Apartamentul unor bucureșteni cu viziuni mai scandinave

La prima fotografie, pare un apartament de bloc tratat corect. Apoi, dacă te uiți cu atenție, descoperi elemente pe care noi le numim “sclipitoare”. Adică atunci când ești în căutarea unei soluții și vii nu doar cu o rezolvare neașteptată a funcției, ci și a formei. O amenajare în care forma urmează coerent funcțiunii și lucrurile se leagă frumos, simplu, fin, scandinav.

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_04

Totul în 77 de metri pătrați, în București, în apartamentul unei tinere familii care crede într-o abordare mai degrabă minimalistă a locuirii. Autorii amenajării, care s-a încheiat la finalul acestei veri, sunt arhitecții de la CRAFTR (arh. Cătălin Sandu și arh. Andrei Butușină), cu care noi am mai stat de vorbă acum vreun an, cu ocazia deschiderii biroului lor din București (îți spune ceva viralul Life Edited?). Partea de renovare și execuția mobilierului custom made sunt semnate de Fronte.

Opt luni mai târziu, îți prezentam un apartament semnat de ei, care sigur le-a fost ghid celor care locuiesc în spații mici – nu degeaba este unul dintre cele mai citite articole de pe designist.ro.

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_01

Revenind la subiectul nostru de azi, fiecare zonă a locuinței ne-a oferit ocazia a cel puțin unui “Nota bene!”, așa că le luăm pe rând, de la 1 la 5.

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_02

1. Apartament cu window seat

Zona ferestrei din living a devenit un spațiu de depozitare, mică zonă de lucru și zonă de contemplat/citit meditat, cu window seat. Prin dublarea peretelui exterior, spațiul nu pierde la capitolul luminozitate și nu ai senzația că dulapurile te copleșesc sau că micșorează spațiul, pentru că  au ales MDF alb și un design foarte simplu pentru fronturi. Zona perforată de jos maschează, așa cum bănuiești, radiatorul, dar să nu crezi că partea de sus este și ea perforată doar de dragul coordonării designului, pentru că acolo se ascunde aparatul de aer condiționat. Smart, nu?

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_03
2. Comodă TV cu rol de banchetă la nevoie

O serie de compartimente cu sertar formează o comodă TV, care devine o minicanapea, dacă într-o seară se lasă cu mai mulți invitați. Iar dacă vrei să fie comodă și atât, no problem: pernele de deasupra lor se pot strânge și ascunde în interiorul sertarelor.

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_05

3. “Fir roșu” cu lemn de pin și țevi de fontă vopsite

Unui designist adevărat îi place mult albul. Dar nu spune “NU!” elementelor din lemn, care vor “încălzi” spațiul, și nici celor câteva pete de culoare, care vor da ceva contrast. Ne place ideea ușii culisante din lemn de pin, care separă holul de bucătărie, aceeași esență de lemn regăsindu-se în mai multe zone ale casei, chiar și în baie.

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_09

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_08

Corpul de iluminat din bucătărie este identic cu cel din living, adaptat doar ca dimensiune, pentru a menține amenajarea într-un ton simplu și unitar. Este un cadru din țevi de fontă, vopsite turcoaz pastel, pe care sunt suspendate firele textile cu becuri decorative. Picioarele micuței tejghele de bar sunt coordonate cu elementul de pe plafon ca într-o rimă îmbrățișată. 🙂

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_11

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_12Confecțiile metalice din țevi, mufe, coturi, teuri și flanșe din fontă devin un cuier superoriginal, nordic style.

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_14

4. Perete-accent

Apartamentul are două dormitoare, iar în cel matrimonial, peretele comun cu livingul a fost tratat ca accent, fiind acoperit cu plută. Am văzut plută de cumpărat în câteva DIY-uri (noi suntem fani Hornbach), fie sub formă de dale, fie rulată, la sul. Ne-a plăcut și soluția neconvențională găsită pentru aplice, arată cool și e budget – asta vă spunem din proprie experiență, pentru că a folosit-o și Elis în garsoniera cu leagăn și canapea galbenă. 

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_15

Aceeași idee, de perete-accent, a fost pusă în aplicare în dormitorul copilului: un tapet geometric, colorat. Poți realiza un pattern similar și cu vopsea lavabilă. Lampa este Unfold, de la brandul finlandez Muuto.

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_17

5. Lemn în baie

Și ce dacă e umezeală în baie, să însemne asta că în acest spațiu lemnul este strictly forbidden? Dacă e tratat corespunzător, va rezista în timp, ca să nu mai zicem că, indiferent dacă îl vei înlocui sau nu la un moment dat, niște ani de zile de confort vor face “să se amotizeze” investiția în schimbare. Ne place combinația de alb+lemn+gri, iar aplica montată pe o consolă IKEA ne amintește că baia corespunde dormitorului matrimonial 😉

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_18

apartamentul-unor-bucuresteni-cu-viziuni-mai-scandinave_designist_19

Partea de renovare

Fotografii: Andrei Mărgulescu 

8 Comments

  1. Ioana

    Foarte frumos amenajat apartamentul. Imi place in mod special comoda TV si utilizarea ei multipla. Este realizata la comanda sau se poate achiztiona din vreun magazin romanesc?

  2. Buna Ioana,

    Cu exceptia catorva dulapuri de haine (care nu se vad foarte bine in fotografii) tot mobilierul a fost realizat la comanda, inclusiv comoda TV.

    Multumim,
    Catalin

  3. Roxana

    Buna, cu ce firma ati lucrat pentru realizarea mobilierului? Multumesc!

  4. Buna Roxana,
    Mobilierul custom a fost realizat de Fronte Design.

  5. Ruxandra

    Buna, de unde este cumparat parchetul?

  6. Designist

    Bună, Ruxandra! Nu știm să-ți spunem de unde este achiziționat. Nu ne propunem prin materialele noastre să oferim o listă de furnizori. Cel mai sigur este să iei legătura cu autorii amenajării.

  7. Ana

    Buna! Cam la ce pret (aprox) ajunge renovarea acestui apartament. Multumesc.

  8. Designist

    Ana, nu avem această informație.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed