Arhitecți și designeri în vremea carantinei: cum merg mai departe proiectele de construire și amenajare

Dacă și tu ești prins de câteva săptămâni între patru pereți și un ecran (ah, ai grădină sau terasă? Ce norocos!), probabil că îți este cunoscută senzația că timpul se dilată ca niciodată până acum. Totuși, așa cum mai vedem în rarele ocazii când ieșim din casă, viața offline (cu toate măsurile de protecție) nu a luat o pauză chiar dacă ritmul i s-a mai încetinit. Ba am putea să spunem că se folosește de online ca să-și analizeze și să-și rezolve piedicile de care nu a avut timp până acum, se construiește în continuare. Sau se amenajează, în funcție de scopul proiectului ?. Ne-au povestit despre asta 6 echipe de arhitecți și designeri de interior pe care îi cunoști deja de pe Designist.ro.

Te lăsăm cu poveștile lor de carantină și 3D-urile proiectelor pe care le au în lucru mai jos.

Filofi și Trandafir Arhitectură

Casa Lupea Csalai

Într-un interviu de anul trecut, arh. Irina Filofi și arh. Cătălin Trandafir, autorii unuia dintre proiectele noastre preferate made in Cluj ⇓, ne-au povestit că se simt mai aproape de ceea ce înseamnă ritmul old school de lucru și practică mai degrabă arhitectura slow (cooked), constant și fără grabă. Nicio surpriză că mecanismele impuse de carantină le sunt pe plac deocamdată – ne-au povestit mai multe despre asta în tandem, iar noi abia așteptăm să vedem puse în scenă proiectele cu alură science fiction pe care le au în pregătire.

Citește și: Suntem lângă Cluj-Napoca, într-o casă când introvertită, când extrovertită…

Arh. Irina Filofi și Cătălin Trandafir

CT: “Momentan (prefigurez că acest lucru se va schimba), volumul de lucru este același de acum câteva luni, chiar dacă există anumite termene care au fost împinse sub semnul întrebării sau au fost decalate. Ceea ce mi se pare cu adevărat interesant, comparând ultima lună cu o lună oarecare, este maniera de lucru: este, aparent, mai tihnită – aș spune, paradoxal, poate mai sănătoasă. În definitiv, nu cred că ne-am înșela dacă am spune că această nouă manieră este rezultatul schimbărilor mentale de prioritate sau de interes, generate de acest context”.

Casa Lupea Csalai

Ceea ce înseamnă, într-un scenariu ideal, că am primit ocazia să înțelegem că lipsa presiunii constante pe care ritmul societății o generează, ne poate face mai productivi decât în vremea pre-carantină, cred arhitecții.

Casa Lupea Csalai

IF: “În mod paradoxal, din nou, tind să cred că toată lumea apreciază, într-un fel, liniștea din acest moment – desigur, cu condiția să o poată extrage din atmosfera de incertitudine”.

CT: “Personal, mă simt ca într-un soi de zi de duminică. Mai precis, liniște și frumos astăzi, dar știm cu toții că mâine urmează ziua de luni”.

IF: “Altfel, la modul obiectiv, în pofida multiplelor mijloace de interacțiune virtuală, comunicarea se simte ca fiind ceva mai lentă. Pe de altă parte, asta înseamnă că dialogul este mai filtrat, mai țintit pe subiect și dezbrăcat de hainele pe care le îmbracă în mod uzual”.

Casa Maior Roșca

Ce este absolut sigur? Faptul că fiecare dintre noi a făcut în această lună lucrurile în mod diferit – subiect interesant, pe care sperăm să nu îl suprimăm în lumea postpandemie.

IF: “De-a lungul anilor, am avut multe proiecte care s-au desfășurat în diverse orașe ale țării, și, în toate aceste proiecte, conținutul de remote work, comunicare digitală șamd au
reprezentat o componentă majoră a fluxului proiectului. Cu alte cuvinte, situația de lucru actuală nu ne este deloc străină, ba chiar dimpotrivă. Altfel, la modul tehnic, proiectele care nu au fost sistate se desfășoară în ritm normal. Poate chiar aș putea adăuga: mai puține întâlniri, mai puține deplasări, mai mult timp pentru sarcinile de bază”.

Annterior

Designerii de interior Maria Farcaș și Anna Chițan | Foto: Alex Roșieanu

Avem o mare pasiune pentru spațiile mici, doar le-am dedicat o rubrică întreagă pe site – o găsești aici. Bine, ca să fim sinceri, oricum nu am avea de ales trăind în coordonatele clasice românești: potrivit unui studiu Eurostat publicat în 2015, România are cele mai mici locuințe din spațiul european, cu o suprafață medie de doar 40 mp în mediul urban. Așa că ne bucurăm întotdeauna când vedem proiecte care găsesc loc suficient pentru funcționalitate + estetică în puțini metri pătrați și designeri de interior care îndrăznesc să le gândească – Anna Chițan și Maria Farcaș (Annterior) sunt reprezentante de bază 🙂 .

Citește și: Soluții de amenajare out of the box într-un apartament mic, de 28 mp

“Schimbările necesare au fost, mai degrabă, de natură psihică și emoțională. Lucram deja mult de acasă, chiar preferam asta, și ne lipsea timpul neîntrerupt, dar, într-adevăr, există în surdină o preocupare constantă cu privire la situația curentă, cu privire la ce urmează, cât durează, dacă ar trebui să începem să ne gândim la alternative sau nu, dacă vom putea continua din punctul în care ne aflam în momentul declanșării crizei și alte nenumărate zumzete care nu fac din perioada asta neapărat o “vacanță în timp ce toată lumea e în vacanță”.

Ce situație utopică până acum câteva luni, pe care ne-o imaginam în momentele de stres și anxietate majore, dar ne-o imaginam doar pentru că nu credeam că e posibil să se materializeze. Well…”, ne-a spus Anna.

Biroul Mariei Farcaș

Cealaltă jumătate a echipei Annterior ne arată o latură a activității cu care sigur poți să empatizezi dacă lucrezi de acasă înconjurat/ă de copii 🙂 .

“Incredibil, ce primăvară glorioasă, îmi zic aproape în fiecare dimineață de cînd cu carantina. Nah, nu e pentru noi. Mă așez la masa din living, cafeaua e în cana perfectă, o lumină de set de film scaldă micul meu colț de lucru. Deschid prezentarea pentru un posibil potențial incert client. Planul diabolic Annterior e să-i transformăm apartamentul minuscul într-o oază pastel. Rozul e încă asociat cu femininitate dulceagă, infantilism. Pastel prăfuit? Poate prăfuit nu e cel mai fericit termen de folosit într-o încercare de persuasiune. Mă gîndesc la un sinonim. Se aude primul dintr-un lung șir de răcnete. Oftez. Mamaaaaaa, vreau să adunăm rîme! Mamaaaa, vreau înghețată! Vreau să ne jucăm de-a prinselea! Vreau să facem gimnastică! Să facem prăjitură! Să plantăm! Să o sunam pe Buni! Să mă uit la desene! Ziua de lucru e aproape compromisă. Scrîșnesc din dinți și decid să cumpăr o oră de calm. Scot tableta din ascunzătoare. Cu un sentiment de vinovație, reușesc să termin acest text”, spune Maria.

Citește și: Din Cenușăreasă în prințesă: povestea unui apartament de pe Calea Victoriei

Biroul Annei: “M-am aplecat în sfârșit asupra amenajării unui spațiu de lucru decent acasă (pentru care nu am avut niciodată timp). Deocamdată, este în faza de concept, dar sper să-l pot pune și în aplicare până la finalul acestei neobișnuite perioade”.

Firește că avantajele perioadei țin și pentru echipa Annterior tot de ritmul de lucru încetinit: atâtea restanțe rezolvate, atâtea năzuințe “de a ajunge la zi” împlinite și umeri despovărați.

“Proiectele de amenajare, din fericire, nu s-au amânat. Pentru că a fost posibil să respectăm rigorile legii  și cele de protecție a sănătății, am putut continua cele câteva proiecte în curs, chiar cu mai multă eficacitate decât anterior. Am plasat comenzile din timp astfel încât să avem front de lucru, așa că so far so good. În 2019 am hotărât, pentru prima oară, să îmi procur măcar o săptămână de time-out, singură, într-un loc fără oameni, care să mă ajute să mă structurez pentru restului anului. Anul ăsta evenimentele mi-au luat-o înainte și mi-au procurat 2 luni”, spune Anna. 

Tot despre relativitatea timpului și a dimensiunilor ne-a povestit și Maria:

“Avantajul carantinei este c-am reușit să duc la bun sfârșit un proiect de anvergură: vilă unifamilială, P+1+M, construire + amenajare. Dezavantajul e că-i din carton și clientul e Lili, fetița mea de cinci ani. Haha. Umor de carantină. Parcă niciodată timpul n-a fost mai relativ: atât de mult timp și – paradoxal! – atât de puțin și fragmentat. Noroc că jumătatea Anterior mai focusată și mai liberă decât mine mă înțelege și mă îndură. Lucru pentru care îi sunt recunoscătoare”.

Vedere din vremea șantierului Annterior

Capitolul amânări, oricât de trist ar suna, aduce, totuși, încă un pretext pentru a aștepta perioada de după – noi l-am pus deja pe lista (deocamdată imaginară) de must see-uri 🙂 .

“Din păcate, a fost nevoie să stopăm temporar proiectul nostru personal, amenajarea noului nostru studio & showroom, recent închiriat într-o casă interbelică în care ne bucuram nespus să primim cât mai repede vizitatori. En fin, nu suntem foarte departe, dar nu suntem nici unde ne-am fi dorit să fim azi”, spune Anna.

Archivity

Dacă ar trebui să facem un rezumat al proiectelor pe care ți le-am prezentat deja dintre cele semnate de arh. int. Andrada Gruia și arh. int. Raluca Dumitrașcu (Archivity), atunci am miza, cu siguranță, pe flori și soare. Sunt amenajări-puzzle de lumină și natură, pregătite pentru proprietari tineri și spații care inspiră tips and tricks de pus pe listă. De altfel, biroul de la care Andrada ne-a răspuns la întrebări urmează aceleași coordonate, se vede în imagini 🙂 .

Citește și: București: 65 de metri pătrați, o mansardă și multă tinerețe

“A trecut aproape o lună de când am renunțat să mergem la birou și am început să ne desfășurăm activitatea acasă. Nu este o situație complet nouă pentru noi pentru că am mai avut perioade în care care am lucrat în acest mod, dar în ultimul timp renunțaserăm la această practică. Mersul la birou ne ajută să ne stabilim o oarecare rutină, să ne organizăm mai bine, să ne facem un program, iar asta –  știm cu toții – este mai dificil de făcut când lucrezi pe cont propriu.

Lucrăm în continuare la proiectele pe care le aveam pe rol dinainte ca țara noastră să se confrunte cu această situație și chiar la proiecte noi, dar am renunțat aproape în totalitate la deplasări. Împart biroul cu soțul meu, care lucreaza și el de acasă, așa că sunt la curent cu cele mai noi tehnologii software, iar el nu înțelege cât de mult mă pot supăra că nu găsesc un anume tip de faianță 🙂 . Încercăm să ne împăcăm cu ideea, să fim pozitivi și să avem răbdare”.

Iar răbdarea pare a fi direct proporțională cu aportul de lucruri bune al perioadei. De exemplu, cu timpul tot mai încăpător, așa cum ne-a zis Andrada.

“Timp pentru unele lucruri pe care le tot amânam, timp petrecut cu cei dragi din casă, timp pentru gătit, citit și chiar sport. Zilele par să treacă în continuare la fel de repede, dar acum e mai liniște, a dispărut acea agitație nebună, aglomerația, acel du-te-vino continuu. Sper să nu uităm noile obiceiuri bune când vom reveni la normal.

Sigur că ne lipsesc mult atmosfera și colegii de birou – împărțim un spațiu cu alți câțiva colegi de breaslă și am reușit să legăm prietenii frumoase, cu povești de pe șantiere, râsete, problemele rezolvate la comun”.

Proiectul Morning Sea Breeze – în lucru

Totuși, proiectele merg mai departe, atât cât au loc să se dezvolte: online, cu share la ecranele laptopurilor, așa cum se întâmpla uneori și înainte de carantină.

“Acum ducem până la stadiul de implementate proiectele pe care le aveam în desfășurare și așteptăm să se liniștească lucrurile pentru a le pune în practică. Nu am mai dat comenzi de obiecte sau finisaje. Mai sunt proiecte aproape finalizate, care mai au nevoie de câteva detalii de final, dar care nu sunt urgențe și pot fi amânate.

Avem, totuși, un șantier a cărui activitate nu a fost sistată și acolo suntem nevoite să ne deplasăm cam o dată pe săptămâna, dar ne luăm toate măsurile de protecție necesare. Până când lucrurile își vor relua cursul, să avem cu toții răbdare, să ne păstrăm în siguranță și să facem față cu bine acestei perioade. Să auzim numai de bine!”.

Citește șiDeasupra portului din Constanța, un apartament nou navighează printre nuanțe.

Kulcuș

În vocabularul proiectelor semnate de arh. Anca Ionescu (Kulcuș) reuse, recycle, reinventează stau la loc de cinste – când nu e vorba de o ramă de oglindă sau un covor ascunse într-o debara veche, e vorba de un perete de gips carton și un panou de plută pentru mesaje între locatarii casei. Ah, sau de un șemineu demn de un conac interbelic teleportat, însă, într-un apartament din Lujerului 🙂 .

Citește și: Cum faci designul unui apartament cool (și) cu ce stă ascuns în debara

“Din fericire (sau nu 🙂 ), avem genul de meserie pe care o poți face de oriunde, oricând, adică și din izolare de acasă, dar și din vacanță sau în weekend, așadar nu pot să spun că programul meu s-a schimbat foarte mult. Poate doar în sensul că nu mai am noțiunea timpului. Dacă, în mod normal, încep activitatea când ajung la birou și o închei (de cele mai multe ori) când revin acasă, acum nu se mai întâmplă așa. Uit de mine la calculator. Norocul meu este că am un partener care îmi amintește că e momentul să mai las munca (îl vezi în poza de mai sus – Chico se numește 🙂 ).

Proiect în pregătire

Avantajele carantinei se întrevăd tot în familie: mai mult timp la dispoziție pentru că lumea nu se mai grăbește, ceea ce e, așa cum ne-a spus Anca, “pffff! Super!”.

“Am mai mult timp pentru partea de accesorii și decorațiuni, le caut și le aleg pe îndelete. Spuneam și mai sus, urmărirea de șantier nu există în perioada aceasta. Dezavantaje: chiar dacă partea de proiectare continuă, șantierele s-au oprit, deci s-au decalat și termenele de finalizare și până la urmă rezultatul final este cea mai mare satisfacție pe care o așteptăm cu nerăbdare, nu?”.

Citește și: Malul mării a ajuns în Lujerului, într-un apartament de trei camere luminoase.

Studio 2.1

Geometrie, scenografie și accente de culoare – proiectele semnate de arh. Cristina și Radu Caradim (Studio 2.1), fie ele din domeniul rezidențial sau birourile în care mergeam (și vom merge, nu? 🙂 ) zi de zi, se înscriu între aceste coordonate. Niște coordonate fotogenice, o să vezi mai jos la ce ne referim.

Citește și: Într-un duplex bucureștean în care dansul de bucurie începe din bucătărie

“Bineînțeles, schimbarea majoră este faptul că nu mai mergem zi de zi la birou, ci ne trezim, ne pregătim așa cum o făceam când chiar plecam de acasă și apoi ne așezăm la masa de dining, care s-a transformat, mai nou, în birou. Am căutat să păstrăm rutina dinaintea carantinei: lucrăm la proiectele noastre în continuare, însă, cumva, această perioadă ne-a ajutat să găsim timp și pentru diferitele lucruri pe care doream să le facem, dar nu prea găseam timpul necesar. Un exemplu: am reușit să facem câteva sesiuni foto și video pentru o parte dintre proiectele finalizate și ne actualizăm site-ul și conturile de social-media cu lucrări recente”.

Citește și: Cum faci loc pentru spații de depozitare mari într-un apartament mic?

În rest, proiectele păstrează ritmul de până acum: toată echipa studioului lucrează online, iar membrii ei își împart sarcinile și țin ședințe pentru a aduce la zi fiecare proiect.

“În ceea ce privește interacțiunea cu beneficiarii, am limitat întâlnirile fizice și le-am mutat și pe ele în online – spre exemplu, discuțiile premergătoare și prezentările au loc strict în aplicațiile specializate. Partea de project management / implementarea proiectelor merge mai departe și în această perioadă, însă cu anumite restricții. Unde se pot rezolva diferitele probleme prin video-call, recurgem la această metodă.

Toate cumpărăturile de materiale, finisaje, mobilier etc. se realizeaza online, cu livrare directă la șantier. Singurele etape amânate sunt cele care depind de anumiți furnizori care și-au suspendat activitatea”, ne-a explicat Cristina.

Raluca Vișinescu

Pe arh. Raluca Vișinescu am cunoscut-o virtual acum doi ani, când am povestit împreună despre proiectul casei de la Măgura, câștigătoarea Anualei de Arhitectură București 2018: o structură geometrică din materiale tradiționale, cu vedere către stâncile Parcului Natural Piatra Craiului. Astăzi, proiectelor ei de arhitectură li se adaugă activitatea de Consilier Tehnic pentru două concursuri specializate – o să vezi detalii mai jos.

Citește și: La Măgura, într-o casă de vacanță care arată din ce în ce mai bine

“În privința proiectelor, cele care abia începeau să se închege (primele discuții cu beneficiarii) au stagnat, au dispărut. În schimb, șantierele au devenit mult mai dinamice. Bănuiesc că există un soi de frică în rândul constructorilor, aceea de a nu mai avea lucrări, așa că depun eforturi să lucreze cât mai mult și mai repede, să finalizeze șantierele în curs în speranța că vor apuca comenzi noi cât încă vor mai fi.

În rest, mă împac bine cu schimbările: volumul de muncă este mare și va continua pentru o perioadă să fie așa. Iar eu de mulți ani nu îmi mai fac scenarii pe termen lung, drept pentru care nu mă gândesc cu frică la viitor: este, oricum, greu de prezis 🙂 “.

Totuși, o știm (sau presupunem) cu toții: lucrurile merg mai ușor când biroul de acasă își găsește locul pe o terasă – Raluca are avantajul acesta, așa cum vezi în prima imagine.

“Sunt obișnuită cu lucrul de acasă (în ultimii 7 ani am lucrat așa) și am avantajul de a avea o terasă a apartamentului în care mă simt bine, iar vremea caldă îmi vine în ajutor și pot lucra stând afară. Da, într-adevăr e un avantaj, se simte aerul mai curat. Dezavantajele țin de timpul liber și nu de lucru, dar le privesc cu calm. Sunt o persoană răbdătoare în general 🙂 “.

Ce urmează pentru Raluca?

“În afară de proiectele mele de arhitectură, sunt Consilier Tehnic pentru două concursuri de arhitectură, unul în București (Autoritatea Contractantă fiind Primăria Sectorului 3) și unul în Cluj (Autoritatea Contractantă fiind Primăria Municipiului Cluj-Napoca). Ambele au etape amânate, primul s-a decalat cu totul, dar vor avea loc într-un final. Evident ca s-au dublat discuțiile privind organizarea si calendarul lor”.

La final, un îndemn: haide să reîncepem cu pași mici să ne facem planuri. Inclusiv planuri de amenajare și construire chiar dacă deocamdată totul se va desfășura doar în online. Avem nevoie, acum mai mult decât oricând, de motivații noi ca să depășim această perioadă dificilă cu bine!

Citește și: Design în vremea carantinei: cum s-au adaptat 6 proiecte din comunitatea #MadeinRO?

Fotografii: foto final – Alexa Williams on Unsplash.com | prin arhitecții menționați

One Comment

  1. Beatrice Smeu

    Buna ziua,

    Am o casa in Bozovici, jud. Caras Severin. As dori sa contactez arhitecti care ar fi interesati sa ma ajute sa o renovez si decorez. Eu locuiesc un Bucuresti.

    Multumesc,
    Beatrice

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed