Cabana care răsare dintre ramurile copacilor

O casă în mijlocul naturii, ale cărei ferestre se învecinează cu ramurile mestecenilor şi copacilor de pe deal! Pentru că este construită chiar pe vârful unui deal, în Vejby, Danemarca. Din aproape orice punct al casei te poţi bucura de priveliştea suberbă, iar de amenajarea interioară s-a ocupat studioul danez Søren Rose, dintre proiectele căruia tocmai ţi-am prezentat şi o casă splendidă, un mix de vintage şi contemporan, din New York.

Panorama din bucătărie sau ce vezi pe geam atunci când speli vasele! Sus atârnă lampa Beat, creaţie Tom Dixon.

Privind dinspre fereastră spre interior. Ne place masa robustă, masivă de dining, barul şi secţiunea de perete din lemn negru al bucătăriei, care se profilează scenografic sub lămpile Beat. Scaunele de dining sunt Arne Jakobsen, prin Fritz Hansen.

Colţ de conversaţie în living, care-ţi dă senzaţia că pluteşti deasupra copacilor. Fereastra din faţă pare un tabloul înrămat în decorul spaţiului. Lampadarul face parte din familia Tulip, prin De La Espada, iar măsuţa cu spaţiu de depozitare este o creaţie Jasper Morrison.

Tot în livingul deschis şi aerisit, un cadru artistic. Cabinetul este Wrongwoods, un design din 2007, disponibil prin Established & Sons, iar vazele din porţelan sunt semnate Jaime Hayon, colecţia Showtime, prin BD Barcelona.

Casa nou construită avea de fapt o cameră foarte mare, iar provocarea pentru echipa Søren Rose a reprezentat-o compartimentarea, dar şi punerea în armonie a tuturor încăperilor cu cadrul natural, spre sălbatic de afară. Au folosit mult lemn, cu texturi diferite, şi nuanţe calde, de pământuri.

The House is set in the midst of nature, so even though the owners wanted modern furniture they still wanted the furniture to be in balance with the surroundings. Therefore we have used a lot of wooden furniture to blur the lines between the interior and the exterior in this minimalisic yet cozy interior.

Dormitorul este despărţit de living printr-o perdea, care acum lasă să se vadă un cadru extrem de grafic, dar cât se poate de cald, intim.

Patul este Bergère, prin De La Espada. Tot de aici vine şi lampadarul King, cu suport din lemn masiv.

Cel de-al doilea dormitor respiră un aer mai ludic. Fereastra ca un tablou natural ne-a dat gata!

O comodă albă cu bumbi roşii, un scaun verde cool, un print şi mai cool şi un lampadar alb. Cred că putem încerca aşa ceva şi acasă 🙂

O căsuţă atât de retrasă, conturată numai cu piese de design contemporan! Şi cu toate astea nu arată ca un spaţiu high end urban, ci cât se poate de domestic, intim, cald. Nu numai suprafeţele din lemn, ferestrele mari şi fundalul alb care amplifică lumina naturală contribuie la această senzaţie, ci şi piesele în sine, ce punctează ferm, minimal, fiecare spaţiu, lăsând casa să respire în mijlocul coroanelor verzi ale copacilor. Pentru noi rămâne ca o căsuţă din copac, cea mai contemporană şi designish locuinţă la înălţime!

Detaliu din bucătărie şi contrastul plăcut între fronturile închise şi pardoseala din lemn masiv. În lumina naturală din belşug, negrul se vede atât de frumos!

Fotografii: John Bendtsen, prin Søren Rose Studio.

2 Comments

  1. Pingback: Cabana in mijlocul naturii | Noutati in lemn si constructii case lemn – Mobina SRL Suceava

  2. Doamne, cat imi plac zonele aerisite in care poti face curat usor. Slava cerului ca nu mai sunt la moda covoarele 😀

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog