Camera cochetă a Arianei

În urmă cu câteva luni, vă prezentam o frumoasă căsuţă din Târgu Mureş. Între timp, fetiţa proprietarilor, Ariana, şi-a primit şi ea camera gata, o cochetărie în miniatură amenajată de Simona Ungurean – Simonette.

Dorinţa mamei a fost o încăpere în stil country, dar Simona nu a vrut să aglomereze cu prea multe texturi şi pattern-uri spaţiul şi nici să se abată de la atmosfera cochetă şi foarte aerisită a casei. Aşa că a rezultat acest decor diafan, deloc încărcat şi foarte şic.

Bejul dulce al pereţilor se regăseşte şi la drapeie, şi la pernuţe, chiar şi la literele de la DecoLetters, cărora Simona le-a adăugat fundiţe din materialul draperiei. În rest mult alb, pattern-nul floral şi dungat, cu un strop de roz, al pernuţelor şi câteva decoraţiuni fine: fluturaşii de la Umbra şi hăinuţe mici agăţate pe perete, în loc de tablouri.

Litere decorative cu fundiţe: o superidee pentru camerele de fetiţe! La băieţi, ar merge papioane 🙂 Iar în ambele cazuri câţiva flururaşi care se prind pe perete vor face spaţiul primăvăratic, proaspăt.

Mobilierul alb, din lemn masiv, este de la o firmă locală -Mobinarta, care produce piese pentru copii. Patul de o persoană a fost modificat ca să intre în nişa prevăzută.

Iniţial Simona s-a gândit să personalizeze camera cu câteva tablouri, însă nu găsea nimic potrivit. Atunci i-a venit ideea să folosească drept decoraţiuni hăinuţele rămase mici ale Arianei: sunt uşor de schimbat, pot da o pată de culoare şi imprimă spaţiului un aer discret şi diafan de mică fashionista. Chiar arată ca decorul unei prinţese cu stil! 🙂

Lampa din dreptul pătuţului este IKEA.

Par hăinuţe de păpuşă 🙂

O cameră ca a Arianei ne-ar plăcea şi nouă! Ne-am simţi ca Albă ca Zăpada în ţara celor mai frumoase camere de pitici 🙂

Sunteți părinți în devenire sau aveți deja experiență?
Intrați pe totuldespremame și aflați tot ce trebuie să știe un părinte.

Fotografii prin Simonette.

2 Comments

  1. Superb!
    Paleta de culori este potrivita si pentru fetite de 5 ani si pentru fetite de 15 ani. Unele piese de mobilier mai trebuie schimbate. 🙂

  2. Ne bucuram ca-ti place! Mai avem cateva camere de copii altfel, in pregatire 🙂

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed