Casa cu străluciri de cleștar și drapaje misterioase

Te introducem în universul diafan și feminin al artistei și designerului Carolyn Quartermaine. Englezoaică la origine, locuiește în sudul Franței, iar casa sa ne duce cu gândul la un palat de cleștar imponderabil, în care fiecare colțișor dezvăluie cel puțin câte un detaliu artistic.

Scaunele din dining au fost cumpărate din Nisa și reproduc un model de secol 19. Au fost retapițate cu materiale imprimate manual, semnate de Carolyn Quartermaine. Masa Tulip, de la Knoll, este un design Eero Saarinen. 

Carolyn a absolvit Royal London College of Art, iar de-a lungul cariei sale a lucrat pentru branduri mari ca Baccarat, a semnat decorul interior pentru case care au ajuns pe copertele multor reviste din lume, însă marea ei pasiune o reprezintă textilele. Îți recomandăm să-ți arunci un ochi pe colecțiile sale de textile (de care noi ne-am îndrăgostit iremediabil) aici.

Candelabrul din living, ca și cel din dining, este cumpărat dintr-un anticariat din Nisa. Pernele de pe canapea sunt îmbrăcate în materiale din colecția Flowers, semnată de Carolyn. Podeaua este din ciment alb, ceruit. 

Nu este de mirare că ceea ce ar părea pentru unii prea rece și prea studiat, pentru ea, cu un ochi artistic format și cultivat, este universul în care se regăsește, care îi dă putere de creație și inspirație. Atelierul său funcționează în același spațiu, de aceea casa lui Carolyn este un loc în permanentă schimbare, pentru că primele probe cu noile creații textile sunt încercate acasă.

Ne place casa pentru că, deși nimic nu este lăsat la întâmplare, are totuși atmosfera informală tipică atelierului unui artist: pânzele de mari dimensiuni, pentru că nu sunt fixate pe perete, ci doar proptite de podea, îți dau senația de provizorat, de work in progress, bucăți sau mostre de materiale sunt doar lăsate să curgă pe o canapea sau tăiate, netivuite și prinse cu ace, câteva cărți vechi sunt așezate unele peste altele și sprijinite pe perete parcă în așteptarea unei biblioteci, canapeaua e drapată într-o bucată de material și gata să-și schimbe fața atunci când Carolyn simte nevoia să aducă un nou accent de culoare sau un pic de glam…

“Sunt atentă la fiecare detaliu. Nimic din casa mea nu este ales la întâmplare”, ne spune Carolyn. Îi plac spațiile invadate de mult alb, pentru că, așa cum spune ea, numai pe un fundal conturat de finisjae albe, poți crea această senzație de obiecte care plutesc. Îi plac decorurile care arată ca un contur pe o foaie albă, impecabilă de hârtie, pentru că dobândesc o calitate efemeră, incertă, care te face să observi în fiecare zi altceva.

Atelierul ocupă jumătate din etajul casei. Designul meselor este semnat de Carolyn, iar podeaua este vopsită glossy la diverse intervale de timp pentru a avea această reflexie.

Accentele de culoare sunt multe și foarte tonice, un pic atipic pentru un palat de cleștar, nu? Lui Carolyn îi plac culorile puternice, clare, proaspete, evită nuanțele vagi care s-ar pierde în decorul imaculat. De aceea, din când în când, vrea să se bucure de energia pe care o poate da un roz fluorescent sau un verde acid.

Sub scară, un day bed pentru relaxare. 

Cuvertura este din mătase, iar mesele-noptiere, cu blatul în formă de floare, au fost cumpărate dintr-un bar din St Tropez. Setul de candelabre provine tot de la un anticariat din Nisa.

Separeurile create prin drapaje devin locuri misterioase, indiferent că e vorba de zona patului sau de un dulap în care sunt depozitate diverse lucruri. Voaluri drapate, prin care abia zărești ce se află dincolo, stârnesc curiozitatea de a dezlega misterul, iar spațiile devin niște locuri magice, de poveste.

Mai multe informații pe www.carolynquartermaine.com
și la adresa de e-mail: info@carolynquartermaine.com

Fotografii: Martin Morell

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog