O casă atipică, din lemn, tablă și punți de sticlă, în Buftea

Votăm pentru locuințele atipice, atât de puțin invazive, care știu să păstreze inteligent legătura cu exteriorul. Ne plac și mai mult când își dezvăluie structura din lemn în linii ce amintesc de arhitectura tradițională, dar traduse într-un aspect foarte contemporan. Surpriza săptămânii este să descoperim o astfel de casă în Bufeta, pe care v-o prezentăm împreună cu prietenii de la Igloo media. Text: Adelina Clapon.

Casa din Buftea - Designist (1)

Biroul de arhitectură Metropolis (arh. Dragoș Epure, arh. Vladimir Mîndru) a realizat în Buftea o locuinţă inedită, cu personalitate, simplu de utilizat şi cu referinţe din arhitectura tradiţională. Principala provocare a constat în crearea unei case care să satisfacă vârste, gusturi şi necesităţi diferite. Beneficiarii, o familie în vârstă, au dorit o locuinţă care nu doar să se muleze pe stilul de viaţă caracteristic lor, ci să aducă bucurie şi nepoţilor care obişnuiesc să vină adesea la joacă.

Casa din Buftea - Designist (4) Casa din Buftea - Designist (5)

Astfel, cerinţa principală – o utilizare facilă, care să permită şi o supraveghere îndeaproape a celor  mici – s-a tradus prin desfăşurarea pe un singur nivel a unui ansamblu compus din trei corpuri, ce adăpostesc funcţiuni diferite şi care sunt articulate prin nişte „punţi” de sticlă, totul fiind susţinut de o structură din lemn. Prin această abordare, fiecare unitate beneficiază de o expunere adecvată către zona exterioară, compactând zone funcţionale distincte şi integrând elementele într-o dinamică proprie unei desfăşurări libere.

Casa din Buftea - Designist (8)

Între estetică şi funcţionalitate, designul acestor trei corpuri aminteşte conceptual de arhitectura tradiţională, liniile simple şi curate inspirându-se din siluetele hambarelor ţărăneşti. Fragmentarea pavilionară, după principiul vilei-fermă, a permis o reducere a masei construite şi a lăsat loc unei curţi ce poate fi folosită atât pentru relaxare şi joacă, cât şi pentru grădinărit. Aceasta comunică firesc cu interiorul prin intermediul unor vitraje generoase ce se desfăşoară pe toată înălţimea încăperilor şi care urcă până pe acoperiş, transformându-se în luminatoare.

Casa din Buftea - Designist (6)

Coerenţa şi unitatea vizuală a exteriorului este susţinută prin finisarea celor trei corpuri – două dintre ele sunt îmbrăcate cu tablă de culoare gri închis, iar cel de-al treilea cu lemn, generându-se astfel un joc interesant de texturi şi senzaţii.

Cele trei corpuri, ale căror proporţii subliniază un profil vibrant şi dinamic, sunt destinate unul zonei de noapte (trei dormitoare), altul zonei de zi, compusă din dining şi living, iar ultimul unor anexe ce cuprind bucătăria, garajul şi o încăpere tehnică. La interior, şarpanta şi lemnul sunt lăsate la vedere, rezultatul fiind un ritm spaţial şi o atmosferă luminoasă, deschisă şi caldă, amplificată în cazul livingului de riflajul metalic ce permite o iluminare graduală. Generozitatea spaţiilor contrastează cu zonele mai restrânse alocate zonelor de tranzit, dar contactul cu exteriorul se păstrează pe întregul parcurs.

Casa din Buftea - Designist (7)

De altfel, continuitatea între interior şi exterior este punctată în mod sensibil şi prin faptul că dormitoarele se deschid către o parte mai introvertită a grădinii. Amenajarea interioarelor, simplă şi de efect, mizează pe acelaşi constrast de texturi şi finisaje regăsit şi la exterior, mai vizibil în zona bucătăriei, unde suprafeţele de Corian alb se profilează elegant pe un fundal de lemn recuperat.

Casa din Buftea - Designist (9)

Casa din Buftea - Designist (2) Casa din Buftea - Designist (11)Corian alb și lemn în bucătărie

Prin toate acestea, casa, departe de a fi o prezenţă intruzivă în contextul său, reuşeşte nu doar să iasă în evidenţă, ci şi să răspundă natural temei primite. Crearea unui traseu ce permite o explorare gradată şi facilă a diferitelor spaţii îşi atinge scopul şi oferă cu succes  beneficiarilor o utilizare firească, generând, totodată, pentru cei mici o multitudine de scenarii de percepere şi experimentare a cadrului dat, prin joacă.

Casa din Buftea - Designist (10)

Proiectul, ca și structura sunt realizate de biroul de arhitectură Metropolis.

Casa din Buftea - Designist (3)

Articolul a fost preluat din numărul 142 al revistei igloo.

Fotografii: cosmindragomir.info

6 Comments

  1. Elena

    Casa arată superb, iar scaunele Eames Plastic DAW se integrează perfect în scenariu! Originalele se găsesc la Intro.

  2. Cole

    E urata.

  3. anonimul

    foarte scandinava. e ca si cum m-as da cu crema de ghete si m-as pretinde negru. nu e de aici, nu e din peisaj. pe malul unui lac in Finlanda, juram ca e de acolo. chiar daca plantele alea la ghiveci din hol zgarie pe retina.

  4. cristi

    Cum o sta cu izolatia pentru cand se incinge tabla aia neagra?

  5. vrg

    Minunat. Dar nu se potriveste 100% cu locatia. -20 grade cat sunt la noi din ce in ce mai des, putina bătrânețe, atata suprafata vitrata … combinatie proasta pt articulații 🙂

  6. gigel

    La aproape jumatate de milion de euro cat a costat probabil casa , putea sa-si cumpere limuzina, angaja sofer, si isi facea o casa tranditionala intr-un peisaj adevarat romanesc . Nu o sa inteleg niciodata dece sunt dispusi oamenii sa dea o avere pentru a se uita la gard . Nu vad unde sunt liniile traditionale traduse in contemporan…sau a cui este traditia?

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog