Open House – o casă sustenabilă care are ușile deschise pentru vizitatori

Ceea ce vedeți în aceste fotografii s-a întâmplat joia trecută, pe 13 septembrie, când ne-am unit forțele cu echipa revistei ELLE Decoration pentru a inaugura Casa Soleta zeroEnergy ONE, un concept ecologic de locuință modernă, proiect al Fundației pentru Inventică și Tehnologii Sustenabile Justin Capră (FITS).

L-am avut alături de noi pe unul dintre cei mai mari inventatori români, dl. Justin Capră, dar și pe cei mai importanți actori care au contribuit la realizarea acestui proiect: dl Cătălin Butmălai, coordonatorul FITS, dl. profesor Florian Colceag (președintele IRSCA Gifted Education România), coordonatorul programelor educaționale FITS, și dl. Florin Stănică, Prorector al Facultății de Horticultură, din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, care a coordonat amenajarea peisageră a frumoasei grădini care înconjoară casa.

Și pentru că nu puteam inaugura casa fără acea atmosferă cosy, familială și primitoare, am pornit în căutarea celor mai frumoase piese de mobilier, accesorii și decorațiuni pentru a ne primi oaspeții cum se cuvine și a da viață casei. A rezultat un interior de pus în ramă, dar de asta o să vă convingeți singuri când veți vedea prezentarea pe larg în curând pe designist.ro și în următorul număr al revistei ELLE Decoration, care mai are puțin și iese în lume.

Pentru noi și pentru întreaga echipă pe care am conturat-o împreună cu colegele de la ELLE Decoration, amenajarea acestei case a fost o provocare, mai ales ca vorbim despre un spațiu de 48 de mp utili și 9 mp în supantă, unde se află dormitorul. În același timp, scenariul acesta decorativ sperăm să fie un exemplu la care să aspire cât mai mulți români care, până la urmă, locuiesc în spații destul de mici.

Le mulțumim colaboratorilor noștri, care ne-au pus la dispoziție piesele de mobilier, accesoriile și decorațiunile: Intro, La Maison, IKEA, Atelier Anda Roman, Maison Dadoo, Casara și Hansen.

Lampa Penelope vine prin hansen.ro

Casa Soleta zeroEnergy ONE face parte dintr-o familie de case diferite ca suprafață și configurare a spațiilor de locuit, toate având însă la bază principiile ecologice asumate de FITS. Soleta poate fi dotată cu o serie de tehnologii eficiente energetic care, pe de o parte, minimalizează pierderile, iar pe de altă parte asigură energia necesară din surse neconvenționale regenerabile (de ex. energia solară), fără a afecta mediul înconjurător. Dar mai multe detalii poți afla aici.

Având o structură autoportantă din lemn lamelar încleiat, clădirea este relativ ușoară și este prefabricată în întregime. Construcția casei a fost realizată de firma Ansonia.  Se află în incinta Euro Garden Center, a cărui echipă este autoarea frumoasei grădini unde s-a desfășurat petrecerea de inaugurare.

Casele Soleta au suprafețe locuibile cuprinse între 48 și 250 mp, iar ceea ce ne-a plăcut mult este că există posibilitatea de a personaliza fiecare model prin adăugarea de module opționale (casa este realizată din lemn lamelar și are o structură modulară). Cu alte cuvinte, dacă cei 48 de mp nu mai reprezintă o suprafață mulțumitoare atunci când familia se mărește, poți adăuga spații în plus (terasă, verandă, pergolă, seră, piscină, magazie, spațiu de locuit suplimentar, saună, garaj etc.).

Barul de dulciuri a fost un deliciu. Prin Armand – Maison du dessert

Diana Blînda (Hansen), împreună cu Liana Vasilescu (ELLE Decoration)

Cătălin Butmălai (coordonator FITS) împreună cu inventatorul Justin Capră

Luminița Popescu, împreună cu fiica sa, Maria Popescu

Mădălina Georgescu (Designist.ro) împreună cu Alina Dobre (designer care?Cutare)

Ileana Răducanu (redactor-șef ELLE Decoration) și Elis Popescu (Designist.ro) le urează bun venit oaspeților

Cătălin Butmălai (coordonator FITS)

Dl. Justin Capră

Dl. profesor Florian Colceag, coordonatorul programelor educaționale FITS

Dl. Florin Stănică, Prorector al Facultății de Horticultură

O parte din echipa La Maison – Cristina și Patrick Zelmat

Designerul Martine Claessens – La Maison

Echipa Intro – Diana Paramanov, Claudia Chirilescu, Mihai Gurei

Mădălina Georgescu (Designist.ro), Elis Popescu (Designist.ro) și Mihaela Mureșan (IKEA)

Cristian Clită și Oana Cristiana Codescu, din echipa IKEA

Anda Roman (Atelier Anda Roman), Ileana Răducanu (ELLE Decoration) și Diana Roman (Atelier Anda Roman)

Maja Wawrzyk (directorul Institutului Cultural Polonez) și Elis Popescu (Designist.ro)

Liviu Souca și Diana Blînda (Hansen) împreună cu designerul Silvia Cornea și Tudor Georgescu

Mihai Gurei (Intro), Ileana Răducanu (ELLE Decoration) și Cosmin Tudoran 

Dan Pierșinaru (Autor) și Mădălina Georgescu (Designist.ro)

Misiunea Fundației pentru Inventică și Tehnologii Sustenabile Justin Capră (FITS)
Pe scurt, scopul fundamental al activităților de inventică în cadrul FITS  este “scurtarea drumului de la ideea geniala la produsul de pe raft”. FITS este o organizaţie nonprofit, independentă, care îşi propune să stimuleze şi să promoveze inventica şi cercetarea originală, să formeze specialişti de vârf în domeniile de interes tehnologic, să atragă în această activitate specialişti şi tineri dotaţi, cu înclinaţie spre inventică şi cercetare şi să-i promoveze pe plan naţional şi internaţional.

Programele FITS  acoperă o gamă largă de domenii și discipline ale științei și tehnologiei, cu o susținere specială pentru temele de inventică și cercetare ce au ca rezultat crearea unor produse de larg consum sau componente ale unor asemenea produse. Toate temele de inventică  dezvoltate în cadrul programelor FITS au ca finalitate crearea unui prototip funcțional și întocmirea unui plan de afaceri pentru lansarea acestuia pe piață. Realizarea parteneriatelor pentru producția de serie și comercializarea produselor create fac parte, de asemenea, din obiectivele FITS. Însă mai multe despre programele educaționale FITS puteți citi aici.

Casa este deschisă pentru vizitatori, iar dacă dorești s-o vizitezi, e bine să suni înainte la numărul de telefon: 0723.300.301
Adresa: Șos. București-Ploiești nr. 42-44, în incinta Euro Garden Center Băneasa, aproape de ambasada S.U.A. Vezi harta.

12 Comments

  1. Dar o fotografie cu catelul cu ochi de husky ?

    Acum comentariul serios:
    Foarte frumoasa relatare a evenimentului. Cred ca i-am spus si Ilenei si parca si tie Elis, a fost cel mai frumos eveniment la care am participat eu in ultima vreme.

    • Am ratat catelul cu ochi de husky, dar si el, si casa asteapta vizitatori oricand…

      Multumim mult pentru aprecieri, ne bucuram infinit ca te-ai simtit bine si speram ca opinia ta o impartaseste cat mai multa lume care a fost acolo 🙂

  2. Multumesc Elis, Ileana, Madalina si Andreea pentru succesul acestui eveniment, sunt pe de-a’ntregul incantat! Tare vreau sa mai ccolaboram in viitor.
    Huskyeyes a fost adoptat sambata de catre unul dintre vizitatorii nostri.

  3. Multumim pentru aprecieri! Felicitari pentru casa si la mai mare! Ne bucuram pentru Husky eyes. 🙂

  4. Felicitări, mi-a plăcut ce am văzut în fotografii. Sper să pot face în aşa fel, să vizitez casa în lunile următoare. (Elis, dacă vrei, MagMob are oricând două pagini pentru această temă.)

    • Elis Popescu

      Multumim! Da, chiar merita vizitata casa. Iti voi scrie pe mail legat de MagMob, ok?

  5. Vanci Liliana Ana

    Imi place aceasta casa, este deosebita. As fi curioasa, cat costa ridicarea unei asemenea case, fara teren si fara mobila?

  6. dumitru radu

    cat costa aceasta casa, fara panouri decat constructia la cheie cu incalzire pe gaze?

  7. Dan

    Foarte reusita casa . Cat ar costa o astfel de casa ? . Stima

  8. Arife

    Salutarii si felicitarii pentru Patrick Zelmat 😉

  9. vasile

    pentru cei care nu stiu ce este lemnul si cum trebuie protejat , pentru zilele cu soare si cald afara, poate lasa o impresie buna . sunt curios s-o vad pestre cativa ani dupa ce ploaia, soarele si diferentele de temperatura isi vor spune cuvantul !
    succes !
    vasile.

  10. Arata splendid casa, felicitari pt cine a facut aceasta casa

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog