Povestea de succes a designerului Mihnea Ghilduș

Mihnea Ghilduș este designer de produs și unul dintre membrii echipei de management a proiectului Casa PRISPA. Recent a lansat magazinul-concept Dizainăr. Inițiativele sale legate de design și arhitectura tradițională încep să aibă ecouri puternice (și nu doar la noi), astfel că sperăm ca rezultatele sale spectaculoase să îi inspire și pe alții, iar entuziasmul său să fie molipsitor pentru toți tinerii creativi din România.

Depre Casa PRISPA v-am povestit deja prin iulie anul trecut, când se pregătea pentru participarea la competiţia Solar Decathlon Europe. Este un proiect al primei și singurei echipe din România care a participat la această competiție internațională, dedicată studenților, ce presupune proiectarea, construirea și operarea unor case solare care să fie atât eficiente energetic, cât și atractive.

În septembrie 2012, echipa PRISPA s-a întors acasă de la ediția de la Madrid cu locul 9. Dar a obținut locul 2 la Eficiență Energeticălocul 4 la Bilanțul Energiei Electrice și poziția a 2-a la Alegerea Publicului. 

Ileana Răducanu, redactor-șef la ELLE Decoration și prietena noastră, l-a invitat la o cafea pe Mihnea și a stat de vorbă cu el despre ce a mai rămas nespus despre Casa PRISPA, despre micile bucurii ale vieții de zi cu zi și despre noul proiect al lui Mihnea – magazinul Dizainăr.

De ce Prispa? De ce nu un proiect cu linii futuriste?
Mereu am avut o afinitate pentru tradiție, mi-a plăcut foarte mult să stau la țară în copilărie și chiar și acum, în Argeș, la poalele Făgărașului mă simt cel mai bine când am de lucrat sau când vreau să mă odihnesc. La începutul proiectului ne-a fost tuturor clar că cel mai important element, cel ce va face diferența față de celelalte echipe din concurs, este tradiția românească. A fost în același timp și conceptul care a reieșit din două ședinte de brainstorming paralele: una despre numele echipei și una despre strategia pe partea de arhitectură.

În același timp, echipa PRISPA nu poate concura la capitolul tehnologie cu echipe ce au bugete de milioane de euro, prin urmare a trebuit să dezvoltăm un proiect adaptat la condițiile existente, atât din punctul de vedere al cerințelor țării noastre, cât și al disponibilității de finanțare.

A cui a fost ideea? De la ce a pornit, ce v-a inspirat?
Colegul nostru de echipă Pierre Bortnowski a fost la Madrid în 2010 și a vizitat expoziția Solar Decathlon, fapt ce l-a determinat să caute oameni cu care să alcătuiască o echipă românească pentru concursul din 2012. El a adus entuziasmul. În iarna anului 2010 am aflat că propunerea noastră a fost acceptată în competiție, alături de 19 altele, și din acel moment a început vârtejul numit PRISPA. Suntem prima echipă din România care participă la acest concurs internațional.

Când a demarat proiectul?
În ianuarie 2011 am căutat voluntari de la cele patru universități implicate în proiect. După prima perioadă de înscrieri – au fost aproximativ 40 de studenți înscriși  –, am organizat workshop-uri de creativitate și teambuilding-uri, cu scopul de a forma o echipă puternică pentru concurs. Am început să lucrăm imediat la câteva variante de arhitectură solară și, în paralel, la proiectul cu care am participat la faza de calificare în concurs. Acesta a fost continuat și dezvoltat până într-un punct în care ne-am dat seama că avem nevoie de altă strategie pentru a câștiga concursul și, în aprilie 2011, am ajuns la conceptul de casă pe care îl avem în ziua de astăzi.

Casa PRISPA la interior

De ce ați gândit o casă doar pe 80 mp? Uitându-ne pe străzi, casele sub 100 mp sunt rare.
Acest tip de mentalitate este într-adevar foarte des întâlnită în România post-revoluționară (din motive ușor de înțeles), unde imaginea din ochii vecinului este mai importantă decât cea din proprii ochi sau decât simplul confort propriu. Dar lucrurile se schimbă și oamenii încep să înțeleagă că o casă de 100 mp este mai greu de încălzit decât una de 80 mp, iar acei 20 mp în plus pot fi pur-și simplu câștigați printr-un design foarte bine gândit și o organizare bună a casei.

Cât au durat construcția și finisajele?
Casa a fost construită în etape. Prima parte a însemnat construcția pereților structurali și a acoperișului, a durat aproximativ o lună și jumătate și s-a realizat în comuna Angheluș, Covasna, la fabrica de construcții din lemn a sponsorului nostru BioHaus. În paralel s-a lucrat în București, în hala Universității de Construcții, la asamblarea modulelor tehnice. Ulterior toate piesele au fost reunite în parcarea magazinului Leroy Merlin unde timp de 2 saptămâni am asamblat totul. Finisajele și interiorul (inclusiv mobilierul) au mai durat în jur de 3 săptămâni. În total, pot vorbi de aproximativ 2 luni și jumătate de construcție totală a casei. Aș adăuga totuși că, în septembrie 2012, am asamablat-o în Madrid, pe situl Villa Solar din parcul Casa de Campo, în doar 12 zile! 

Crezi că tradițiile sau ideea de tradiție poate fi resuscitată în România?
Acesta este conceptul nostru central și punctul pe care ne bazăm. Suntem siguri că tradiția noastră oferă un fond imens de creativitate și că ne putem inspira din ea pentru foarte multe proiecte de acum încolo. Tradiția este cea care ne definește ca popor; porturile și obiceiurile păstrate la țară sunt cele care ne deosebesc de alți europeni, nu orașele cu zgârie-nori. Scopul nostru prin acest proiect este să arătăm că este în continuare frumos să crești roșii bio în propria grădină și să ai în același timp confortul pe care îl oferă locuirea secolului 21. Tradiția și viața contemporană nu se exclud, iar noi oferim o idee care le integrează pe amândouă în casa PRISPA.

Vizitarori în Casa PRISPA, la SDE – Madrid

Cum au reacționat vizitatorii casei? Dar potențialii cumpărători?
În România, în timpul cât am expus casa la Leroy Merlin, am fost vizitați de aproximativ 8.000 de persoane, dintre care în jur de 50 s-au arătat interesate de cumpărarea casei. În final, cu o săptămâna înainte de a pleca spre Madrid, casa a fost cumpărată de un român care a primit-o după terminarea concursului și a amplasat-o într-un sat de lângă orașul Bacău.

De ce crezi că Prispa nu s-a vândut la licitația organizată în iulie? (n.r. Pentru a fi acoperite resursele necesare deplasării la Madrid, casa PRISPA a fost licitată, înaintea plecării la SDE. Preţul de pornire a fost de 50.000 euro şi includea întreg prototipul, de la finisaje până la instalații și mobilier, casa a fiind evaluată la 125.000 de euro.)

Din două motive. În primul rând, în luna iulie, cei mai mulți potențiali cumpărători sunt plecați în concediu, iar în al doilea rând cumpărătorul din România are nevoie de mai mult timp pentru a lua o astfel de decizie de cumpărare, fiind vorba totuși de o sumă mare de bani în raport cu puterea de cumpărare din țară. Până la urmă licitația s-a dovedit un pas foarte important în comunicarea faptului că dorim să vindem casa.

Echipa de studenți arhitecți care a realizat Casa PRISPA

Care este cel mai mare succes pe care îl atribui acestui proiect?
Faptul că o echipă multidisciplinară formată din studenți de la mai multe universități din Bucuresti a reușit să ajungă la cel mai important concurs de arhitectură solară din lume, să fie apreciată de organizatori și de toate celelalte echipe, să strângă fondurile necesare pentru a ajunge acolo și să construiască o casă cu mâinile lor. Mi se pare de-a dreptul un miracol în Romania anilor 2012, năpăstuită de crize economice, alegeri și tot felul de probleme. Consider acest proiect un mare succes al României și mai ales al tinerilor care lucrează la schimbarea ei în bine.

Dacă ar fi să o iei de la capăt, ce ai schimba la Prispa?
Mi-ar fi plăcut ca proiectul să beneficieze de la început de o mai puternică susținere din partea sponsorilor și de o finanțare în avans. Faptul că nu am avut fonduri la începutul proiectului a făcut întâlnirile, lucrul, printarea documentelor, trimiterea coletelor, părțile administrative și restul activităților foarte complicate și au ocupat mult timp. În loc să creăm o casă, pentru început am creat strategii de comunicare și fund-raising. Din acest motiv a și fost nevoie de o echipă atât de mare, care să se ocupe în paralel cu strângerea de fonduri în timp ce o parte a echipei lucra la proiectul în sine. Din păcate, din cauza lipsei de experiență, a numărului nu tocmai mare de voluntari și chiar și a organizării nu tocmai ușor de realizat, a trebuit să depunem eforturi foarte mari și multe, multe nopți nedormite pentru a ajunge unde am ajuns acum.

Casa PRISPA la interior

Care sunt proiectele Prispa viitoare?
Înca nu știu exact ce ne oferă viitorul. Una dintre variante este să industrializăm casa cu un partener care ar dori să cumpere proiectul și să îl reproducă. Alt gând este ca asociația PRISPA să rămână o platformă pentru studenții care doresc să participe la următoarele concursuri Solar Decathlon, de exemplu la cel din 2014, din Paris.

Casa PRISPA la interior

De curând ai lansat proiectul Dizainăr. Ce este Dizainăr și ce își propune?
De 2 ani lucrez la proiectul Dizainăr, un magazin de design exclusiv românesc. Ideea este aceea de a arată cumpărătorului de design din România că există calitate și printre creatorii autohtoni, nu numai în Italia și Germania, de exemplu. De aproximativ două luni am reînceput lucrul intensiv la proiectul acesta, cu ajutorul unei echipe de opt oameni deosebit de motivați și creativi.

Obiecte de design românesc în magazinul Dizainăr

Ne-am dorit foarte mult să putem promova designul romanesc de produs, să-l putem ajuta să ajungă cunoscut, mai ales în rândul românilor. Și am realizat că asta se poate întâmpla doar dacă designul iese din zona de hobby și hand-made, unde este acum situat, și devine cu adevărat o profesie plătită.

Cu aceste gânduri am pornit la drum în căutarea de designeri și arhitecți și în general creatori români care realizează mici piese de mobilier, corpuri de iluminat, accesorii, decorațiuni, ceasuri etc. pentru casele sau spațiile comerciale ale cumpărătorilor în primul rând din țară și, în viitor, și din străinătate.

Am dorit să-i reunim pe acești oameni într-un spațiu expozițional, un showroom permanent de design în care să li se poată admira, cumpăra și mai ales comanda lucrările. În decembrie 2012 am reușit să facem acest lucru în magazinul Dizainăr.

Spațiul Dizainăr găzduiește expoziții, workshop-uri, discuții libere și întreg entuziasmul creator al pasionaților de design și artă în general.

Despre Mihnea, pe scurt:

Filmul preferat?
Unul dintre filmele mele preferate este Lord of the Rings, trilogie pe care o revăd în fiecare an într-un maraton de 2 zile 🙂 Universul Middle-earth este o capodoperă a ficțiunii, un univers perfect funcțional, cu reguli, limbi, rase și povești complet diferite de ceea ce cunoaștem din lumea reală. Designerii au tendința să își creeze propria lume, prin urmare, pentru un designer, J.R.R. Tolkien este unul dintre cele mai importante nume când vine vorba de creația de lumi.

Orașul preferat?
Am fost foarte impresionat de New York pentru că are o energie foarte puternică. Mi-ar plăcea să lucrez acolo o perioadă. Totuși mi-am dat seama că e un oraș cu două tăișuri: pe de o parte îți oferă multă inspirație, pe de altă parte agitația te obosește și te consumă. Nu știu cât aș rezista 🙂

Arhitectul preferat?
În 2005 am lucrat la un proiect în care am creat o structură de cort din carton. În timpul studiului am descoperit lucrările lui Shigeru Ban, pe care îl admir în principal pentru structurile realizate din tuburi de carton. Mai departe am apreciat foarte mult abordarea lui naturală și am și avut ocazia să-l văd live la o conferință la Universitatea de Arhitectura din Stuttgart.

Ce îți place cel mai mult?
Oamenii cu suflet frumos, filmele, mâncarea bună, sportul.

Ce te enervează cel mai tare?
Oamenii lipsiți de respect și mai ales cei care refuză să evolueze.

România forever sau cine știe?
Cine știe… Am locuit deja 3 ani în Germania, unde am studiat design integrat, în Suttgart la Academia de Arte. Dacă se va mai ivi ocazia să studiez sau să lucrez în altă țară poate voi accepta oferta… Vom vedea.

Cum arată viitorul tău?
Îmi doresc să lucrez în domeniul designului medical și al designului de mobilier. De fapt asta fac deja, alături de lucrările în designul de interior ce sunt practic o platformă pentru designul de mobilier. În 5 ani aș vrea să am o linie de produse care se vor desface în cantități industriale, dar nu mă gândesc atât de mult la viitor.

Care este proiectul de care ești cel mai mândru?
În 2005, am realizat la proiectul de diplomă o pompă de insulină ce ar ajuta foarte mult diabeticii. Din păcate transpunerea ei într-un produs industrial nu a fost încă posibilă. Un alt proiect de care sunt foarte mândru este insalin, un inhalator de sare, realizat împreună cu producătorul român Tehno Bionic din Buzău. Acest inhalator este folosit ca terapie adjuvantă pentru afecțiunile inhalatorii și are rol de curățare a plămânilor și creștere a capacității inhalatorii. Se poate folosi și de către sportivi sau cei care pur și simplu doresc să-și îngrijească plămânii într-un spațiu citadin murdar.

Foto: Cosmin Dragomir, Mihnea Ghilduș, Animat, Pisicazen, echipa Casa PRISPA

Interviu realizat de Ileana Răducanu,
redactor-șef ELLE Decoration

5 Comments

  1. Ana

    wow! ce ma bucur cand citesc despre romani care fac lucruri exceptionale!mi-a placut f mult si sinceritatea din acest interviu :)de obicei majoritatea intervievatilor au tendinta sa se laude prea mult.

  2. […] pentru România este de 85 ron pentru un suport. Clienții pot găsi câteva modele în magazinul Dizainăr sau ne pot contacta direct, pe site sau facebook. E important să știm și pentru ce tip de […]

  3. Dumitru Lucia

    as fi interesat intr-o colaborare cu d-voastra eu am o colectie de goblenuri ideia am gasit-o pe net

  4. Andrei Iustin

    Am citit in intregime articolul dvs. pentru ca m-am simtit atras de peregrinarile voastre la festivalul de la Madrid. Sa faci un schita este greu, dar sa ajungi de la schita la produs finit este imposibil. Voi ati demonstrat ca se poate face imposibilul. Felicitari nu doar tie, dl. Ghildus, ci tuturor care au participat in acest proiect!

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed