Three Cusps Chalet: o casă atipică de 120 de ani, din Portugalia, transformată în locuință și birou

Împreună cu prietenii de la revista igloo vă spunem povestea unei case atipice din Portugalia, din Braga, cu influențe alpine, care după 120 de ani de intervenții nepotrivite a fost renovată și transformată în birou și locuință pentru un cuplu tânăr. Casa, acum atât de frumos colorată și integrată peisajului străzii, se află în apropierea Catedralei din Braga, una dintre cele mai celebre din nordul Portugaliei. Text: Anca Rotar.

Casa din Portugalia - Designist (10)

Casa din Portugalia - Designist (3)

Probabil că influenţa alpină nu este un lucru pe care ne-am aştepta să-l întâlnim pe tărâmuri lusitane, însă aspectul acestei recent restaurate case din oraşul Braga are o explicaţie istorică.

Astfel, clădirea a fost construită în cea de-a doua jumătate a secolului 19, într-o perioadă când o mare parte dintre cei care părăsiseră Portugalia pentru Brazilia sau alte ţări au revenit pe meleagurile natale, aducând cu ei numeroase influenţe, care au conturat o arhitectură cosmopolită şi eclectică. Iniţial, casa a servit drept locuinţă pentru servitori.

Acum, după intervenţia arhitectului Tiago do Vale, ea îndeplineşte dubla funcţie de reşedinţă şi birou pentru un tânăr cuplu.

Casa din Portugalia - Designist (1) Casa din Portugalia - Designist (4)

Casa din Portugalia - Designist (2)

Aflată iniţial într-o stare avansată de degradare şi împovărată de 120 de ani de intervenţii nepotrivite, casa face parte dintr-o serie de locuinţe înşiruite situate în centrul istoric al oraşului Braga, delimitat de ziduri începute în perioada Imperiului Roman şi continuate în Evul Mediu, în apropiere de una dintre cele mai celebre catedrale din Peninsula Iberică.

Casa din Portugalia - Designist (12)Curtea interioară

Faţada dinspre vest este orientată spre stradă, iar cea dinspre est se deschide spre o generoasă curte interioară, clădirea fiind iluminată în mod natural pe parcursul întregii zile. Pereţii exteriori şi elementele de zidărie sunt realizate din granitul galben specific regiunii, iar structura acoperişului, precum şi diviziunile interioare sunt din bârne din lemn de pin.

Casa din Portugalia - Designist (5)

În interior, axul central al casei este reprezentat de casa scării, amplasată sub un luminator, şi definind, astfel, pe verticală două spaţii bine luminate, de dimensiuni egale. Profitând de acest lucru, arhitecţii au creat un mediu fluid, transparent, în spiritul construcţiei originale, dar adaptat locuirii contemporane.

Casa din Portugalia - Designist (6) Bucătăria cu spațiul de luat masa, la etajul 1Casa din Portugalia - Designist (7)Scara interioară

Publicul este delimitat de privat prin amplasarea zonei de lucru la parter, cu orientare spre vest şi stradă, în timp ce livingul şi bucătăria, deschise în direcţie opusă, spre curtea interioară de la est, sunt situate la primul etaj. Cel de-al doilea etaj adăposteşte zona de noapte, cu dormitorul, baia şi un dressing în trompe l’œil. Aspectul definitoriu al aceste zone este structura expusă a acoperişului, finisată în alb.

Casa din Portugalia - Designist (11) Zona de birou, la parter, cu vedere spre stradă

Casa din Portugalia - Designist (14)Livingul (etajul 1) și dormitorul (etajul 2)

De altfel, culoarea alb, aleasă special pentru a amplifica spaţiile şi sentimentul de luminozitate, reprezintă leitmotivul proiectului, „îmbrăcând” pereţi, plafoane, elemente de lemn şi marmură. Podelele sunt placate cu lemn masiv, în tonuri naturale, oferind o senzaţie de confort şi căldură. Marmura albă de Estremoz, material cu o textură bogată şi proprietăţi reflexive remarcabile, a fost folosită pentru placarea parterului şi a băilor, precum şi pentru realizarea blaturilor, adăugând o notă de distincţie interioarelor.

Casa din Portugalia - Designist (15)Dormitorul, cu structura la vedere a acoperișului vopsită în alb

Cadrele originale de lemn ale ferestrelor din faţada principală au fost recuperate în totalitate, ca, de altfel, şi ţiglele de Marsilia folosite pentru placarea acoperişului. Cornişa decorată a fost, la rândul său, restaurată, arhitecţii redându-i aspectul iniţial. Cadrele de fier ale ferestrelor de la parter au fost reconstituite şi modificate pentru a maximiza cantitatea de lumină naturală din interior.

Casa din Portugalia - Designist (8)Din dormitor spre dressing

Casa din Portugalia - Designist (9)

Articolul a fost preluat din numărul 144-145 al revistei igloo.
Text: Anca Rotar / Fotografii: João Morgado

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog