Softescu: povestea birourilor în roz, din Bacău, merge mai departe

Sigur mai țineți minte amenajarea birourilor Softescu din Bacău. N-aveați cum să uitați infuzia de roz, de fapt, fucsia, și decorul de zile mari cu paleți colorați, tapet care imită un zid în ruină ori avionul ca-n “Micul Prinț” din recepție. Ei bine, după o pauză de trei ani, ne-am întors la Softescu să vedem cum arată extinderea și ce-au mai pus la cale arhitecții Alexandru Călin și Georgiana Gogolan. E tot cu roz și ne place!

Softescu_designist_06

Când urcă firma până la cer, vorba lui Artanu’ de la Partizan, gașca creativilor de la Softescu se mărește, așa că nevoia de noi birouri și spații cool e lesne de înțeles. Au avut noroc să găsească loc destul de închiriat în vecini, fix la același etaj și, în numai trei luni, s-au aranjat toate ca la carte. Cum era de așteptat, odată cu dezvoltarea, s-a trecut de la lemn la metale grele. La propriu. Vorbim despre birourile it-iștlor. Sunt negre și arată ca bancurile de lucru din atelierele de tinichigherie sau service-urile auto. Au fost gândite și desenate special de arhitecți și, apoi, executate pe comandă la Sudometal. Lampile sunt din aceeași poveste voit industrială. Negre ca smoala, simple și de efect. Scaunele roz de la forFITOUT îndulcesc atmosfera iar când ne-am uitat la plafonul descoperit și aparent ne-am simțit ca într-o hală cool.

Softescu_designist_02

“La Softescu se ‘meșteșugărește’ soft. Primul concept a fost ‘wood & crafts’ iar extinderea e mai mult un garaj industrial vintage. Continuitatea vine din elemente care se păstrează. Întâi a fost combinația indedită de albastru și pink plus lemn, acum am păstrat pink și am adus metal și elemente ‘fun – retro’, de grafică”, ne-a povestit arhitectul Alexandru Călin.

Extinderea Softescu a fost o reală muncă de echipă. Arhitecții au comunicat excelent cu Adrian Pintilie, owner-ul Softescu, Leonard Damatarca, project manager, și i-au pus la muncă până și pe graficieni. Tapetul gri din grafitti, pe beton aparent, pe care îl vedeți în birourile roz a fost desenat chiar de ei. Să nu vă imaginați că printre angajați nu sunt și fete. Ba sunt, și chiar mai multe ca în 2014.

Softescu_designist_05Cu atâția creativi pe metru pătrat, o cameră de relaxare și distracție în pauzele de scris coduri și meșterit aplicații era mai mult decât necesară la Softescu. Și iată că și-a făcut apariția odată cu extinderea. Designerii au mers direct la țintă cu masa de fussball, darts și comics-urile de pe pereți cu influență de garaj nord-american mid-century.

Softescu_designist_04

“Să știți că zona de relaxare nu e ‘un no man’s land’, e mai degrabă un ‘everyman’s land’, cu ‘super heroes doing their magic in a digital world’. În fiecare vineri aici se fac petreceri tematice, oamenii se simt foarte bine în noile spații, care, iată, nu sunt doar loc de muncă”, a punctat bine arhitectul Alexandru Călin.

Vă gândiți cumva că până la episodul următor “Softescu – Think Pink!” o să mai așteptăm câțiva ani? Nicidecum. Alexandru Călin ne-a anunțat deja că la începutul lui 2018 ne așteaptă o nouă surpriză la birourile Softescu din Bacău: “O să fie “beton” și puțină junglă urbană și o noutate în ceea ce privește roz-ul”. Abia așteptăm, și-am dat drumul în boxe la “Pink Panther Theme Song”!

Fotografii: Romeo Tomescu (Softescu)

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog