Colecționează experiențe, nu lucruri. Începi cu o vacanță zen peste mări și țări.

La început de an venim cu sfaturi de vacanță, nu de alta, dar știm că omul înțelept își face iarna car și vara sanie. Și dacă nu îți plănuiești o escapadă prea îndepărtată pentru 2016, măcar poți s-o bookmark-uiești ca o nouă destinație wow. Se numește Phum Baitang, este un hotel foarte special din Cambodgia, chiar în zona faimoaselor temple, și are cinci stele pe TripAdvisor. Exact câte îi dăm și noi, pe Designist. 🙂

Surroundings 1_Designist

“Am încercat să realizăm un hotel integrat în cultura locală. Caracteristicile Cambodgiei sunt omniprezente – prin finisajele alese, cromatica folosită, amplasarea întregului complex – deși niciodată nu le vei simți copleșitoare,” ne asigură arhitecții Reda Amalou și Stephanie Ledoux, fondatorii studioului AW2, din Franța.

AW2 poza profil_designist

Biroul de arhitectură și design interior AW2, multi-premiat de-a lungul celor 15 ani de activitate, este responsabil de proiectarea și amenajarea complexului de vacanță întins pe 9.000 de metri pătrați. Francezii Reda Amalou și Stephanie Ledoux semnează proiecte turistice și rezidențiale de top în 25 de țări și de curând au anunțat colaborarea cu un birou de arhitectură din Vietnam. Ne-ar plăcea ca la un moment dat să dezvolte un proiect atât de fain integrat natural și într-o zonă din România. Un strop de zen exclusivist de România nu (ne-)ar strica. 🙂

Reception 1_Designist Reception 3_Designist Reception 4_Designist Reception 6_DesignistBine ați venit în recepția unui super hotel! Vă putem ajuta cu bagajele?

Phum Baitang“, adică “Satul Verde” din zona templelor, se află în proprietatea antreprenorului Roger Zannier, un puternic susținător și finanțator al Cambodgiei. Complexul, format din 40 de apartamente, recepție, două restaurante, baruri, piscină, loc de joacă pentru copii și zonă de spa, este înconjurat de câmpuri întinse de orez. Iar aerul său impecabil și actual este într-un echilibru perfect cu peisajul natural al regiunii.

Main Bar 1_Designist Main Bar 2_DesignistLuați loc și savurați o cană de ceai verde în barul principal.

Main Bar 3_Designist Main Bar 4_Designist Main Bar 5_Designist

Proiectate după modelul căsuțelor tradiționale din zona rurală a Cambodgiei, “camerele” hotelului sunt de fapt studiouri foarte înalte, cu baie proprie și acces către grădină. Piesele de mobilier din lemn sunt realizate manual și, mai apoi, îmbrăcate în pânză și bumbac răcoros. Știm sigur că ușile largi de la intrare, care nu se văd în fotografii, sunt din sticlă. Ca să te trezești în fiecare dimineață cu imaginea piscinei private la picioare. 😉

Villa 0_Designist Villa 1_Designist

Piesele de mobilier sunt lucrate manual, iar lemnul lor a fost recuperat de la uși și obloane locale, vechi. Elementele decorative, precum mânerele dulapului, au fost realizate special, din bronz.

Villa 2_Designist Villa 3_Designist

Villa 8_Designist

Sălile de baie sunt finisate cu materiale naturale în nuanțe pământii. Lavoarele și cada impunătoare sunt realizate din piatră, cu aspect neprelucrat. Corpurile de iluminat asigură o lumină punctuală de-o parte și de alta a spațiului și, în același timp, difuză în restul încăperii.

Villa 9_Designist Fereastra casetată a băii dă spre grădina de palmieri.Villa 10_Designist

Seara, ieși la masă la unul dintre cele două restaurante. Ai de ales între un cocktail și o gustare pe un butuc rustic, cu vedere la piscină, sau o masă rotundă într-o fostă fermă recuperată, veche de 100 de ani, ce acum te întâmpină cu fotolii din ratan și covoare orientale (un omagiu adus Cambodgiei coloniale). Din meniu îți poți alege tot felul de nebunii exotice, cu lemongrass sau turmeric, ori poți încerca pachețelele de primăvară vietnameze acompaniate de un pahar de vin din podgoriile franțuzești și portugheze ale lui Zannier.

Hang Bay - Pool Bar 0_Designist Hang Bay - Pool Bar 1_Designist Hang Bay - Pool Restaurant 0_Designist_Designist Hang Bay - Pool Restaurant 1_Designist_DesignistLocul perfect pentru un cocktail, o gustare și un joc de Cards against Humanity, un boardgame foarte amuzant, ironic și inteligent – fără conotații istorice cambodgiene.

Hang Bay - Pool Restaurant 2_Designist_Designist

Pool 0_DesignistPiscina în scări, cu lungimea de 50 metri, este una dintre atracțiile principale din interiorul complexului. Fața ei devine oglindă perfectă ziua și capătă un turcoaz intens noaptea. 

Pool 2_Designist Pool 4_Designist

Zona de Spa este ascunsă în grădina de palmieri, retrasă și liniștită. Arhitectura ei a fost inspirată de templul Angkor Wat, având fațada din piatră și coloane sculptate. Dacă ți-ai pus deja în program ore de yoga sau meditație, aici găsești, pe lângă jacuzzi și camere de tratament, spații deschise către nori și… toată liniștea pământului.

Spa 2_Designist

Spa 1_Designist

Spa 0_Designist

Spa 4_Designist Spa 9_Designist Spa 10_Designist

Surroundings 0_Designist Te sfătuim să explorezi și împrejurimile hotelului. Nu în fiecare zi ai ocazia să faci o expediție faină în mijlocul unui câmp de orez.
Surroundings 4_DesignistSurroundings 2_Designist

Nu știm cum ești tu, dar noi deja căutăm un bilet de avion către Cambodgia, destinația Siem Reap, zona templelor și a noului hotel de designist. Ne vedem într-o vilă, la marginea câmpului de orez! 😉

Fotografii: de Alex Teuscher

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed