Când un perete din plută decorativă și alte artificii de design scot un apartament dintr-o zonă “safe”

Dacă ar fi să descriem spațiosul apartament Z din Băneasa (numele lui de cod, așa cum a ajuns la noi chiar de la arhitecți) prin expresii din limba engleză, cele mai potrivite ar fi Less is more și Dotting the i’s and crossing the t’s. Iar dacă ar fi să le traducem într-un limbaj mai degrabă descriptiv, am miza pe sintagmele simplitate nordică și atenție la detalii.

În amenajarea apartamentului Z, arh. Adi Aloman de la KiwiStudio a jonglat cu trăsăturile stilului Mid Century Modern, așa cum i-au cerut inițial proprietarii – spații deschise, linii drepte, design curat și simplu, materiale naturale -, a virat ușurel spre stilul scandinav – minimalist – ,  și a creat o atmosferă primitoare și child-friendly, potrivită unei familii cu trei copii.

1. Plută, plutesc, ce living plutitor! 🙂 

Apartamentul Z ne-a cucerit cu peretele acoperit cu dale decorative din plută Muratto – e cel mai frumos finisaj cu plută pe care l-am văzut într-o amenajare din România. De altfel, este și excepția cromatică a camerei: dacă designerii au folosit mai ales nuanțe calde, neutre și pastel, dalele decorative din spatele mesei de dining se joacă cu trei culori: două tari, negru și galben, și nuanța naturală a plutei, care echilibrează contrastul și te readuce în filmul inițial “da, da, e plută!”.

“Ne place la nebunie lumina pe care pare că o radiază peretele placat cu plută decorativă. Deși, fără clopotele suspendate (n.red. corpurile de iluminat Normann Copenhagen), în culoarea aceea indecisă – albastru? gri? -, lucrurile n-ar mai fi arătat atât de radios, suntem siguri”, ne-a spus arh. Cosmina Aloman, parte din echipa KiwiStudio.

Scaunele și lămpile din living vin de la Normann Copenhagen, iar ceasul-soare
este design George Nelson.

Din punct de vedere cromatic, așa cum ne-a spus Cosmina, “în living, culorile sunt date la minimum și accentul cade pe texturi, finisaje naturale, combinații de materiale”.

Ce ziceți de radiatoarele decorative de la Irsap, prin Delta Studio? 🙂

Dacă te inspiră porumbeii ceramici decorativi, poți căuta o versiune a lor la
Alina Constantin Ceramics

2. Elementul central: acuarela

În dormitorul matrimonial, superstarul camerei este tapetul decorativ cu element central în acuarelă, adus și montat prin Decora House. Pe noi ne-a dus cu gândul la o spărtură în norii texturați, prin care se strecoară câteva raze de soare. 🙂

Masca decorativă albă și dantelată a radiatorului oferă un strop de feminitate decorului. Alături, fotoliul galben cu taburet pentru sprijinit picioarele (daaa!), ambele de la Sancal. 

Nouă ne-au plăcut mult și noptierele minimaliste De La Espada prin Intro Design. Lămpile suspendate conice din dreptul patului, prin Helios PLS, sunt o altă variantă a veiozelor obișnuite.    

“Noptiera și tapetul mov din dormitor creează scena perfectă pe care să evolueze lampa neagră suspendată. Pare că cele trei piese s-au întâlnit anume ca să creeze acel colțișor frumos, nu mai mare de câțiva centimetri, dar suficient de puternic ca să iasă în evidență, să spună ceva”, ne spun arhitecții și bine zic.

Încă un pic de feminitate în nuanțe naturale nu strică niciodată. 

Eames House Bird și-a făcut cuib chiar în dormitorul matrimonial 🙂 .

3. Dormitorul celor trei mici năzdrăvani

Când am întrebat-o pe Cosmina care a fost cea mai mare provocare pe care le-a ridicat-o apartamentul Z, ne-a răspuns cu sinceritate: “Știi cum zic regizorii, că cel mai greu e să lucrezi cu copiii? Ei bine, la fel și când vine vorba să duci la capăt un proiect de amenajare la care ți se cere sa ții cont de prezența copiilor. În cazul de față, trei la număr și cu vârste mici, de până în 5 ani”.

Astfel că echipa KiwiStudio trebuia să îndeplinească niște cerințe clare, dar nu mai puțin solicitante: să creeze o amenajare și child-friendly, și contemporană, comodă, practică, primitoare. “E destul de greu să împaci toate aceste coordonate și să le pui în practică într-un spațiu care urmează să fie locuit de doi adulți și trei copii mici! Însă am renunțat la anumite lucruri, am favorizat altele, și uite-așa am ajuns la acest rezultat care se pare că a mulțumit pe toată lumea”.

Tema marină pentru camera copiilor le-a fost impusă de cei trei băieței năzdăvani ai familiei pentru că sunt pasionați de tot ce înseamnă mare, navigație, marinari. Ei au venit cu ideea – tema nautică – iar echipa KiwiStudio a născocit forma care să îmbrace cât mai interesant această idee. Piesele de mobilier din MDF vopsit mat, au fost realizate de Gantiaro Brașov după schițele KiwiStudio, iar decorațiunile marine vin de la Decomarin.

Bonus: mobilierul se poate transforma rapid în jucărie. Toate pânzele sus! 🙂  

4. O bucătărie încăpătoare și o baie patchwork

 În bucătărie, designerii au avut grijă să folosească spațiul în mod eficient și să creeze spațiile de depozitare necesare pentru o familie mare. Glaful ferestrei a fost un alt artificiu de depozitare. Mobila este făcută din MDF vopsit lucios, cu blat de Corian de 12 mm. 

Designerii au făcut o insulă de culoare și în baie printr-un perete acoperit cu un patchwork de plăci de faianță. 

Bugetul amenajării a ajuns la 60.000 euro, în care au fost incluse mobilierul, decorațiunile, ușile, placările de pereți și corpurile de iluminat – apartamentul era deja finisat în mare parte (au fost necesare doar mici retușuri: parchetul a fost recondiționat, s-a intervenit asupra pereților la partea de izolație, au fost modificate câteva trasee electrice).

Și cum altfel am putea explica mai bine alegerile arhitecților decât prin cuvintele lor:
“Sunt câteva piese care ne plac în mod deosebit: lămpile suspendate din dormitor, noptierele De La Espada, peretele placat cu plută din living, comodele Bolia, ceasul George Nelson… și lista ar putea continua. De fapt, tot ce e acolo e total în asentimentul nostru. Dar ceea ce ne place la nebunie, preferatele noastre absolute, sunt acele piese care, puse lângă alte piese, creează ceva împreună. O magie, o poveste, întregul care e mai mult decât suma părților.”

“Ne plac obiectele, dar mai mult decât obiectele, ne place potențialul pe care-l au de a exprima ceva – însă numai puse împreună, combinate și amestecate, reușesc să iasă din anonimat și să creeze nu doar decoruri frumoase, ci spații în care să-ți fie drag să trăiești”.

Păstram laudele pentru final. 🙂 Cosmina ne-a povestit că una dintre cele mai măgulitoare reacții pe care le-a primit apartamentul a venit din partea unui fotograf specializat în fotografie de interior: “A intrat, a dat o raită, s-a uitat în stânga și-n dreapta, și a zis doar atât:  “Am văzut o groază de case, dar aici chiar mi-ar plăcea să stau!“. Subscriem! 🙂

Foto: prin KiwiStudio

10 Comments

  1. Alexandra Pop

    Nu pot sa cred ca nu a intrebat nimeni pana acum de unde este pluta decorativa. Eu as vrea sa stiu, va rog 🙂
    Multumesc!

  2. Designist

    Asta pentru că scrie în articol :). Sunt dale decorative de plută Muratto.

  3. Coffee Bean

    Apartamentul superb, articolul bun. Ar fi necesitat totusi mai multă atenție gramatica limbii romane. La Taguri ati scris lampe suspendate conice in loc. Pluralul este lămpi. Hilarious, ca sa fiu in aceeași nota cu articolul ce abundă in expresii in engleză.

  4. Designist

    Firește că pluralul este “lămpi” și nu “lampe”. :))) Hilarious, într-adevăr. Greșeala care s-a strecurat a fost una de tastare: “lampe” s-a interpus în loc de “lampă”. Dar cum tag-urile le scriem fără diacritice, a rezultat “lampe”. Ne bucurăm că, în rest, ai apreciat articolul.

  5. Andrei

    Super articol, este o idee foarte buna decorarea peretilor cu pluta!

  6. MA

    Aveti idee de unde e tabloul ( nu tapetul acuarela) din dormitor? Mersi

  7. Designist

    Vă sfătuim să luați legătura cu autorii amenajării pentru numele furnizorilor.

  8. Ela

    Bo Concept!

  9. Ela

    Bo Concept

  10. Super articol.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed