Când casele uitate din Constanța îți spun povestea lor

Constanța este o mare de clădiri scufundate.

Soarele răsare somptuos pe cer, iar pentru mulți cuvântul acasă înseamnă o unduire a valurilor și o nuanță placută de albastru ce se așterne în fața ochilor.

1.1

Poveștile bunicilor au miros de ceai luat la bătrânul Casino și rochii înflorate de vară. Pe langă noi încă mai trece câte un om bătrân, ce merge agale cu mâinile la spate. Își dă pălăria jos, în semn de salut și ne zâmbește. El ne cunoaște, suntem vecini încă de pe când zburda pe străzile pavate ale centrului constănțean.

3

Din Piața Ovidiu ai să mă vezi, sunt lăcașul de cult musulman, sau Geamia Regelui, așa cum le place conpatrioților mei să-mi spună. Victor Ștefănescu este creatorul meu, eu adopstind încă din 1910 povești musulmane și chiar un faimos covor oriental. Am la bază piatră si cărămidă, sunt înzestrată cu bronz și marmură, și am onoarea să fiu prima clădire cu elemente de beton armat din România. Stilul meu este inspirat din cel egipteano-bizantin, însă mi-am păstrat și unele motive românești. Astăzi, turiști și localnici îmi pășesc cele 140 de trepte din Minaret, pentru a vedea orașul de sus.

2

O priveliște cu iz mediteranean te așteaptă odată ce ajungi în turnul Minaretului.

4

Printre edificii constănțene, mi-am găsit locul și eu, Casa cu Lei. Strada Diana mă găzduiește încă din 1898, din inițiativa unui armean, Dicran Emirzian, care și-a dorit să mă aibă ca reședință. Din toate stilurile arhitecturale, pentru mine l-a ales pe cel eclectic, însă stilul meu cuprinde și elemente preromantice și genoveze, astfel am reușit să ies în evidență și să am un cuvânt de spus cand vine vorba de varietatea caracterelor arhitecturale constănțene. Mi se spune Casa cu Lei datorită leilor ce tronează pe cele patru coloane de pe fațada principală. Fiind orientată spre Piața Ovidiu, pot fi privită din toate unghiurile, lăsându-te să te pierzi în detaliile mele.

5

5.1

Nu numai casele cu renume din zona Peninsulară conțin detalii remarcante și spun povești, ci și noi, obișnuitele intrări, scări de bloc, sau ferestre, care vrând-nevrând creăm o compoziție, pentru că păstrăm din eleganța acelor timpuri. Noi adăpostim povești de dragoste, plimbări târzii, legende.

6

6

Puțin mai jos de Casa cu Lei, undeva pe dreapta, stau eu, Hotel Intim, iar înaintea mea stătea bătrânul Hotel d’Angleterre – însă acesta a fost demolat după anul 1903. El l-a adăpostit pe marele Eminescu prin anii 1882, într-o cameră de la mansardă. Dar cum locul deja avea o poveste de spus, m-au construit pe mine. Marele Daniel Renard a contribuit și la construcția mea, asigurându-se ca voi avea o înfățișare cât mai bine pusă la punct. Mi-a fost ales stilul eclectic, însă am împrumutat elemente din Art Nouveau și dețin o structură neoclasică la fațada prinicipală. Alături, stă o prietenă veche și plină de devotament, Grădina de Vară, împreună găzduiam banchetele regale și turiști ce erau uimiți de eleganța noastră.

Parterul mi-a fost placat cu piatră, iar fațada îmi este ritmată pe orizontală, datorită ferestrelor.

Dacă până odinioară mi se spunea Hotel Regina, după 1925 mi s-a dat numele de Hotel Intim datorită Cercului Intim, ce a fost înființat pentru “cordializarea raporturilor între familiile de intelectuali din metropola dobrogeană” (jurnalul Liberalul Constanței). După o renovare din 1970 am reintrat în circuitul turistic, însă oamenii nu m-au lăsat să-mi joc rolul până la sfârșit, așa că în 1990 am fost revendicat de moștenitori, iar în prezent nu mai fac parte din circuitul turistic. Sunt prea bătrân.

7.1

7

Dacă te pierzi pe străzile înguste ale Peninsulei, cu clădirile ei specifice, pe alocuri te îmbată un aer oriental. Micile detalii au un farmec aparte și fac parte din povestea orașului.

8

Vizitatorule, lasă-te condus de acel miros sărat și surprinde atmosfera misterioasă, căci la fiecare colț ai zice că acum ți se așterne marea în fața ta, dar mai stai cu sufletul la gură căci mai e puțin.

9

Încă de când am fost înălțat aici pe faleză, de către Daniel Renard în 1910, am fost înzestrat să reprezint marea, să fiu simbolul ei – eu sunt Cazinoul. Sunt jocul de volume asimetrice și am menirea să provoc privitorul de a intui legătura exteriorului meu cu interiorul. În orice oră din zi, eu am altă înfătișare, asta datorită multituduinii elementelor în stil Art Nouveau, a luminii care le pune mereu altfel în evidență, și mă mândresc cu nenumărate legende.

10

După ce treci de bătrânul Cazinou, care încă mai știe cum să se impună și cum să uimească, pierde-te pe faleză, până când, în stânga, vei ajunge din nou pe străduțe.

Labirintul de elemente arhitecturale nu se termină aici. Vei ajunge pe partea estică a Peninsulei, iar undeva, unde nici nu ai să te aștepți vreodată, sunt eu, cea care te va surprinde – Strada Vântului. Sunt cea mai îngustă stradă din oraș, plină cu case de toate mărimile, iar eu te conduc spre mare sau spre Piața Ovidiu, acum depinde din ce direcție ai să mă găsești.

11

Însă dacă alegi direcția mare, vei mai avea o surpriză, căci undeva mai jos, la marginea dealului ce desparte orașul de port, ai să mă găsești în splendoarea mea și cu un farmec aparte oriental pe mine, Vila Șuțu.

12Sunt aici din 1899, iar cel ce mi-a desenat planurile a fost marele arhitect Grigore Cerchez. Propietarul meu, Mihail Șuțu, avea o pasiune pentru mare, motiv pentru care își petrecea mai mereu verile aici. Datorită pasiunii lui dețin elemente simbolice, cum ar fi cupola și balconul închis. Legătura mea cu marea este parapetul abrupt din piatră, ce se poate vedea din port. Unii specialiști spun că sunt așezată pe o stâncă, ceea ce mai rar găsești pe faleza peninsulară, în mare parte fiind sol argilos. Sunt bine camuflată, iar prin simplitatea elementelor mele nu ies în evidență, însă dacă te plimbi prin port, cu siguranță ai să mă vezi ca pe o fortăreață mediteraneeană.

Fațada îmi este asemănătoare cu una arabă, la primul etaj dețin o terasă cu acoperișul susținut de colonade cu arcaturi. De aici, de pe terasă îți ofer o vedere panoramică până aproape de Capul Midia.

Dar nu numai exteriorul îmi este influențat din cultura arabă, ci și interiorul, având săli decorate în stilul palatelor arabe, din Damasc și Alger.

Curtea mea îți oferă o coborâre rapidă în port, datorită scării elicoidale, construită în structura zidului de piatră.

12.1

În 1955, am devenit Casa regională a creației populare, așa că am început să servesc altor scopuri, iar multe schimbări în destinul meu nu au întârziat să apară. Acum sunt revendicată și abandonată.

Pe aceeași stradă sunt și eu, un imobil ce am incercat să împrumut din stilul maiestuoasei mele vecine, Vila Șuțu.

13

Prin geamuri sparte și îmbâcsite de timp, noi privim astăzi o altă Constanță. Suntem martorele tuturor schimbărilor, însă ne păstrăm eleganța ce ne-a fost dată și așteptăm cu diplomația unei doamne din acele timpuri să fim prețuite la adevărata noastră valoare.

14

Fotografii: Andra Raicu

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog