O grădină din Timișoara te așteaptă să dormi în ea. De fapt, în casa din ea.

Când am citit numele proiectului timișorean Garden House, despre care o să-ți povestim astăzi, ne-am gândit imediat la scena aceea simpatică din Notting Hill, când Anna îl convinge pe William să escaladeze împreună poarta încuiată a unei grădini secrete, din cel mai simplu motiv posibil: din curiozitate 🙂 . Dacă ajungi prin Timișoara, însă, și ești curios cum arată grădina casei de pe strada Tigrului nr. 25, nu e nevoie să le urmezi exemplul, e suficient să suni înainte: cele două apartamente care formează Garden House așteaptă mereu oaspeți și pot fi închiriate în regim hotelier.

Garden HouseLucrurile nu au stat întotdeauna așa, însă. Acum câțiva ani, construcția din imensa grădină de pe proprietatea familiei arhitectului Alexandru Damian, din cartierul istoric Fabric, nu era locuită, nu avea nume și nici un scop precis. Viziunea s-a schimbat însă în 2015, când Alexandru a observat că Timișoara începe să devină un oraș tot mai viu și mai alert și să atragă an de an din ce în ce mai mulți turiști.

“Atunci mi-a venit ideea de a ne transforma una dintre casele de pe proprietate într-un mic ”vacation rental”, un bussines de familie numit “Garden House”, în care să primim oaspeți, unde să te relaxezi, să te bucuri de natură, de grădină, de intimitate, design, dar și de un schimb de experiență și de cultură”, ne-a spus arh. Alexandru Damian, care a semnat proiectul împreună cu arh. Olimpia Onci.

Garden House

Dar de la plan la casă de vacanță e cale lungă și… custom-made. Cel puțin așa a fost pentru Garden House, care a trecut prin etapa de renovare și amenajare vreme de mai bine de 9 luni, cât au durat recompartimentarea casei și mai ales crearea și asamblarea pieselor de mobilier realizate la comandă. Astăzi, construcția este împărțită în două apartamente studio cu personalități distincte, care ne-au făcut să ne gândim la vârste diferite, dar în care lemnul și lumina sunt gazdele principale.

Garden House

Fresh Garden Studio, primul apartament finalizat de arhitecți, este partea ceva mai așezată a clădirii Garden House, pentru oaspeți maturi: o locuință cu design scandinav, accente de culoare și plante de interior care dau replica grădinii de afară. Se întinde pe o suprafață restrânsă, de doar 35 mp, dar apartamentul dă senzația de deschidere și continuitate pentru că nu este fragmentat de uși:

“Am dorit ca încăperile – un dormitor/cameră de zi, o bucătărie plus dining și o baie – să comunice între ele, așa că am folosit o singură ușă în apartament, între baie și bucătărie. Ba mai mult, ca să diminuăm efectul de limită între spații și de opacitate, am decis ca ușa să fie făcută din sticlă mată, care dă intimitate, dar permite și trecerea luminii.”

Garden House

Garden House

Eficientizarea spațiului, varianta din lemn: peretele dintre dormitor și dining este “îmbrăcat” cu spații de depozitare. 

Garden House

Înainte să ieșim din apartament, facem un ultim popas în dining, unde lamelele din lemn de pe perete “feliază” lumina ascunsă în spatele lor și proiectează umbre.

Garden House

Batem acum la ușa de alături, a celui de-al doilea apartament din Garden House, finalizat la începutul acestui an. Are 30 mp, e fresh, confortabil și, chiar dacă arhitecții l-au gândit ca loc de cazare pentru un cuplu, noi credem că ne-ar fi plăcut să venim aici pe la sfârșitul liceului, cu prietenii de atunci, așa sunt de chill atmosfera și designul 🙂 .

Garden House Garden House

Ți-am spus la început că lumina e gazdă principală și fereastra largă ne aprobă. Ne-a plăcut glaful lat al ferestrei, bun și ca spațiu de depozitare, și pentru momente contemplative. 

Garden House

Bucătăria din lemn, și ea luminoasă și populată cu plante verzi.

Garden House

La final, nu putem să-ți garantăm că pisica din imaginea de mai sus o să-și programeze vacanța în același timp cu tine, dar ce știm sigur este că Garden House e gata să te primească în vizită 🙂 .  Ne vedem la Timișoara! Poate chiar la cursul nostru de Design Interior, din toamnă?

Fotografii: Dan Purice, Ovidiu Micsa și Alexandru Damian 

2 Comments

  1. Speranta Oniga

    Buna,

    se poate inchiria de ex din 15.08 2018 pana in 19.08.2018 la 4 adulti si 2 catei mici?

    Speranta Oniga

  2. Designist

    Buna ziua! Materialul nostru se axeaza doar pe designul casei. Pentru inchiriere, va sugeram sa luati legatura cu proprietarul spatiului.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed