Cea mai frumoasă nuntă la care am fost de-un an încoace

Cu siguranță v-am mai spus asta: nu ne prea dăm în vânt după nunți. Dar când se întâmplă să asistăm la mai toate detaliile unei povești impecabil închegate… într-un loc de poveste, ajungem să fim cumva implicați. Și, cum pentru mulți dintre voi se va mai lăsa cu invitații la petreceri cel puțin o lună de-acum încolo, am zis să intrăm în vria sezonului cu o scenografie și o poveste care ne-ar face să nu dăm niciodată înapoi când vine vorba de…  nuntă.

1Cununie - Ochisoru - Designist

Acum un an, la Ochișoru, s-a întâmplat cununia Dianei și a lui Alex. Din capul locului recunosc că, în cazul în care m-aș găsi într-un context similar, nu aș putea avea nici răbdarea, nici timpul și nici atenția lor pentru cel mai mic detaliu al petrecerii. Cu siguranță, nici petrecerea mea nu ar arăta la fel, doar dacă nu mă salvează Bogdan… Dar mai întâi haideți să vă facem cunoștință cu personajele principale ale poveștii. 🙂

4Cununie - Ochisoru - DesignistSozopol, Balcic, Gullera, 2 Mai – numele plajelor preferate pictate în acuarelă pe pernele canapelei.

Diana e pasionată de fotografie, modă și comunicare. A studiat Fashion Communication and Styling, în Londra, unde acum face un master în fotografie. Alex e pasionat de herbalistică. Și, într-un fel, v-am povestit deja un pic despre ei. Anul trecut, în toamnă, au lansat The Herbalist Project, un brand dedicat extractelor naturale, de folosit în cocktail-uri, dar și în tot felul de alte rețete, inclusiv prăjituri. The Herbalist Aromatic Extract, un bitter preparat dintr-un mix de 42 de plante, s-a numărat printre cadourile ediției din decembrie a Made in RO – Târg de design românesc. Iar mai nou, i-au adăugat și portocală, care face prosecco-ul de vară încă o dată pe atât de gustos!

5Cununie - Ochisoru - Designist 6Cununie - Ochisoru - Designist Foișorul pregătit de petrecere

3Cununie - Ochisoru - Designist

Cununia lor civilă a fost un garden party relaxat care a explorat mai toate zonele din grădina Ochișorului – în care v-am introdus pe scurt aici. Ce mi s-a părut extrem de frumos e că semnăturile și “Vă declar căsătoriți” s-au întâmplat chiar în grădină, și nu la primărie. 🙂 De atunci, Ochișoru a mai găzduit și alte evenimente frumoase. Însă emoția acelor prime pregătiri, în care se numărau felinarele, lumânărelele, buchețelele de flori de pe mese și se împrospătau ghivecele mari de lavandă, a dus la un mic stol de fluturi în stomac mai greu de perceput la petrecerile ce au urmat.

Cununie Ochisoru - Designist

Și acum ne aducem aminte amuzați cum, împreună cu Bogdan (owner și creator al Ochișorului) verificau din 5 în 5 minute vremea. Se ajunsese la un site danez “de încredere”, în care cu toții ne puneam toate speranțele. Nu a plouat (cum toate site-urile anunțau) decât maximum 15 minute, cu soare, când mai toată lumea s-a descălțat de bucurie & relaxare.

15Cununie - Ochisoru - DesignistSub arborele de mătase a stat măsuța “stării civile”. Tot aici a și fost oficiată cununia. 

Ochisoru - Designist

13Cununie - Ochisoru - Designist 21Cununie - Ochisoru - Designist14Cununie - Ochisoru - Designist 16Cununie - Ochisoru - Designist 19Cununie - Ochisoru - Designist

Atmosfera acelei zile e greu de redat… în cuvinte, dar mai ușor în fotografii. 😉 Iar acest “ușor”, care răzbate din scenariile casual, relaxate ale grădinii, ascunde însă suficiente detalii atent dozate, căutate și discutate în săptămânile de dinainte.

Marea provocare, pe lângă scenografia petrecerii de la Ochișoru, care a primit în grădină  în jur de 50 de invitați,  a fost adaptarea conceptului de garden party pe pajiștea unde urma să aibă loc petrecerea de nuntă, o săptămână mai târziu, la club Cortina. Diana și Alex și-au dorit un concept unitar pentru cele două petreceri, cu aceleași coordonate: cosy, chic, vintage, ușor romantic și preponderent feeric. 🙂 Însă despre nuntă urmează să vă povestim după ce ne savurăm pe îndelete fotografiile de la cununie.

8Cununie - Ochisoru - DesignistDa, Ochișoru are și plajă. 11Cununie - Ochisoru - Designist

10Cununie - Ochisoru - Designist 17Cununie - Ochisoru - Designist 18Cununie - Ochisoru - Designist 20Cununie - Ochisoru - Designist Avantajul unei grădini mari: multe zone – de la foișor, la mese în curte, mese pe iarbă, șezlonguri, barul și măsuțe pe plajă – pe care invitații le pot savura în tihna unei după-amieze sau seri.22Cununie - Ochisoru - Designist 23Cununie - Ochisoru - Designist

Cum s-a văzut petrecerea seara, la Ochișoru? Vă lăsăm pe voi să apreciați. 🙂

24Cununie - Ochisoru - Designist 25Cununie - Ochisoru - Designist 27Cununie - Ochisoru - Designist

Și ajungem la ziua nunții, ale cărei pregătiri au însemnat transformarea, în câteva zile, a pajiștii și a scenei ca o platformă suspendată, rotundă, cu vedere spre lac, în oaze cosy, ce urma să împrumute din personalitatea grădinii de la Ochișoru: decorative, scenografice, într-un mix de detalii cu șarm și lumini feerice.

Au fost trase cabluri electrice pe deasupra pajiștii, dispuse multe instalații de beculețe și lampioane simple, albe, iar scena a primit și ea o cortină diafană, albă. Au fost amenajate de la zona primirii invitaților, până la zona catering-ului și barul. În urma discuțiilor cu Diana și Alex, Bogdan a coordonat scenografia evenimentului.

10333312_10152736534063536_2870639320654745059_o

www.simionsebastian.roFlorile și culorile tișlaifărelor de pe mese (bleu ciel, vernil și portocaliu cald), create special pentru eveniment, au fost atent îmbinate.

www.simionsebastian.ro

www.simionsebastian.ro Ghivecele imense de lavandă au creat un paravan parfumat al pajiștii. Ca să completeze experiența senzorială a serii pe malul lacului.www.simionsebastian.ro

Vă spuneam la început că cel mai sigur nu aș avea răbadrea lor pentru pregătirea petrecerii. Ca să mă înțelegeți mai bine, Alex a preparat în săptămânile de dinainte de nuntă un tonic special, cu plante și fructe de sezon, ce-i aștepta ca un elixir, în sticluțe mici, pe invitați. Mai mult, meniul – de la ingredinetele salatei, la tipurile cocktail-urilor, a fost creația lor. Și, trebuie să ne credeți pe cuvânt, a fost exquisite.

www.simionsebastian.ro

www.simionsebastian.ro www.simionsebastian.ro www.simionsebastian.ro www.simionsebastian.ro

www.simionsebastian.roUrmărește fluturii…

Barul are și el povestea lui. Este un banc de lucru, de aproape 100 de ani, moștenit de Bogdan de la tatăl lui. L-a recondiționat, i-a atașat o lampă “industrială” și uite așa a călătorit până la nunta prietenilor lui. 🙂

www.simionsebastian.ro

www.simionsebastian.ro

www.simionsebastian.ro www.simionsebastian.ro

Pentru pregătirea petrecerii de nuntă, am pierdut numărul felinarelor cumpărate sau create, sticluțelor decorative, lumânărilor, beculețelor, instalațiilor luminoase și buchețelelor de flori ce au transformat pajiștea și scena în scenariul… rupt din filme pe care îl vedeți acum. Unele dintre accesorii nu au fost de găsit în România și au călătorit, împreună cu Diana și Alex, de la Londra la București.

www.simionsebastian.ro Scena cu cascadă, înconjurată de flori, felinare și lumânări…www.simionsebastian.ro www.simionsebastian.ro www.simionsebastian.ro www.simionsebastian.ro Alex pregătind un cocktail pentru Diana.www.simionsebastian.roTortul minunat, asortat petrecerii.

Cum vă spuneam, dacă aș fi într-un context similar, nu cred că mi-ar putea ieși așa ceva, doar dacă nu mă salvează Bogdan…

De ce v-am dezvăluit abia acum povestea? Ei bine, și la începutul acestei veri, aveam senzația că ar trebui să înceapă pregătirile pentru nunta Dianei, că va urma… curând. Nu a urmat, așteptăm petrecerile aniversare, și de un an și mai bine rămâne cea mai frumoasă nuntă la care am asistat.

www.simionsebastian.roDiana + Bogdan + Alex = trioul care i-a făcut pe cei mai mulți să întrebe de firma extraordinară care a reușit să creeze o așa scenografie pentru eveniment. It’s not about a firm, but friendship… and the beautiful people. 🙂

Vă lăsăm să visați în continuare cu ochii deschiși și, da, așa de frumoase vă dorim nunțile pe care le pregătiți sau la care sunteți invitați!

Fotografii: Alex Boghian (Ochișoru & cununia civilă); Simion Sebastian (petrecerea de nuntă)

6 Comments

  1. Si se mai intreaba unii de ce nu ne mai place sa mergem la nunti. Cum sa-ti placa cand totul evolueaza numai noi si cu traditiile noastre absurde nu. Si nu reusim sa scoatem ochelarii de cal de pe nas si sa facem ceva diferit, ceva minunat asa cum au facut acesti oameni. Minunat, felicitari!

  2. Victoria Antropov

    Fantastic!

  3. random woman

    unde au avut petrecerea? e o vila privata pe malul lacului?

  4. Bună,

    Petrecerea de nuntă a avut loc la Club Cortina, am menționat și în text. 😉

  5. Foarte frumos. Asa ar trebui sa fie cat mai multe evenimente. Ar creste educatia fotografica a multor romani si s-ar schimba multe, in bine.

  6. carmen

    buna, locatia mi se pare de vis, insa am si eu o intrebare: Ati avut probleme cu tantarii, avand in vedere ca mesele sunt in aer liber?

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed