Au fost desemnați câștigătorii finanțărilor din programul Mobilizăm Excelența

La începutul verii vă povesteam despre lansarea Mobilizăm excelența, primul program de responsabilitate socială al companiei Porsche România, dezvoltat împreună cu Fundația Comunitară București. Eram foarte curioși care vor fi proiectele pe care le vom vedea implementate în oraș. Tocmai au fost desemnați cei șase câștigători ai finanțărilor oferite la secțiunile Design urban și Eco-inovație, iar aceștia vor primi, împreună, o finanțare în valoare de 266.000 lei. Vă povestim pe scurt despre proiectele câștigătoare.

Câștigătorii secțiunii Design Urban sunt:

1. Stații self-service pentru reparat biciclete – Asociația HaicuBicla

Proiectul va sprijini dezvoltarea infrastucturii pentru bicicliști, prin instalarea a 5 staţii self-service BIKE-BOX pentru reparat biciclete, unde se vor putea face reparaţii simple, în regim imediat, fără niciun cost. Staţiile sunt prevăzute cu un suport fix de susținere a bicicletei şi un set complet de scule, precum şi o pompă de aer manuală. Proiectul va fi finanțat cu un buget de 35.140 lei.

Screen Shot 2015-09-23 at 15.38.40 Screen Shot 2015-09-23 at 15.39.09

2. LOQ Public – grup de inițiativă

Proiectul va revitaliza un spațiu dintr-o fostă hală aparținând Industriei Bumbacului (cunoscut sub denumirea de Atelier) și îl va reda comunității sub forma unui spațiu de reflecție, dezbatere și acțiune urbană, denumit simbolic LOQ Public. Cetățeni activi, grupuri de inițiativă cetățenească, organizații neguvernamentale, autorități publice locale, industriile creative, sectorul de business implicat în activități de dezvoltare urbană/mobilizare comunitară vor putea organiza întâlniri, dezbateri publice, evenimente de promovare sau manifestări culturale. Proiectul va primi o finanțare în valoare de 42.850 lei.

LOQ Public

3.  Remorca de Cercetare şi Activare – Asociația BASAR

Remorca de Cercetare şi Activare este o structură-suport folosită ca instrument mobil de activare şi generare de spaţiu public şi comunitar. Remorca va găzdui Şcoala de Oraş, un program de educaţie aplicată. Primul atelier al școlii este Biblioteca din Militari şi va avea ca subiect 2 filiale ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Bugetul total al acestui proiect este în valoare de 44.870 lei.

180RCA_asociatiaBASAR-5 180RCA_asociatiaBASAR-6

Au jurizat la această secțiune:

Șerban Sturdza – președinte, Ordinul Arhitecților din România, filiala București; Marius Marcu-Lapadat – decan, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, Facultatea de Design Interior; Mirela Duculescu – istoric al designului, Universitatea Națională de Arte din București; Camelia Șucu – antreprenor, proprietar Class Living; Camelia Săvoiu – consultanță și comunicare, Fondul Român de Contragarantare; colega noastră Elis Popescu – fondator Designist.ro; Anelise Moldovan – specialist marketing, Volkswagen – Porsche România.

Cele trei proiecte câștigătoare însumează un buget total de 122.860 lei.

Câștigătorii secțiunii Eco-inovație sunt:

1. Make(you)R(own)Space – Intrarea Violoncelului – Asociația D’Advent

Proiectul va redefini spațiul Intrarea Violoncelului ca makerspace și loc simbol al mișcării de reciclare creativă. Scopul proiectului este de a face spațiul funcțional pe toată durata anului pentru organizarea de ateliere și evenimente pe teme ecologice. Prin amenajarea unui spațiu de lucru din două containere folosite și reutilizarea paleților pentru amenajarea grădinii, cu soluții ecologice la toate capitolele funcționale (curent, amenajare, toaletă cu compost etc.) se urmărește crearea unui context de învățare și inspirație pentru comunitate. Proiectul va primi o finanțare de 51.190 lei.

poster

2. Green Mogo – Grădina de pe acoperiș – Asociația Greenitiative

Green Mogo – grădina de pe acoperiș propune amenajarea unei grădini și a unei sere demonstrative, care pun în aplicare principii ale permaculturii și ale agriculturii ecologice și utilizează sustenabil resursele naturale (apă, energie, materii prime, sol fertil). Grădina și sera vor deveni instrumente didactice inovatoare ale Centrului de Instruire și Consiliere ”Green Mogo”. Bugetul aprobat al proiectului este de 40.950 lei.

20150409_scoala altfel green mogo_X8C1919

Screen Shot 2015-09-23 at 15.37.033. Auto Eco Inovarea – Valorificare inovatoare a deșeurilor auto și conexe – Asociația Ecoteca

Proiectul va pilota un model de management al deșeurilor auto, împreună cu studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Hidrotehnică și de la Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor. Proiectul va contribui la responsabilizarea consumatorilor de servicii și piese auto prin: identificarea deșeurilor dificil de reciclat; dezvoltarea și testarea de metode inovatoare de valorificare a acestora; amenajarea unui spațiu de lucru pentru ateliere de reciclare creativă și dezbateri pe tema managementului deșeurilor. Proiectul va primi o finanțare de 51.000 lei.

1Ecoteca - Mobilizam Excelenta - Designist

Au jurizat la această secțiune:

Mihnea Ghilduș – echipa de management Prispa și fondator Dizainăr.ro; Oana Luca – conferențiar universitar, Facultatea Tehnică de Construcții București; Mircea Ilie, Sustainability Leader, Ikea România; Elena Badea – Head of Branding, Marketing and Communication, Ernst&Young; Dragoș Tuță – Partener și CEO, The CSR Agency; Andra Matzal – editor, Think Outside of the Box; Mugur Parizianu – Consultant Financiar Porsche România.

La această secțiune, bugetul total al finanțărilor este în valoare de 143.140 lei.

Cele șase proiecte vor intra, din 12 octombrie, într-o campanie publică de votare, pe www.mobilizamexcelenta.ro. Proiectele cu cele mai multe voturi vor primi fonduri suplimentare, un buget adițional de câte 10.000 de lei fiind pus la dispoziția câte unui câștigător pentru fiecare secțiune.

Programul Mobilizăm excelența continuă cu burse de performanță pentru copii și tineri, pentru domeniile artă și design, științe și sport. Perioada de aplicații durează până la 31 octombrie, iar câștigătorii vor fi anunțați în luna decembrie.

2Ecoteca - Mobilizam Excelenta - Designist

Despre Mobilizăm excelența

Mobilizăm Excelența este un program creat de Porsche România și dezvoltat împreună cu Fundația Comunitară București. Programul este în acord cu valorile și principiile Porsche România – excelență în inovație și design – urmând să fie transferate comunităților locale, prin susținerea financiară acordată proiectelor și promovarea oamenilor cu aceleași valori și principii. Gândit ca o formă de investiție pe termen lung în comunitate, Mobilizăm Excelența este un program dezvoltat pe trei direcții strategice: Design urban, Eco-inovație și Excelență în educație.

Viziune

Excelența nu este un bun exclusivist. Excelența nu este un privilegiu rezervat unei elite. Nu este închisă în Academie. Este în ADN-ul oamenilor. În toate comunitățile. Excelența este chiar acolo unde cineva se ambiționează să o caute. Și are nevoie doar de o mână de ajutor. Sau de un exemplu. O scânteie de inspirație. Mobilizăm Excelența își propune să caute oameni care vor să dea ceva din ce au mai bun pentru ca viața să fie mai bună, pentru ei și comunitățile în care trăiesc.

3Ecoteca - Mobilizam Excelenta - DesignistRandări ale proiectului Auto Eco Inovarea

Despre Porsche România

Porsche Romania este cel mai mare importator auto din România, companie înfiinţată în noiembrie 1997 şi care aparţine de Porsche Holding GmbH cu sediul în Salzburg. Începând cu martie 2011, Holdingul Porsche a fost înglobat în concernul Volkswagen AG drept una din subsidiarele sale, păstrând însă structurile independente.

Compania, cel mai mare jucător de pe piața românească de profil, este importator general pentru mărcile Volkswagen, Audi, SEAT, ŠKODA, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Das WeltAuto. Porsche România este responsabilă de evoluţia calitativă şi de extinderea reţelei de distribuţie, compusă din centre auto proprii şi dealeri independenţi autorizaţi de companie.

Rețeaua oferă mașini atractive, sigure şi ecologice, la cele mai înalte standarde tehnice și de calitate, iar afacerea de bază acoperă şi aprovizionarea reţelei naţionale de dealeri cu piese de schimb şi accesorii originale.

4Ecoteca - Mobilizam Excelenta - Designist

Despre Fundația Comunitară București

Fundaţia Comunitară Bucureşti investeşte timpul, banii şi energia bucureştenilor pentru a crea comunităţi în care să ne simţim ca acasă. Organizaţia colectează fonduri de la afaceri locale şi persoane particulare, pentru a finanţa proiecte care stimulează iniţiativa şi aduc oamenii împreună în comunităţi. Până în prezent, organizația a finanțat cu peste un milion de lei mai mult de 130 de proiecte ale comunităților din București și Ilfov.

Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 13 fundaţii comunitare din țară.

Imagini: Mobilizăm Excelența

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed