Corina Mardari și bijuteriile sale-epifanii ale naturii

Dacă ai lenevit vreodată vara, în grădină sau pe plajă, vrăjit și încântat deopotrivă de rotunjimile misterioase ale lunii pline, atunci sigur poți să empatizezi cu designerul de bijuterie Corina Mardari, care ne-a povestit că piesele colecției Moon Flowers au fost inspirate de “o noapte cu amețitoare parfumuri florale și o lună perfect plină”. Corina ne va aduce bijuteriile weekend-ul acesta, la Made in RO #allNatural de la Impact Hub Bucharest (Splaiul Unirii nr. 165, zona Timpuri Noi), dar până atunci am vrut să-i aflăm întreaga poveste.

Corina MardariInel din argint, cu perle de cultură

Drumul Corinei către bijuterie a ținut de redescoperire și reconstrucție și asta pentru că background-ul ei profesional pune mai degrabă accentul pe rigurozitate decât pe libertate creativă. Mai precis, este licențiată în Istorie și Drept și a lucrat câțiva ani în avocatura de business, până când și-a dat seama că se simte înstrăinată de sine însăși și a decis că e timpul pentru un nou început. În 2006, a urmat singurul curs de bijuterie din țară de la acel moment – UCECOM – , iar primele piese au căpătat formă în 2009.

“În primele colecții, Match Point, Accesorium sequitur principalae și 90°, bijuteriile surprind relații între părți, complementarități ce-și caută armonia mai degrabă comprehensibilă decât vizibilă, exploatează potențialul deconstrucției și resemnificării în geometrii alternative, recreând astfel o lume de percepții și trăiri personale”, spune ea. 

#allNaturalVei face cunoștință cu bijuteriile Corinei Mardari la Made in RO #allNatural, poți da Going aici. 

De atunci, portofoliul Corinei a adunat cinci colecții distincte de bijuterie, unite, însă, cu un discurs al formelor organice, imperfecte și ludice, dar sofisticate. Am întrebat-o cum sunt cei dispuși să asculte acest “discurs” și să-i poarte creațiile, iar răspunsul ei a mizat mai degrabă pe rațiune și personalizare.

“Persoanele care poartă piese realizate de mine au o maturitate și inteligență a gustului, o selectivitate… foarte conștientă. Pot fi foarte sensibile, pline de pasiune, cu o identitate puternică. Pot fi mai mult raționale decât romantice, persoane care acced la frumusețe mai întâi cerebral și apoi emoțional. Care se bucură abia după ce înțeleg. Care apoi continuă acest “dialog” semantic cu bijuteria. Care creează o relație cu bijuteria.

Corina MardariColecția Moon Flowers, pe care o vei descoperi weekend-ul acesta la târgul Made in RO #allNatural, este totuși rezultatul emoțional al unei amintiri din copilăria Corinei: noaptea cu lună plină, de care îți spuneam mai sus, în care designerul de peste ani a descoperit în grădina bunicii un buchet întreg de flori uriașe care se desfăceau din boboci brusc, de parcă ar fi fost îmbiate de un pocnet de degete miraculos. De-asta, Corina le-a numit bijuterii-epifanii ale naturii, recreate din argint, perle și accente de aur de 18 k.

Inel din argint cu suprafață reticulată

De-a dreptul miraculoase ni s-au părut, însă, procedeele tehnice de care s-a folosit Corina ca să le dea formă și consistență. O să lăsăm specialistul să povestească în continuare 🙂 .

“Reticularea este o tehnică a cărei frumuseți stă într-un paradox: procedeul presupune repetarea unei succesiuni de operațiuni de strictețe ritualică, însă conduce la un rezultat unic și irepetabil de fiecare dată. După mai multe treceri prin foc (decăliri) și apă (curățări), metalul se apropie, sub flacăra brenerului, de pragul temperaturii de topire – la suprafața piesei, chiar se lichefiază. Se recristalizează apoi în adevărate peisaje dacă focul este retras la momentul oportun. Limita între frumusețe și colaps este la nivel de microsecunde. Un proces absolut fascinant, ritualic și hipnotic, care creează dependență.

Cercei asimetrici  

Apelez foarte des la granulația în aur de 18 k pentru că este exact picătura care dă un plus de căldură unei bijuterii, atât cromatic, cât și constructiv. Este un element discret, care surprinde când este sesizat. Granulația este o tehnică veche de 5000 de ani, originară din Sumer și în care au excelat etruscii. Procedeul presupune întâi realizarea microsferelor din pilitură de metal prețios și apoi fuzionarea acestora pe o bază a bijuteriei”.

Corina Mardari

Butoni asimetrici

Corina ne-a povestit că, în ultimii ani, se atașează de demersul creativ al unei colecții așa de tare că i se întâmplă să creeze piese noi chiar și după ce colecția este teoretic încheiată – “piesele devin uneori pretexte pentru a amplifica și a savura emoțiile acestor experiențe”. Și colecția Moon Flowers trece prin același proces de dezvoltare continuă.

“În momentul de față realizez pentru prima dată broșe, minuscule sau supradimensionate; îmi doresc o atipie la nivelul acestei colecții sub aspectul tipologiei de piese – fără coliere sau brățări. E o alegere intuitivă”, ne-a explicat ea. 

Pe Corina Mardari și mulți alți designeri români și colecțiile lor din materiale naturale (lemn, piele, argint, bumbac, in, lut etc.) îi vei întâlni la Made in RO #allNatural, pe 12 și 13 mai, la Impact HUBTimpuri NOI (Splaiul Unirii nr. 165, Timpuri Noi Square, clădirea 2, etajul 1). Haide și tu! Toate detaliile despre târg, le găsești pe pagina event-ului AICI.

Nu uita: Good design is natural!

Fotografii: prin Corina Mardari

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed