Cum ar fi să trăieşti împreună cu cei 101 dalmaţieni?

De fapt, nu neapărat împreună cu dalmaţieni, ci cu mulţi câini simpatici – recunoaştem că atunci când vedem un câine şic gândul ne fuge la familia de câini drăgălaşă şi faimoasă. Together este numele colecţiei semnate de designerul suedez Lisa Bengtsson, a cărei idee o susţinem designist şi uman vorbind: cu animalele îndrăgite se trăieşte împreună 🙂

Lisa pozând în Doamna şi căţeii vintage

Da, avem veşti bune şi pentru cei cărora diferite obstacole (viaţa nu e tot timpul roz împreună) le întârzie hotărârea. De-acum putem trăi cu cel puţin 20 de câini în casă fără să auzim un lătrat! 🙂 Căţeii şi căţeluşele dichisite retro ale Lisei se mulţumesc să ne privească de pe tapet, din rama tabloului, de pe imprimeul pernuţei sau al cuverturii şi, de ce nu, direct din farfurie.

Tapetul poate fi comandat la oricare dintre retaileri, pe care, din nou veste bună, îi găsiţi şi în Grecia, Italia, Germania, Polonia, Anglia, ca să fie mai scurt drumul decât din Suedia.

Este una dintre colecţiile căreia nici măcar o pisicară ca mine nu-i poate rezista şi sunt sigură că mulţi alţii (şi mai înrăiţi) i-ar ceda farmecelor cu uşurinţă. Câinii sunt frumoşi, merită mai mult decât locul de pe covorul nostru, ne sunt prieteni, aşa că trebuie să fie foarte prezenţi în casa şi viaţa noastră. Şi cu siguranţă s-ar înţelege de minune cu fraţii necuvântători – pot dezvolta apropieri stabile 🙂

Porţelanurile cu super căţei sunt disponibile la oricare dintre retailerii ce apar pe site.

Pernuţele şi textilele imprimate pot fi comandate de la Mairo, din Suedia.

Toghether este în acelaşi timp o colecţie foarte proaspătă, conturată în 2011, iar Lisa (31 de ani) un tânăr designer deja premiat în 2009 de revista Elle Decoration. Când deschideţi site-ul veţi vedea şi un mic filmuleţ cu ea în propriul boutique. Nu mai spunem decât că puţine alte imprimeuri ar putea da mai multă viaţă unui decor: îl populează cu fiinţe dragi care vin cu expresiile lor, culorile lor, locul lor în spaţiu. Together este ceea ce vă dorim şi vouă!

 

Printurile sunt foarte variate: şi postere simple, şi de înrămat, iar căţeluşele se prezintă cu accesorii demne de Fandacsia 🙂

 

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed