Cum s-au împăcat spațiul de lucru și cel de locuit cu ajutorul designului într-o casă de lângă București.

Nu era vorba de vreo neînțelegere recentă, ci de o încălcare constantă de teritorii căreia sigur îi cazi victimă și tu dacă lucrezi de acasă și știi cât de importantă este delimitarea eficientă spațiu de lucru vs. spațiu de locuit (și cât poate să fie de dificilă). Proprietarul-artist al Casei Studio, proiect care a primit nominalizarea secțiunii “Arhitectura locuinței” din cadrul Anualei de Arhitectură București 2018, și-a dorit același lucru: să îmbine armonios spațiul de inspirație și creație muzicală cu cel de locuit. Soluțiile funcționale au venit atât datorită suprafeței foarte mari avute la dispoziție – 488 mp -, cât și, mai ales, datorită echipei de arhitecți DAAA Studio/ Dron and Ardelean Architecture, care au semnat proiectul: arh. Raul – Dan Ardelean, arh. Simina Dron, arh. Miruna Ardelean și arh. Alexandru Apostol.

Casa Studio

Casa Studio din Corbeanca, Ilfov, este un joc al volumelor compacte care se ascund și se dezvăluie pe rând, ținând cont de funcțiunile zonelor și profitând de orientarea terenului. Ici-colo, ochiurile de geam dinamizează suprafețele și îmblânzesc geometria un pic austeră a casei. Arh. Simina Dron ne-a povestit mai multe:

Casa Studio

“Terenul avut la dispoziție a fost ideal prin orientare, accesibil la nord dintr-o stradă cu un trafic redus și beneficiând la sud de o porțiune de pădure. Din acest motiv, casa a fost concepută având ca regulă generală orientarea și deschiderea spațiilor principale, majore, către curtea vegetală și pădurea de la sud, precum și dispunerea acceselor și spațiilor secundare către strada și curtea minerală aflate la nord. Volumetria albă, simplă și compactă a fost deschisă către curte prin vitrajul general al fațadei de sud, spațiul interior extinzându-se către exterior prin terasa și piscina scufundate în vegetație”.

Casa Studio

Ca o paralelă a cuplului spațiu de lucru vs. spațiu de locuit, trecerea de la exterior la interior și diferențele dintre cele două coordonate se atenuează treptat prin modificarea materialelor pavajului – curtea de acces este marcată prin pavimentul tip covor din piatră naturală albă, care înconjoară întreaga casă și se completează cu fâșii de piatră naturală din bazalt vacuolar pentru accesul auto. Ca plus estetic, arhitecții au punctat cu pâlcuri înalte de bambus, aceleași care tivuiesc zidul care separă Casa Studio de proprietățile vecine.

Studio

“Cromatica generală a mizat la exterior pe contrastul dintre albul suprafețele mari, pline, și negrul tâmplăriei metalice, iar la interior pe armonia pe același fundal alb a finisajelor naturale din lemn și travertin în care se inserează elemente negre punctuale de tipul șemineului, la care se adaugă jocul de culori creat de cărțile și obiectele din bibliotecă”, a explicat Simina.  

Studio

Delimitările eficiente care fac loc pentru funcționalități diferite sunt cele care au organizat designul interior al Casei Studio, concentrate pe momente ale zilei și activități distincte: zona de zi (holul de acces, livingul cu dining și bucătărie incluse), zona de lucru (holul de acces din prelungirea celui principal, studioul și un dormitor cu baie), zona de noapte (holul de etaj și cele două dormitoare cu dressinguri și băi) și zona de anexe (garajul și spațiile tehnice). Pentru că și Casa Studio, la fel ca majoritatea locuințelor noastre, este un organism viu, încă în transformare, ne concentrăm de data asta doar pe o parte din primul nivel și lăsăm studioul, dormitoarele și băile pentru o vizită ulterioară 🙂 .

StudioAșa cum ne-au spus chiar arhitecții, livingul este, de altfel, “punctul central și generator al casei în ierarhia spațiilor interioare”. Înglobează pe înălțime ambele niveluri și rezumă componentele de bază ale proiectului – spațiul de lucru și cel de locuit – prin cele trei elemente principale – magnet vizual: pianul, șemineul suspendat, rotativ și (mai ales!) biblioteca.

Casa Studio

Pianul, care maschează axul scării ce face legătura cu spațiile de la etaj, este cartea de vizită a casei, prima piesă care te întâmpină când intri în living. 

Studio

Șemineul rotativ, OZN suspendat, se poate îndrepta atât către zona de relaxare a canapelei, cât și spre cea a mesei de dining, din spatele lui. Iar noi putem să vedem în fotografie, din interior, vitrajul fațadei, curtea vegetală și pădurea de pe fundal ♥.

StudioDar biblioteca minimalistă este cu siguranță piesa spectaculoasă a livingului și asta se întâmplă mai ales datorită dimensiunilor – se înalță până la cel de-al doilea nivel. Este, de fapt, un caroiaj de rafturi identice din metal, conceput ca un trafor alb care bifează și rolul dublu de separator și conector între living și zonele de hol din parter și etaj. Este context pentru cărțile și obiectele depozitate, singurele care dinamizează cromatic încăperea.

Studio

Dacă te întrebi unde se ascund diningul și bucătăria, trebuie să-ți spunem că și ele intră în categoria încăperilor încă în transformare, așa că o să ne mulțumim doar cu teaser-ul din imaginea de mai sus și o să o lăsăm tot pe Simina să ne dea câteva explicații:

“Livingul se prelungește pe o latură cu o alveolă dedicată mesei de dining, accesibilă din bucătărie, iar pe cealaltă latură se învecinează cu studioul, de care este separat printr-un perete înalt pe două niveluri și care permite o comunicare vizuală între cele două spații prin existența unei fante verticale de sticlă”.

Studio

Coridorul care face trecerea între ușa grea, de metal, de la intrarea casei și dining/bucătărie, este separat de living prin bibliotecă și prin schimbarea de finisaj a pardoselii – de la lemn la travertin. 

Studio

Și pentru că orice împăcare – inclusiv cea dintre spațiul de lucru și cel de locuit – înseamnă și negocieri îndelungate, merită să spunem că nici povestea Casei Studio nu a fost lipsită de ele.

“Ca în cazul fiecărui proiect abordat de biroul nostru, ceea ce constituie pentru noi principala provocare este să reușim să răspundem concomitent celor trei aspecte fundamentale de la care pornim: cerințele beneficiarului, condițiile de amplasament și preocuparea noastră ca arhitecți pentru simplitate, expresivitate și funcționalitate. În cazul Casei Studio, toate aceste provocări au fost îndelung negociate, rezultând în final o casă care, în același timp, îmbină locuirea cu activitatea de creație artistică, care se distinge prin prezență într-un context urban … față de care nu se poate raporta, dar care se subordonează unor elemente clare ca strada versus pădurea și care reușește să transpună principiul “less is more” atât în imaginea exterioară, cât și în cea de interior”, a explicat Simina. 

Pe scurt, totul e bine și less is more când se termină cu bine 🙂 .

Studio

Anuala de Arhitectură București este un festival organizat de Ordinul Arhitecților din România Filiala Bucuresti (OAR-B), care premiază și promovează proiecte arhitecturale bucureștene realizate de arhitecți și birouri de arhitectură localizate în capitală și în diaspora. Intenția organizatorilor pentru ediția anului 2018 a fost de a identifica coeficientul de plus-valoare pe care arhitectul și arhitectura le aduc vieții urbane contemporane, iar tema a fost “de utilitate publică”. Citește aici interviul cu noul președinte OAR-B, dr. arh. Emil Ivănescu.

Poți vedea celelalte proiecte înscrise în secțiunea “Arhitectura locuinței din cadrul Anualei de Arhitectură București 2018 aici. Stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro pentru următoarele povești.

Fotografii: Arthur Țințu

4 Comments

  1. Stefan

    Cum se inlocuieste masa prin volum si simetria axiala prin regularitate?! Uite-asa! Felicitari arhitectilor! (Intr-o lume mai buna si casele din vecinatate ar arata la fel…)

  2. Ioana Baba

    Canapelele din living de unde sunt achizitionate?

  3. Designist

    Nu avem aceasta informatie, te rugam sa-i contactezi pe autorii amenajarii.

  4. Miruna ardelean

    Producător Edra canapeaua Standard prin Classin

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed