În octombrie, are loc cea de-a doua ediție a cursului de Design Interior de la Timișoara

Da, așa e, ne pregătim pentru o nouă ediție a cursului de Design Interior de la Timișoara, care va avea loc pe 14 și 15 octombrie în orașul de pe Bega. Dar, mai întâi, să-ți povestim cum a fost la ediția inaugurală și cum s-au simțit cursanții Creative Learning. 🙂

curs Design Interior Timișoara

La începutul verii, mai precis pe 10 și 11 iunie, ne-am ținut de cuvânt și le-am oferit iubitorilor de design din zona Timișoarei o variantă intensivă de curs, de 16 ore. Îți amintim că acest curs, ca și celelalte, despre care poți afla de aici, sunt o inițiativă Designist, doar că am decis să le adunăm pe toate sub numele Creative Learning. Iar dacă vrei să te diferențiezi prin creativitate, te provocăm să o pui toamna asta la lucru în cadrul școlii noastre.  🙂

Cursul, care constă în câte patru workshopuri a câte patru ore fiecare, prezintă noțiuni despre abordarea spațiului, despre ce înseamnă să definești schema cromatică a unui interior, materiale și texturi, dos & don’ts explicate prin multe exerciții practice. Pe scurt, lucruri pe care trebuie le iei în considerare în crearea unei amenajări coerente și armonioase prin care să te diferențiezi, atât ca beneficiar, cât și ca profesionist în domeniu, dacă aspiri să devii designer de interior. Programa completă a cursului o găsești aici.

curs Design Interior Timișoara

Ca urmare, cursul Creative Learning, susținut de designerul belgian Martine Claessens, a atras participanți implicați activ în acest domeniu, precum arhitecți la început de drum, persoane care activează în arii creative conexe, de exemplu graphic designeri, dar și pasionați de amenajări și, de ce nu, reamenajări ale propriei case. Iar echipa care s-a sudat în aceste două zile de curs intensiv a fost plină de energie și dornică să învețe și să exerseze.

curs Design Interior TimișoaraFoto: Alt Club

A contribuit dinamica grupei de cursanți, dar și spațiul în care ne-am desfășurat – Alt Club. Pentru că ne alegem locațiile de curs astfel încât și acestea să ofere inspirație și să descătușeze energia creativă. 🙂 Despre acest club privat dedicat persoanelor care lucrează în mediul IT și creativ-digital ți-am mai povestit aici. Iar weekendul petrecut ca oaspeți ai echipei Alt Club ne-a confirmat că unde găsim design bun, dăm și de profesionalism, oameni calzi și o atmosferă ce predispune la creativitate și bunăvoință. Și nu putem să nu ne lăudăm că fiecare zi de curs s-a deschis cu patiserie caldă: yum! Iar prânzul gătit chiar de echipa Alt Club ne-a făcut să zăbovim la discuții degajate.

curs Design Interior TimișoaraMâncarea gustoasă pregătită „în casă” a fost prilej de socializare, dar și de încântare.

În acest spațiu alternativ, participanții au putut să își probeze creativitatea și capacitatea de a aplica noțiunile proaspăt dobândite despre culori, scheme cromatice, iluminat și stiluri arhitecturale prin moonboard-uri proprii și exerciții diverse.

Iată câteva dintre impresiile cu care cursanții noștri au plecat acasă.

Alina, masterand Design Interior: „Cursul a fost exact cum m-am așteptat. O abordare pragmatică, multă informație concentrată în puțin timp. Mi-a plăcut mult prezentarea despre culori și scheme cromatice, dar și că Martine ne-a familiarizat cu stilurile etnice. Discuțiile cu ea despre curs, experiențe proprii și clienți, faptul că ne-a împărtășit modalitatea ei de lucru, răspunsurile la întrebări, feedback-urile au fost neprețuite.”

curs Design Interior Timișoara

Eunice, arhitect: „Designul de interior nu e atât de simplu pe cât pare! Dacă vrei să îți faci o idee despre ce presupune un proiect de design, cantitatea de informație pe care trebuie să o cunoască un designer, care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgă în implementarea unui proiect, acest curs este exact ce ai nevoie la început de drum. Într-adevar, nu reușești să asimilezi totul în două zile, dar cursul îți dă o direcție și te motivează să înveți și să descoperi această meserie atât de frumoasă!”

curs Design Interior Timișoara

Isabel, consultant: „Înveți multe lucruri la acest curs, mai ales dacă nu ești familiarizat cu domeniul. M-a uimit cât de important este să ai un ochi pentru frumos și pentru detalii, pentru că o amenajare presupune artă și inspirație din cât mai multe surse, inclusiv din călătorii, modă etc. E un curs foarte interesant, iar Martine este foarte sociabilă, ceea ce face lucrurile și mai plăcute.”

Gina, graphic designer: „Am aflat lucruri pe care le pot folosi în munca mea de designer grafic. Am aflat informații noi legate de culori și de stiluri, care mă vor ajuta pe viitor, căci interesul meu este să folosesc informațiile de aici în bussines-ul meu. Legat de stiluri, pe care nu le-am aprofundat niciodată până acum, pot spune că am aflat care dintre ele mă atrage mai mult și pe care l-aș alege pentru casa mea. Iar despre moodboard-uri, pot confirma că poți să faci mii, dacă ai energie!”

curs Design Interior Timișoara

Eduard, designer de produs: „Este un curs foarte prietenos și educativ, un curs perfect de introducere în design interior. Pentru mine a fost o surpriză să aflu că pot să mă exprim și fără 3D, eu sunt mai degrabă specializat pe această tehnică, și că mă pot exprima și prin culori – nu eram prea prieten cu ele, fiind și student la sculptură.”

curs Design Interior TimișoaraCursanții primei ediții a cursului de Design Interior-Timișoara împreună cu echipa Creative Learning.

Dacă spusele cursanților noștri te îndeamnă să participi și tu la cursul nostru, te poți înscrie deja aici sau trimițând un e-mail la contact@creativelearning.ro. Înscrierile sunt în toi. Iar dacă vii la curs cu un prieten/o prietenă, primiți fiecare 10% reducere.

Nu uita că poți urma cursul de Design Interior și în Cluj-Napoca, Iași și București.

curs Design Interior Timișoara

Fotografii curs: Creative Learning

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog