De ce să alegi pictura murală. În special una creată de Alina Dinu, de la Bluna Design

Te-ai gândit vreodată să ai la tine acasă un perete pictat, sau un tavan, ori poate doar o nișă? Am tot vorbit pe DESIGNIST de tot felul de soluții de personalizare a pereților: de la tapet, la fototapet, stickere și tablouri. Însă recunoaștem că e prima dată când prezentăm idei de picturi murale, create în amenajări din România. Ceea ce ne pune un gând un pic pe gânduri: credeți că, în vria soluțiilor rapide, am uitat să prețuim această abordare de decorare a spațiului? Sau ni se pare oare un pic depășită de inovațiile continue ale lumii în care trăim?

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (3)

Probabil câte puțin de toate. Cert este că datorită Alinei Dinu, arhitect de interior îndrăgostit de pictură încă din liceu, am redescoperit pictura murală în aplicații foarte contemporane, semnate Bluna Design. Și, trebuie s-o recunoaștem, deși ne dăm în vânt după tapet, fototapet & stickere, frumusețea fiecărei linii trasate manual, de pensulă, face altfel să vorbească peretele: cu mai multă emoție. Pentru că întotdeauna vor transpărea energia și emoția celui care a pictat, care “a sfințit” locul. 🙂

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (4)

La prejudecățile enunțate adineauri, am mai adăuga una pe care tot Alina (Bluna Design) ne-a demonstrat-o nefondată. Credeam sincer că o pictură murală e destul de scumpă, pentru că este, până la urmă, o intervenție cu totul personalizată, unică. Însă, spune Alina, prețul pe metru pătrat începe de la 30 euro și poate crește în funcție de dificultate sau complexitatea compoziției, suprafața pe care e aplicată etc. Având în vedere că un tapet fin se învârte cel puțin în jurul acestui preț, rămâne doar o chestiune de gust și, cel mult, de răbdare să alegi pictura murală.

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (1)Alina Dinu, creatoarea Bluna Design

Alina amenajează interioare și semnează picturi murale încă din anul al 3-lea de facultate (și a terminat Arhitectura – secția de Arhitectură de Interior). A creat multe picturi în casele clienților, iar de curând și în două spații publice: la Brutăria Pâinilă, din Giurgiu, și la Cuptorul cu Lemne. Asta pentru că, pe de o parte, realizează picturi pentru proiectele ei de arhitectură și design, pe de altă parte colaborează cu colegi arhitecți și atunci se pliază pe tema amenajării. Prin urmare, fie că ai o casă pe care vrei să o faci mai frumoasă, fie că ești arhitect și cauți o astfel de colaborare, cel mai bine iei legătura cu Alina. 🙂

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (7)Pictură murală într-o bucătărie din București

Vorbeam mai devreme de răbdarea pe care o implică pictura murală. Curioși să știți cât a durat realizarea picturii de la Brutăria Pâinilă, din Giurgiu? Aflați din povestea Alinei:

Cele două lucrări – brutăria din Giurgiu şi Cuptorul cu Lemne – au fost realizate împreună cu o bună prietenă şi colegă: vă spun asta pentru a vă da seama ce a însemnat timpul şi volumul de muncă, pentru că au fost două perechi de mâini. 🙂

Pictura de la Brutăria Pâinilă a fost mai complexă, iar execuţia ei a durat în jur de 2 săptămâni, timp în care am lucrat cam 10 ore pe zi.

Pictura de la Cuptorul cu Lemne a fost un maraton: am avut 5 zile la dispoziţie până la recepţia spaţiului, am rămas şi noaptea în şantier pentru a putea termina în timp util. A fost o muncă intensă pe toate fronturile. Dar a fost frumos.

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (11) Cuptorul cu Lemne, pictat frumos de Alina DinuAlina Dinu - Bluna Design - Designist (12)

Dacă încă ați rămas impresionați de cât a durat pictura de la Pâinilă (2 săptămâni), trebuie să știți că, pentru a da impresia unei gravuri întruchipând o brutărie tradițională, totul a fost pictat cu pensule foarte subțiri: fiecare linie este trasată cu mâna liberă, iar hașura e realizată tot din pensulă.

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (17)

Alina lucrează foarte rar cu șablon, doar în cazul personajelor mai complexe sau al lucrărilor de mari dimensiuni asupra cărora trebuie să aibă o perspectivă… de la distanță, să supravegheze compoziția. Cel mai mult se bazează pe schițele ei, pentru că:

Singurul lucru care mi-a dat şi încă îmi mai dă uneori emoţii este faptul că pe un perete nu poţi interveni de câte ori vrei, aşa cum o poţi face pe o pânză. Trebuie să ai clar în minte de la început ceea ce vrei să faci, greşelile sunt mai greu de corectat şi modificările mai greu de realizat, deoarece intervenţiile pot rămâne vizibile.

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (23)Pictura murală de la Brutăria Pâinilă, din Giurgiu

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (19)Pentru că voaim să aflăm și mai multe despre materialele pe care le folosește, tehnica și viziunea pe care își propune să o imprime picturilor, am luat-o pe Alina la întrebări.

Cu ce materiale lucrezi?

Până acum materialele folosite au fost în special culorile acrilice, am mai pictat însă şi cu vopsea lavabilă, cum a fost cazul Cuptorului cu Lemne. La sfatul celui care a construit cuptorul cu lemne, am folosit o vopsea specială de exterior, care să reziste la temperaturi mai ridicate. Am sigilat pictura cu un lac şi el rezistent la temperaturi mai mari.

Dar întotdeauna, indiferent de unde vine tema, încerc să mi-o însuşesc şi să o personalizez după viziunea mea.

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (18) Alina Dinu - Bluna Design - Designist (21) Detaliile picturii murale menite să redea aerul unei gravuri întruchipând o brutărie tradiționalăAlina Dinu - Bluna Design - Designist (22)

Tu eşti avocatul picturii murale acum. Ce pierdem dacă nu o alegem?

Efectul unei picturi asupra privitorului este altul şi, poate credeţi că exagerez când spun asta, dar picturile au viaţă, fiecare linie are o trăire şi o emoţie în spate, iar asta se transmite, se simte când priveşti.

Există o vorba: „omul sfinţeşte locul”. Aş face o analogie între această expresie şi ceea ce este lucrat de mână. Oamenii au început să simtă nevoia de obiecte personalizate cu care sufletul lor să rezoneze. În afară de emoţia pe care noi o înmagazinăm în lucrurile realizate şi pe care eu zic că o transmitem, picturile au o poveste şi sunt apreciate şi pentru faptul că privitorul îşi poate imagina şi munca, procesul din spatele picturii.

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (32)Detaliu unei picturi murale din camera unui pici, semnată Bluna Design

După ce am văzut Cuptorul cu lemne, ne-am imaginat cât de fain ar arăta cuptoare şi sobe tradiţionale, pe al căror var alb tu să intervii cu motive pictate? Ai mai primit astfel de solicitări?

În primăvară urmează să mă apuc de un proiect foarte frumos, Proiectul „Gospodăria de la Ţară”, cum îl numeşte beneficiarul.

Vorbim despre o casă tradiţională românească, cu toate anexele ei, cu gard şi pereţi din chirpici, unde voi avea posibilitatea din nou să mă joc cu motivele tradiţionale româneşti. Chiar vom construi cuptoarele şi sobele, pe care le voi şi picta. Voi picta şi o parte din piesele de mobilier, şi mai rămâne de văzut pe ce altceva o să mai ajungă pensula. 🙂

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (11) Alina Dinu - Bluna Design - Designist (13) Alina Dinu - Bluna Design - Designist (14)

Care ar fi următorul pas?

Aş vrea să trec de latura decorativă a picturii murale, aş vrea să transmit mai mult, mesajul să fie mai puternic.

Şi ce sfat le-ai da celor care îşi propun să o adopte la ei acasă? Sfaturile pe care tu le dai în general şi clienţilor tăi. 🙂

Sfatul ar fi să aibă încredere că o să iasă bine 🙂 . Nu aş zice că ar trebui evitat ceva: şi „abundenţa de culori” şi „compoziţiile încărcate” pot fi bine controlate şi potrivite în funcţie de situaţie. Atâta vreme cât există scop şi ele sunt gândite pentru context, lucrurile sunt în regulă.

La fel cum „simplu” poate fi ceea ce funcţionează într-un spaţiu, şi „încărcat” îşi are locul lui.

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (30) Un perete pictat într-un birou transformă cu totul spațiul!Alina Dinu - Bluna Design - Designist (31)

Nu putem încheia fără să te întrebăm: de la ce vine Bluna? 🙂

Bluna e un nou început, a pornit de la un amalgam de sentimente, trăiri şi idei, este proiectul meu solo. Când am început să mă gândesc la un nume, erau atâtea lucruri pe care vroiam să le fac, şi voiam că acest nume să le înglobeze pe toate şi să mă reprezinte.

Bluna vine de la asociera a două cuvinte BLEU şi UNA.

Bleu, pentru că tot timpul am lucrat cu culorile, pentru că îmi place, pentru că este o culoare care reprezintă pace şi linişte, induce psihic şi fizic relaxarea. Este culoarea cel mai des asociată cu armonia, încrederea, imaginaţia şi, uneori, cu tristeţea. În Europa şi U.S.A. se pare că e cea mai populară culoare, aleasă de aproape jumătate din oameni – şi bărbaţi, şi femei – drept culoarea lor favorită.

Şi UNA pentru că începeam un nou drum singură.
Şi uite aşa a rezultat „Bluna”. 🙂

Alina Dinu - Bluna Design - Designist (36)

Ca să fii la curent cu ce creează Alina Dinu, urmărește și pagina de facebook.

Fotografii: prin Bluna Design

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed