De vorbă cu Alexandra Constantinescu despre piesele ei fine de porțelan

Decembrie a fost, pentru noi, luna descoperirilor în artă & design made in RO. Știți cum se întâmplă, în luna cea mai aglomerată din an, când toată lumea turează motoarele, te încarci de oameni și proiecte cât pentru un an întreg. În timp ce pregăteam târgul nostru Made in RO, am descoperit piesele ceramice create de Alexandra Constantinescu, și nu oricum: dintr-un articol de pe Breslo.ro, care prezenta câteva imagini din atelierul ei.

Alexandra Constantinescu

Atelierul părea rupt dintr-un scenariu de lifestyle! Însă cel mai mult ne-au impresionat finețea obiectelor, liniile lor organice și nuanțele naturale, care parcă aduc primăvara în casă. Nu mai știam astfel de piese în România, însă ne-au făcut să ni le amintim pentru o fracțiune de secundă pe cele semnate de Sena Gu, descoperite cu ceva ani în urmă la un festival de design. Delicatețea Alexandrei își impune propriul ei stil.

Atelierul Alexandrei, din centrul Clujului

Ai terminat Sculptura, la Unversitatea de Artă și Design din Cluj. De ce și de când ai ales ceramica?

Dincolo de curiozitate nu știu să invoc un motiv care m-a determinat în urmă cu mai bine de 5 ani  să mă îndrept spre ceramică.  Acum însă știu – îmi place culoarea , îmi place textura și mai mult decât toate îmi place să stau cu mâinile în lut și să mă joc.

Clopoței ceramici

Ceainicul costă 120 lei 

Toate creațiile tale par integrate unei colecții unitare, diafană și organică. Majoritatea sunt albe, cu verde sau turcoaz și excrescențe vegetale delicate. Ce te-a făcut să alegi aceste forme, motive?

Întotdeauna caut să găsesc forme cât mai simple – ușor de perceput,  cu o linie cât mai curată, asupra cărora intervin  cu mici accente de culoare și textură.

Clopoței diafani, înălțimea lor variază între 10 și 12,5 cm

Cum merg lucrurile pentru tine, ca tânăr creator din România? 

Privesc spre viitor cu mult optimism, lucrurile se schimbă în bine și la noi, oamenii sunt din ce în ce mai receptivi și mai  preocupați să aibă în preajma lor lucruri frumoase.

Cutii, boluri, căni

Detaliu cu capacul unei cutii

Unde găsim de vânzare piesele tale în țară și unde le putem vedea pe viu, atinge?

Produsele mele le puteți găsi pe blogul personal sau în atelierul meu din centrul Clujului, unde vă aștept cu drag.
(n.r. De asemenea, găsiți piesele Alexandrei pe Breslo.ro)

Set pentru ceai

O cană (înălțime 8 cm) costă 42 de lei

Pahar

Ghiveci

Povestește-ne un pic despre procesul de creație pe care îl implică o piesă. Mai ales că am văzut multe cu diverse aplicații miniaturale & decorative, tot ceramice.

Din fericire, obiectele ceramice (cele bine lucrate)  nu trădează  munca din spatele lor. Lasă doar  un sentiment de bucurie celui care le privește. Totuși, cele mai importante etape ar fi schițarea, modelarea, turnarea, prepararea glazurilor, nenumăratele  arderi de probă  pentru glazură și masa ceramică,  și evident arderile finale care, cu siguranță,  produc și cele mai mari  surprize.

Farfurii și boluri

Unde crezi că s-ar simți ca acasă obiectele tale, în ce roluri?

Cel mai bine obiectele mele se simt în preajma oamenilor. Îmi place să le las lor libertatea de a le atribui rolurile. Este o invitație la creativitate.

 

Foto: Alexandra Constantinescu

9 Comments

  1. Simonette

    Superbe!

  2. Faine lucruri, felicitări!
    Parcă ar merge şi ceva cu un roz palid (ştiu, dificilă culoare…).

  3. Felicitări Alexandra pentru tot ce creezi, dar mai ales pentru clopoţei!
    Te invit sa vezi volecţia mea care te poate inspira!

  4. […] Felicitări pentru tot, dar mai ales pentru clopoţei! on De vorbă cu Alexandra Constantinescu despre piesele ei fine de porțelan […]

  5. Ruxandra Elena

    Sunt superbe! M-am indragostit iremediabil de ele. Multumim Designist ca promovati artistii romani si asa aflam si noi de lucrarile lor! 🙂

  6. […] Alexandra Constantinescu, din Cluj, v-am făcut deja cunoştinţă pe Designist – povestea aici. Pentru că, de cum i-am văzut creaţiile ne-au plăcut foarte mult, am invitat-o pe Alexandra […]

  7. […] care vor fi prezenți în cadrul expoziției sunt : Adina Marin, Alexandra Constantinescu, Ana Botezatu & Tina Nodes, Arhidot Design, Atelier Brut, Bogdan Ciocodeica & Diana Roșu, […]

  8. Superbe, intr-adevar! Si in culorile mele preferate…♥

  9. […] într-o reverie. Tu ce ai alege între setul de ceai “înmugurit” (sus), semnat de Alexandra Constantinescu, și noua colecție Desired Constellations (jos), semnată Mădălina […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed