De vorbă cu Corneliu și Silviu Gavrilă, creatorii FurgaMurga

În ultima vreme se vorbește mult despre redescoperirea tradițiilor și meșteșugurilor românești. FurgaMurga este un brand românesc care s-a lansat în 2008, când nu se auzea nimic despre acest trend al ultimului an.

Furgamurga - Designist (1)

De aceea am vrut să aflăm mai multe de la frații Corneliu și Silviu Gavrilă, creatorii FurgaMurga, despre începuturile brandului lor și cei 5 ani în care a ajuns să fie cunoscut de iubitorii de produse made in RO, care apreciază designul de calitate.

Furgamurga - Designist (16)Corneliu și Silviu Gavrilă, creatorii FurgaMurga

Important pentru un produs este și povestea care se ascunde în spatele lui. Care e povestea care se ascunde în spatele brandului FurgaMurga? Cum a început totul?

Povestea începe cu a fost odată și asta pentru că a trecut ceva timp de când doi frați cu o pasiune comună pentru frumos  și pentru lucrurile din piele au început să lucreze împreună pentru a scoate un produs de calitate în condițiile în care trebuia cumva să reinventeze un meșteșug care în mod normal se predă de la maestru la ucenic.

Așa că am amestecat  în creuzet ceva experiență căpătată de Corneliu în anii de căutări în domeniul lucrului cu pielea tăbăcită vegetal, cu atenția la detaliu și rafinamentul aduse de Silviu dintr-o oarecare apropiere de zona de fashion. A urmat o altă perioadă de căutări în care produsele au căpătat identitate și în care se contura tot mai evident faptul că drumul pe care mergeam, chiar dacă puțin umblat, era drumul cel bun.

Furgamurga - Designist (17)

Nu e ușor să lansezi un produs/brand de nișă în România. V-a ajutat experiența pe care o aveați la început?

Nu putem spune că este ușor, în general nu găsești o susținere reală pentru asta, te încurajează prietenii și cei care trec pragul atelierului și văd ce faci și de cele mai multe ori și cumpără, dar o susținere din partea celor care ar putea într-adevăr ajuta să se dezvolte o mică afacere nu am întâlnit. Pentru ei o mică afacere nu este decât una din vacile de muls, pe care cel mult o pot arăta la o expoziție asta dacă, binențeles, e fotogenică.

Sigur, experiența de la început ne-a fost de folos, am învățat astfel să continuăm chiar dacă nu se întrevedea luminița de la capătul tunelului, în jurul nostru era lumină pentru că ieșeau lucruri frumoase pe care le cumpărau oameni frumoși, și asta ne încărca bateriile.

Furgamurga - Designist (18)Furgamurga - Designist (19)

Am putea spune că FurgaMurga este o afacere de familie. Vă mai “ciondăniți” așa un pic, ca între frați? 🙂 Cum vă întelegeți între voi  pe plan profesional?

FurgaMurga este o afacere de familie, chiar dacă între timp au apărut și alți oameni care au pus umărul  și cărora le mulțumim pentru asta, au făcut-o și ei tot din pasiune și dragoste pentru frumos. Sunt parte din familie, familia FurgaMurga.

Sigur că ne ciondănim, slavă Domnului că nu ne-am mai bătut de ceva vreme. 🙂

Acum, pe plan profesional, ne completăm reciproc, probabil că fără unul n-ar fi început povestea și fără celălalt n-ar fi continuat, și plăcut este că ciclul ăsta devine repetitiv așa că nu așteptăm prea curând un sfârșit al poveștii. Asta ne-a și plăcut când am găsit numele (Furgamurga), dar despre asta ceva mai târziu.

Furgamurga - Designist (20)

Cum începe o zi normală pentru voi?

Nu prea sunt normale, dar dacă e ceva să le asemene ar fi că începe dimineața și se termină seara cu răspunsuri la mesaje. La atelier nu deschidem netul că nu prea avem timp pentru asta. Ascultăm muzică și lucrăm. Perioada din urmă a fost destul de plină așa că nu prea ne-a mai dat răgaz de joacă, dar ne propunem să ne acordăm timp  și pentru micile noastre pasiuni. Asta de la anul.

Furgamurga - Designist (21)

De ce “FurgaMurga”?

FurgaMurga ne-a plăcut. Căutam un nume pentru povestea noastră și ne gândeam să fie de poveste. Așa am ajuns la Povestea lui Furgamurga, o veche poveste românească culeasă pe la sfârșitul secolului XIX  de prin părțile Banatului, pe care noi am aflat-o într-o antologie a lui Ovidiu Papadima.

Ne-a plăcut că Furgamurga, un baiețel, un fel de Făt-Frumos ușor atipic, era un singur personaj și în același timp păreau să fie doi  și asta se potrivea cu ceea ce doream noi de la numele pentru micul brand pe care doream să-l construim : doi frați, un meșteșug.

Ne-a mai plăcut și fiindcă era un nume românesc, chiar dacă puțină lume îl cunoaște, și venea dintr-o frumoasă lume de demult față de care avem și noi, pe măsura noastră binențeles, datoria de a o duce mai departe, fără emfază, firesc.

Furgamurga - Designist (22)FurgaMurga ne propune produse din piele 100%. Care e sursa de inspirație și ce reprezintă motivele care se regăsesc pe produsele voastre?

Produsele noastre sunt handmade în sensul în care fiecare detaliu este lucrat cu atenție, nu este o bandă pe care obiectele sunt făcute în serie de roboți  sau de oameni robot, obiecte care ies pe piață și în care nu se mai simte atenția și căldura celui ce l-a făcut.

Atenția acordată de noi nu este mică, și asta vede oricine privește o geantă sau orice alt obiect Furgamurga, iar noi o resimțim  prin timpul acordat fiecărui produs care, contrar așteptărilor, pare să crească pe măsură ce experiența noastră crește.

Sursa de inspirație este, de fapt, un rezultat al acumulărilor noastre de-a lungul timpului, începând cu ornamentică tradițională și continuând cu Paul Klee, Le Corbusier, Brâncuși, E.S.T. și lista ar putea continua. Și continuă.

Revenind la micile motive, ele sunt preluate din sculptura țărănească în lemn. Ideea ne-a fost dată de un prieten care lucrează cu multă pasiune linguri de lemn și mic mobilier tradițional. El ne-a dat și prima dăltiță. De atunci gențile noastre au început să fie altfel.

Furgamurga - Designist (23)Cavalerul trac

Care sunt etapele de producție până la produsul final?

Să zicem că începem cu alegerea pieilor care se potrivesc modelului pe care urmează să-l facem. Produsele noastre fiind unicat sau serii mici, această etapă are un aport destul de important în desfășurarea producției. Urmează executarea tiparelor și croitul,  iar apoi una din etapele care ne individualizează și anume vopsirea manuală a pieilor – iar aici în funcție de client dăm frâu liber imaginației sau, din contră, o strunim bine.

Urmează fixarea culorii, recroirea, perforarea, montarea, executarea detaliilor, coaserea lor, încheierea produsului, montarea curelelor, finisarea, ambalarea… destul de tehnic, nu? În realitate este destul de multă libertate și fantezie la mijloc, mai exagerăm cu asta și ne temperăm unul pe altul. Dar la final, de cele mai multe ori suntem mulțumiți. Și vlăguiți.

Furgamurga - Designist (24)Din atelier Furgamurga - Designist (25)

Gențile de tip satchel s-au purtat acum câțiva zeci de ani și au început să revină în ultimii câțiva ani. De ce ați ales acest model?

Gențile tip satchel au o istorie destul de lungă fiind utilizate în mediul universitar din Oxford și Cambridge. Redescoperite în anii ‘70 nu puteau rămâne neexploatate în zilele noastre când totul este exploatat. Am ales modelul, ca mai toate modelele noastre, dintr-o oarecare intuiție, nu avem un plan de tipul “anul ăsta se poartă satchel, deci să facem și noi una sau trei”, după cum nu am ales să ne ancorăm în tradiție pentru că se poartă.

Credem că sunt lucruri care se poartă nu pentru că este un trend în această direcție, ci pentru că ele există, și există ca niste expresii ale unui anumit gen de oameni. Credem că există o conlucrare între munca noastră și personalitatea celor pentru care facem un anumit produs, chiar dacă produsele respective nu ajung în mod direct la proprietarii lor, ci prin intermediul unor galerii. Oamenii și lucrurile lor se întâlnesc fie într-un mall, fie într-o galerie, într-un târg, fie direct în atelier.

Furgamurga - Designist (26)
Furgamurga - Designist (27)

Care sunt planurile de viitor? Plănuiți să vă extindeți?

Sunt și planuri de viitor, e nevoie de o extindere, sunt tot mai mulți oameni care doresc un produs FurgaMurga și care, de cele mai multe ori, trebuie să aștepte câteva săptămâni până produsul este gata. În general, clienții noștri înțeleg că un produs lucrat manual nu se află deja în magazie și sunt dispuși să aștepte, dar rămâne un disconfort pentru noi faptul că punem la încercare răbdarea unui client pe care noi îl considerăm un prieten.

Este nevoie de o extindere, dar nu  o vom face decât în măsura în care ceea ce facem va crește calitativ.

Furgamurga - Designist (28)

Acum că se aproprie perioada sărbătorilor de iarnă, în ce zonă din România v-ar plăcea să petreceți un Crăciun autentic românesc?

Perioada Sărbătorilor de iarnă este perioada cea mai aglomerată pentru noi. Ultimele comenzi vor fi livrate, ca de fiecare dată în ultimii ani, în Ajunul Crăciunului. Dar cum întrebarea este generoasă, ne-am dori să fim la Agapia, să fie zăpadă și să mâncăm ponderat. Ar fi fain și la Măgura, în Piatra Craiului…. că tot e de poveste!

Furgamurga - Designist (29)Mai multe obiecte FurgaMurga găsiți pe site-ul lor și pe pagina de facebook.

Fotografii: prin FurgaMurga

3 Comments

  1. adi

    Felicitari si multa bafta in continuare!

  2. Cristian

    Absolut senzaționale creațiile lor! Dacă le aduc la Tîrgul Made in Ro, mă înființez acolo la prima oră, să nu cumva să pierd ocazia de a-mi cumpăra o geantă nouă.

  3. Catalina

    Felicitari, sunt foarte frumoase creatiile voastre! Mentineti-va pasiunea si creativitatea!

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed