DIPLOMA 2018 aduce noua generație de artiști români la Casa Dacia, în octombrie

10 zile de artă tânără – asta ne aduce luna octombrie, odată cu ediția 2018 a proiectului DIPLOMA, inițiat de The Institute și UniCredit Bank. Între 5 și 14 octombrie, deci, trece-ți pe listă expoziția centrală DIPLOMA, dedicată Arhitecturii, Artelor plastice și Artelor aplicate și amenajată în spațiul generos oferit de Casa Dacia, Bulevardul Dacia nr. 12, dar și o serie de evenimente conexe: conferințe, portofolio reviews și întâlniri care încurajează interacțiunea între proaspeții absolvenți ai facultăților vocaționale din țară și seniorii din industriile creative.

DiplomaLa acestea se adaugă și o serie de evenimente consacrate Artelor Scenei – un Musical și o seară dedicată Audiției de teatru, care va fi co-organizată și găzduită de teatrul Apollo 111. Pentru asta, până pe data de 20 septembrie 2018, absolvenții de anul acesta ai tuturor facultăților de actorie din țară sunt invitați să se înscrie online la Audiție, prin completarea formularului disponibil aici. Juriul multidisciplinar va fi format din profesioniști în regie, producție și casting, cunoscuți și apreciați în domeniu.

Diploma

“Credem că inovația și creativitatea sunt ingredientele care vor contribui la succesul societății românești și, din acest motiv, am decis ca anul acesta să ducem la nivel național și alte proiecte UniCredit Bank, dedicate industriilor creative. Sperăm ca prin aceste extensii naționale să susținem colaborarea pentru lucrurile care contează în viața creativă a orașelor și în cele din urmă, în economia locală”, a declarat Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank. 

DIPLOMA 2018 prezintă cele mai bune lucrări de absolvire ale viitoarei generații de artiști și creativi, absolvenți ai tuturor facultăților vocațional-creative din România, selectate de către un board creativ, care reunește în acest an peste 40 de seniori în domenii creative: arhitecți, designeri, galeriști, manageri culturali, urbaniști, fotografi, stiliști, redactori, antreprenori, graficieni, profesioniști activi și dedicați ariei lor, care sunt pregătiți să descopere avântul și munca unei noi generații de creatori. Mai multe detalii despre aceștia se găsesc aici.

Imagini: prin The Institute

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed