10 brăduţi de Crăciun alternativi

Dacă tot v-am propus altfel de coroniţe de împodobit bradul, din materiale reciclate şi ingenios bricolate, nu puteam să ne lăsăm mai prejos cu bradul însuşi. Aşadar, facem o retrospectivă a poziţiilor designerilor vizavi de brăduţul de Crăciun: care mai eco, care mai colorat, care mai şic. Şi tare am vrea să ştim care e preferatul vostru.

Acesta este un brad, dar este şi un sticker. Nu vă speriaţi, nu vă pripiţi: un sticker bun se înlătură fără urme de pe perete, şi nu mă îndoiesc că acesta este unul dintre brăduţii sticker cei buni. Costă 24 de lire şi e de cmpărat de aici, iar scaunul Eames de lângă (Vitra prin Intro) rămâne o asociere de reţinut.

 

Doi brăduţi eco, din mesteacăn, de la Matteria, care la fiecare brad mare cumpărat (au o înălţime de 120 cm) îşi ia angajamentul să planteze 5 mesteceni tineri. Costă 440 de euro, însă îi poţi folosi mulţi ani la rând: se asamblează fără unelte ajutătoare, iar creatorii lor îţi recomandă să-i decorezi cu inimioare, globuri, păsări din lemn, tot de la Matteria, care chiar are grijă de mediu.

 

Şi dacă tot am vorbit de grija faţă de mediu şi dacă nu-ţi doreşti un brad mare care mai mult să te incomodeze în spaţiul restrâns, poţi avea accentul perfect de Crăciun, gata decorat, din carton. La The Cardboard Tree găseşti brăduţi mai mici şi mai mari, gata coloraţi şi accesorizaţi, la preţuri între 9,95 – 19,95 dolari.

 

Faceţi cunoştinţă cu Superstar Holiday Tree, un design 2009 al Modernica, care odată scos din cutie devine the star – nu mai are nevoie de nici un accesoriu de imagine 🙂 Vine în 2 dimensiuni (47,5 cm/105 cm), iar cel mare costă 319 dolari. Este din placaj de mesteacăn baltic, reciclabil şi cu uz garantat îndelungat.

 

Ca să fii diferit, tot în termeni eco! Dacă intri pe Treetopia vei realiza că de-acum Crăciunul poate fi în orice culori, chiar şi în toate culorile curcubeului în acelaşi brad! Sunt din fibre textile şi nu, nu mai ai nevoie de nimic în plus. Odată şi-odată chiar îmi voi lua un brăduţ roz, poate nu chiar aşa de mare 🙂 Preţurile pe Treetopia pentru un brad mare încep de la în jur de 100 dolari, dar cel mai bine e de urmărit ofertele lor (asta ca să ştiţi pentru la anul).

 

Collect este, de fapt, o minibibliotecă, creată de designerul Ole Jensen pentru brandul Normann Copenhagen. Forma ei de brăduţ mereu verde este atât de simpatică încât poate sta tot anul la tine acasă având grijă să-ţi păstreze lucruşoarele în ordine şi într-o formă care spune ceva, iar de Crăciun se va mulţumi cu un îngeraş şi un glob-două pe lângă. Îmi place naturaleţea ei, textura lemnului pe sub vopseaua verde!

 

Din nou eco, din nou carton. Cei trei brăduţi sunt semnaţi de designerul britanic Giles Miller şi îi găşiti pe toţi de vânzare la Design Museum. Cel mai mic costă 25 de lire, iar cel mai mare 450.

 

Şi acum… ceva mai exotic. Cum ar fi să ai un brăduţ Africa, cu maimuţe, siluete de papagali şi liane? E micuţ, din metal decupat, şi îl găseşti la Design My World. 34, 95 lire, not bad pentru o trataţie exotică şic 🙂

 

Ce bine ar fi să-l facem aşa: să ne adunăm magneţii, ramele şi fotografiile preferate, accesoriile preferate şi să desenăm cu ele un brăduţ, cât se poate de personal, care să integreze şi priza 🙂 Via

 

Anul acesta ne-a plăcut că Vitra şi-a făcut propriul brad ediţie specială care să poartă cadourile pentru noi de Crăciun. Şi este tot un brad eco, aşa cum îi stă bine unui brand care se respectă.

Mai mulţi brăduţi din cele mai neaşteptate materiale, de la sticle de plastic la capace de roţi, găseşti aici. Nu îţi recomandăm aşa ceva în casă, însă domnului primar i-am recomanda să-şi ia ceva notiţe. Vom pune asta în scrisoare noastră pentru Moş Crăciun!

Bradul vostru cum arată? E tradiţional, e alternativ? Ne-ar plăcea să-l vedem şi noi la designist@designist.ro.

Până una alta, Crăciun Fericit!

2 Comments

  1. Gabi

    Imi da idei pentru bradul de anul viitor

  2. A G

    Al nostru a aratat asa:
    http://oi46.tinypic.com/bdnuhl.jpg

    Stim, e loc mult de imbunatatire, dar ne-am decis pe ultima suta de metri ca vrem ceva alternativ.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog