Am plecat în vacanță, pe plaiuri moldovenești

Anul acesta ne-am zis că vacanța de vară o vom petrece în țară. Nu că nu ne-ar mai fi prins bine o tură prin Barcelona, dar de ce să tot amânăm să vizităm locuri din țara noastră, pe care nu le-am văzut încă niciodată și aflate la doar câteva ore de mers cu trenul sau cu mașina? Auzisem de la un prieten, care tocmai se întorsese de la Iași, că vizitase situl arheologic de la Cucuteni, despre care se spune că este leagănul civilizației europene. Ne-am zis: “Bun, acolo mergem.”

Apoi au început căutările: unde ne cazăm, ce locuri mai vizităm în zonă, cum ne relaxăm? Și așa am dat peste oferta Conacului Polizu, din Maxut, județul Iași, pe vremuri reședința de vacanță a familiei Ghica-Deleni, a cărui poveste ți-am spus-o pe larg aici. Ne-am ales camera (Birch Room, pentru că e mare și luminoasă) și apoi, pentru că stăteam acolo 5 nopți, am zis să profităm de programele turistice pe care le oferă conacul: History and Culture Tour și Gourmet Experience. Am experimentat acest colț de România cu toate simțurile acutizate, ca și cum ne aflam pentru prima dată în România, precum turiștii străini care poposiseră o dată cu noi la conac. “Aveți o țară nespus de frumoasă!”, spuneau ei, iar noi știam că făcuserăm o superalegere.

Conacul Polizu se află pe un domeniu care are 55 de hectare. Nu ai la dispoziție doar o grădină superbă, cu fântână arteziană, sau pădurea de arbori seculari pe care să le iei la pas, ci și livezi de pomi fructiferi (meri, cireși și vișini), grădini de legume și solarii, pe care noi le-am vizitat și de unde am cules ingredientele pentru mâncărurile pe care am învățat să le gătim la conac, în cadrul programului Gourmet Experience.

Ce îți oferă programul Gourmet Experience? În primul rând, două cursuri de gătit. Pe timpul șederii noastre la conac, am învățat să gătim preparate tradiționale bucovinene, toate pregătite cu ingrediente bio, proaspăt culese din grădinile conacului sau aduse din gospodăriile sătenilor (în cazul cărnii) care își cresc animalele natural, fără hrană cu agenți de creștere. În al doilea rând, pachetul include 5 nopți de cazare în regim all inclusive (micul dejun, prânzul și cina sunt asigurate), transfer aeroport Iași – Conac Polizu – aeroport Iași, excursie și degustare de vin la Cotnari, excursie de o zi la situl arheologic din Cucuteni și acces la toate facilitățile conacului (salină, spa, parc, pistă de biciclete etc.)

Masă festivă în grădina conacului

Dacă însă nu ai 5 zile la dispoziție, programul este disponibil și pentru o ședere de weekend, caz în care vei participa la un singur curs de gătit. Am aflat că este un program cerut și de companii pentru teambuilding-uri.

Ceea ce ne-a plăcut enorm a fost că am putut chiar noi să participăm la culesul legumelor din grădină, astfel că, în funcție de sezon, oaspeții pot participa la miracolul schimbărilor naturii. Cursurile de gastronomie tradițională sunt susținute de personalul din bucătăria conacului, oameni care s-au născut în Bucovina și care cunosc toate secretele bucătăriei din zonă. Cursurile gourmet, în care înveți să gătești tot felul de alte preparate, sunt ținute de bucătari-șefi profesioniști, instruiți în Germania și Italia.

Ce mâncăruri poți degusta la conac? E adevărat că ne-am delectat papilele gustative și am și pus un kilogram în plus, însă tochitură moldovenească cu mămăliguță este divină și de vină :). Oferta este bogată: sarmale, ciorbă moldovenească, colțunași, mucenici, ciorbă de crap, borș moldovenesc de găina, borș de spanac, piftie de porc, pârjoale din pește, tocană de căprioară, julfă (mâncare de post făcută din sămânță de cânepă pisată cu apă și amestecată cu miere), plăcintă cu brânză de vaci, brânză cu smântâna și mămăligă, papanași, budincă de griș etc.

Legume proaspete, bio, din grădinile conacului

La conac, sunt două tipuri de grădini de legume: în aer liber și la solar. Cele în aer liber au culturi de varză, salată, mărar, mazăre, usturoi, ceapă, porumb, morcovi, roșii. Cele la solar au ardei gras, gogoșari, vinete, roșii, castraveți și căpșune.

Solariile cu fructe și legume. O noutate în premieră este că cireșii din solar vor înflori pentru a doua oară anul acesta!!

În afara băuturilor servite, la conac nu există un meniu fix. El variază în funcție de anotimp, de ce fructe și legume sunt coapte în grădină, de dorințele oaspeților etc. “Putem găti aproape orice își dorește clientul, însă ținem foarte mult la aspectul tradițional, ecologic, astfel încât oferim preparate de sezon. Avem fructe și legume proaspete până la începutul iernii datorită solariilor performante pe care le-am instalat. Pentru sezonul rece, ne procurăm ingredientele din alte sere bio sau folosim ceea ce punem la păstrat pe perioada verii (legume și fructe congelate, sirop din muguri de brad, dulcețuri și sucuri de fructe, miere, dulceață de nuci verzi etc.)”, ne povestește coordonatorul echipei care se ocupă de administrarea și promovarea conacului.

Salatele sunt delicoase, iar dintre specialitățile chef-ului amintim prepelița la cuptor cu păstăi sote, mujdei de usutori și mămăliguță. Un preparat faimos la conac este carnea de căprioară la cuptor, în sos de vin, cu nuci caramelizate, garnitură de cartofi noi și chips-uri de morcov.

Indian cooking la conac. Schimb de experiență cu doi turiști indieni, care, după ce au învățat să gătească mancăruri tradiționale românești, i-au învâțat pe cei de la conac  să prepare pui Massala cu ingredientele și mirodeniile pe care le-au găsit prin cămară.

Demonstrație culinară ad hoc, la care participă personalul din bucatarie. Poate fi tradusă și în limba engleză pentru turiștii străini.

Dacă ți-am făcut poftă și vrei doar să treci pe la conac, să faci o plimbare, să te relaxezi și să iei masa, fără să înnoptezi, trebuie să faci rezervare cu 24 de ore înainte pentru că restaurantul nu are o capacitate foarte mare. Mai nou, ai la dispoziție și meniul săptămânii, care va fi publicat pe pagina de facebook a conacului și actualizat corespunzător, în funcție de legumele și fructele de sezon.

Poți mânca afară, pe una dintre terase, cu imaginea spectaculoasă a grădinii desfășurându-se la picioarele tale.

La Maxut, familia tocmai ce s-a mărit cu un pui absolut superb de căprioară și un iepuraș.

Dacă însă nu alegi cursul de gastronomie și vrei mai degrabă ca zilele de vacanță să le petreci vizitând zona, Conac Polizu te invită să iei parte la tururile pe care le organizează și să explorezi minunățiile Bucovinei și ale Moldovei. Programul standard (care însă poate fi adaptat în funcție de dorințele turiștilor) cuprinde 5 nopți de cazare all inclusive, transferul de la aeroportul din Iași la conac și retur, o zi petrecută la situl arheologic Cucuteni, una la mânăstirile bucovinene și a treia în orașul Iași și în împrejurimi (Hârlău și drumul vinului Cotnari).

Există și un traseu care creează un mozaic de cultură evreiască, în care sunt incluse sinagogile, obeliscurile, teatrele și alte locuri cu amprentă evreiască din Iași și orașele din apropiere.

Legat de mânăstirile din zonă, poți alege între două trasee: fie le vizitezi pe cele din județul Neamț (Agapia, Văratec, Neamț și Voroneț), fie pe cele din județul Suceava (Putna, Sucevița, Moldovița și Humor). Ambele variante includ prânzul la un restaurant tradițional românesc sau la una dintre mânăstiri, pregătit de măicuțe. Rămâne la algerea fiecăruia. Noi am alege masa pregătită de măicuțe. 🙂

Nu știam că situl arheologic de la Cucuteni este considerat leagănul civilizației. Așezările umane de aici datează cu câteva sute de ani înaintea celor din Egiptul Antic și cu o mie de ani înaintea celor din China. Este un loc impresionat, bine conservat, însă mult prea puțin mediatizat. “Am citit că ucrainienii, pentru că situl se întinde și pe suprafața Ucrainei, vor să îl facă brand de țară”, ne povestește cineva din echipa conacului.

Nu numai povestea acestui loc este impresionantă (sunt aici ruine de așezăminte, de locuri funerare, statuete și reprezentări antropomorfe, vase etc.), ci și panorama pe care am admirat-o de pe dealurile de la Cucuteni, unde la prânz am fost invitați la picnic.

În zona Parcovaci (la câțiva kilometri de conac), se află un izvor cu apă sulfuroasă. Am aflat de la oamenii din zonă că, acum câteva zeci de ani, în această zonă funcționa chiar o fabrică de îmbuteliere de apă minerală, care însă a dat faliment. Izvoarele există în continuare, iar conacul se aprovizonează zilnic de aici cu apă, care proaspătă are proprietăți curative și energizante.

O altă oprire pe traseu este la Hârlău. Deși este un oraș mic, dar cochet, are multe de povestit. Este locul unde s-au găsit rămășițele Mariei Răreșoaia, mama lui Petru Rareș, și unde frumoase biserici continuă linia arhitecturală a mânăstirilor din Bucovina. Vizita include: Biserica Sf. Gheorghe, Biserica Sf. Dumitru, Muzeul Viei și al Vinului și ruinele Curții Domnești (la un moment dat, localitatea a îndeplinit statutul de capitală a Moldovei când, din cauza incendiului care a distrus Curtea Domnească din Iași, domnitorul și Sfatul Țării s-au mutat pentru o scurtă perioadă aici).

Dar oare cum o fi să deguști vin bun românesc la Cotnari? Vizita la Cotnari nu am mai avut timp să o includem în program în cele 5 zile petrecute aici, dar este pe listă pentru data viitoare. Cramele de aici sunt unele dintre cele mai impresionante din țară, iar colecția de vinuri conține mai mult de un milion de sticle, unele dintre ele fiind mai vechi decât crama care le adăpostește astăzi. Din soiurile de struguri care cresc pe cele 1.700 de hectare sunt obținute vinurile pe care mulți dintre noi le beau la masă: Grasă de Cotnari, Frâncușa, Fetească Albă, Tămâioasă Românească, Fetească Neagră și Busuioacă de Bohotin.

Cramele de la Cotnari

Planuri de viitor? Echipa de la Maxut dorește să dezvolte programe și activități care să-i implice și mai mult pe turiști în modul de viață tradițional al zonei – practici, meșteșugri, obiceiuri. Pe listă se regăsesc amenajarea unui muzeu al conacului, care să conțină și o încăpere cu un război de țesut, precum și a anexei conacului, unde locuiau servitorii, și includerea ei în circuitul turistic, un curs de modelare în lut și unul de bune maniere la masă și în societate. Sună bine! Vom merge să le încercăm pe toate. 🙂

Conacul Polizu se află în Maxut, județul Iași. Dacă dorești să faci o rezervare, alege-ți mai întâi tipul camerei de pe www.conacpolizu.ro și apoi trimite rezervarea la adresa: contact@conacpolizu.ro.  Mai multe detalii găsești pe pagina de web a conacului. 

Fotografii: prin Conac Polizu

15 Comments

  1. Eliza

    Suna foarte interesant. S-ar putea sa venim in vacanta la voi

  2. Conac Polizu

    Abia asteptam sa va incantam!

  3. Minunea de pui de caprioara merita drumul, eu gata, planuiesc o vizita.
    Dar iepurele unde e, n-aveti o poza si cu el ?

  4. Avem doi iepurasi acum. Unul alb, si unul maroniu. S-au imprietenit cu caprioara si nu ne mai saturam sa-i admiram.

    Puteti vedea poze pe Facebook cat sunt de dragalasi!

  5. Gloria

    Am inteles bine de pe site, un sejur de 5 zile costa 800 de euro pentru doua persoane?

  6. Buna Gloria,

    Ne poti lasa te rugam o adresa de e-mail ca sa iti pot trimite oferta?

    Multumim.

  7. Aaah, turism ca afara in Romania! 🙂
    Felicitari pentru initiativa!

  8. Cata

    Felicitari!
    Chiar sunt bucuroasa sa vad ca se intampla astfel de proiecte si la noi si ca au succes din plin.
    Bravo intregii echipe si la cat mai multi turisti va doresc.

  9. Ce frumos!! Sincer ne-ati pus pe ganduri in privinta vacantei pe care o planuim in luna septembrie. Arata minunat!!

  10. Ne bucuram si chiar va dorim sa ajungeti aici! 🙂

  11. Totul arata superb!
    Sunt din Iasi si spre rusinea mea nu stiam nimic de aceasta zona, mi-am pus in planurile de viitor o vizita obligatorie!

  12. Cornelia Hancu Eulert

    Cu totul intimplator am aflat de acest loc minunat desii in “tinerete ” ( intre 1967-1074) am fost actrita la Iasi si am colindat Nordul Moldovei cu fostul meu sot care era american . Nu am auzit niciodata de aceasta fresca a istoriei noastre .
    In luna August si Septembrie anul acesta voi venii iar in tara ( desi plecata de 39 de ani m-am intors des la familia mea din Bucuresti si la prietenii de la Teatrul National din Iasi ) si sper ca daca nu o saptamina , macar citeva zile sa le petrec in nostalgia unei lumi care nu mai exista .
    Voi vorbi cu prietenii din Iasi sa se intereseze ei mai concret de program , tarif etc .
    Pozele si prezentarea conacului sint incintatoare .
    Va multumesc ,
    CHE

  13. Catanociu Edith

    Buna ziua,
    Sunt incantata de tot ce am vazut pe site, este un loc unde poti intr-adevar sa visezi cu ochii deschisi…….si sper ca o voi face.BRAVO!

    • Multumim, Edith! Ne bucuram ca esti aici 🙂

  14. Aurelia Andriescu

    exista microbuz pana la Maxut, sau este de parcurs drum auxiliar? Cat costa o noapte la D-vs? Este minunat ce am citit despre Ghica Deleni, despre conacul care a ramas o perioada in paragina, apoi folosit aiurea…trist. Felicitari pentru ce ati timpul trecut si renascut. Cum se ajunge daca nu ai masina personala.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog