Reciclăm, croşetăm, îmbrăcăm, decorăm.

Acesta trebuie să fie motto-ul olandezei Erica Hogenbirk căreia îi cam plac împletiturile, mai ales cele croşetate de mâna ei care îmbracă borcane, sticle, vaze, scăunele, altfel austere.

Am găsit-o pe Erica căutând la întâmplare prin pagini care mai de care mai handmade lucruşoare croşetate – şi mi-a fost foarte greu să ma desprind de “husele” ei. Iată soluţia celei mai decorative reciclări a vaselor pe care altfel le-ai arunca! Iată cum îţi poţi ţine florile în borcan în mijlocul mesei sau în 1/3 sticle de vin! Iată cum nu vei mai arunca o vază kitsch primită de la mama ta sau mama lui! Şi iată cum vei scoate la lumină şi scăunelul pe care altfel îl ţii dosit pe balcon sau în debara!

Borcane îmbrăcate, hăinuţele lor costă 26 dolari.

 

O sticlă de lapte în noua ei devenire. Husa costă 35 dolari.

Sticle de vin, acum vaze tricotate. Hăinuţa costă 30 de dolari.

 

 

Ca om care nu şi-a făcut în toată viaţa lui decât un fular şi o păturică pentru păpuşi (tema la lucru manual) nu vă pot spune dacă e floare la ureche sau nu. Un lucru e sigur: foarte greu nu are cum să fie, mai ales pentru cei care oricum am mereu prin preajmă un ghem sau două, o pereche de andrele sau o igliţă. Pentru ceilalţi, incluzându-mă şi pe mine, m-am gândit la materiale deja gata (un fetru, o stofă mai groasă, o lânică), pe care doar să le croim şi apoi să le coasem pe silueta vasului – tot un fel de joc cu păpuşile 🙂

Superbă! Şi pentru că Erica îşi construieşte pattern-urile delicat şi apoi colorat. Costă 30 dolari.

 

Table ruuner, lungime 110 cm.

Şi cel mai banal scăunel poate deveni un design icon la tine acasă 🙂 Hăinuţa lui costă 170 dolari.

 

 

Adorilabil, i-ar fi stat atât de frumos pe lângă un brad verde.

 

Aşadar, ori trecem la cusut sau croşetat, ori la cumpărat. Dacă nu vrem să ne facem singuri hăinuţe de designist pentru scăunele, oale, ulcele, le comandăm de la Erica (fie de pe site-ul ei, fie de pe etsy). Lucruşoarele tricotate şi colorate costă câteva zeci de euro sau dolari (nu mai pare aşa mult, când ştii că materialul este creat de la zero de ea). Iar pe lângă ele, Erica face piese de sine stătătoare: poufi şi decoraţiuni.

Erica şi creaţiile ei. Pouf-ul alb-negru costă 215 dolari, un cadou de luat în calcul! Decoraţiunea de perete ne face şi ea cu ochiul.

În final, vă lăsăm să vă decideţi dacă vă apucaţi de croşetat sau nu cu alte câteva vaze demne de căsuţa din poveşti. De fapt, cel mai frumos e că, acoperindu-ne cu poveşti cusute borcanele, sticlele, scăunelele, ajungem să ţesem o poveste întreagă la noi acasă, în care lucrurile mărunte înseamnă bucurii atât de mari.

Spor la lucru şi inspiraţie, că-i mai bună decât toate!
Mai multe fotografii cu creaţiile Ericăi, vezi şi pe Flickr.

One Comment

  1. Lavinia

    Si uite cum decorezi elegant cu borcane si borcanase. Cool!

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed