Ce este și mai ales ce nu este Branding-ul Personal?

În ultima vreme a început să se vorbească din ce în ce mai mult și la noi despre Personal Branding. Așa cum există strategii pentru brandurile care se impun pe piață, la fel de atent trebuie tratat și brandul personal, pentru că vorbim de reputația ta – acea carte de vizită ce călătorește constant cu tine. Iar pentru că este un domeniu nou, e destul de des confundat cu eticheta în afaceri, manierele, stilul vestimentar sau chiar cu puterea de persuasiune în mediul business. Însă nu despre ele e vorba când vorbim de Personal Branding.

Dar despre ce? Să luăm pe rând ce este și mai ales ce NU este Brandingul Personal în 6 puncte cheie pentru înțelegerea lui corectă.

1. Personal Branding-ul nu e sinonim cu orice curs de dezvoltare personală. Firește, e important să știi care-ți sunt punctele forte și cele slabe, ce trebuie îmbunătățit. Dar aceste aspecte nu sunt sinonime cu dezvăluirea brandului personal. Cursul de Personal Branding înseamnă o cristalizare și o actualizare a brandului personal, iar pe acest drum al dezvăluirii și comunicării vei fi acompaniat de traineri certificați în domeniu. La fel cum un brand este permanent susținut, comunicat și dezvoltat de strategi cu experiență.

2. Personal Branding-ul nu este despre etichetă, maniere și stil vestimentar în afaceri. Ci este despre armonizarea și comunicarea eficientă a reputației tale. Cursul de Personal Branding te ajută să-ți dezvălui avantajele unice și să le comunici autentic, astfel încât tu să fii prima alegere atât pentru un angajator, cât și pentru un client sau partener de afaceri. Pentru că ne alegem partenerii și suntem aleși în funcție de claritatea cu care ne comunicăm atuurile și de influența reputației noastre într-un mediu din ce în ce mai competitiv.

3. Personal Branding-ul nu este despre strategii de public speaking. Ci te învață să-ţi expui eficient ceea ce ai valoros de oferit, cum să depășești situațiile de criză din cariera ta și cum să-ți menții constant o poziție clară, independentă, consecventă în activitatea pe care o desfășori și care, firește, îți dorești să-ți aducă mai multe beneficii. Un exemplu de brand personal de succes din show biz este cel al Loredanei –  datorită constanței, clarității și a actualizării permanente. La fel, brandul tău personal poate aduce prestigiu şi ajuta major în a influenţa proiectele la care participi sau cauzele în care ești implicat.

Un alt exemplu de brand personal care ne place este Moise Guran, care, jurnalist la bază, prin autenticitatea stilului său, prin constanța livrării unei analize originale, atipice pentru mediul economic și de business, s-a impus ca unul dintre cei mai credibili și respectați formatori de opinie pe domeniul său.

4. Nu poți fi acompaniat în dezvăluirea brandului personal decât de traineri cu experiență în domeniu, care știu cum să elaboreze un plan de comunicare și acțiune dedicat scopului, reputației și brandului tău personal. Nu e de ajuns să fii tu un brand puternic pentru a-i acompania pe alții în dezvăluirea brandului lor personal, caz în care am putea vorbi cel mult despre un discurs inspirațional.

5. Branding-ul Personal nu se adresează doar vedetelor din showbizCursul de Personal Branding este pentru profesioniştii ce vizează un salt la următorul nivel în cariera sau afacerea lor, oricare ar fi nivelul prezent, sau consolidarea acestei poziții. Practic, cursul de Personal Branding scurtează drumul către consolidarea reputației business-ului tău prin ce ești, ce faci și cum acționezi. Vorbim astfel despre obiective pe termen lung, ce pot fi atinse într-un timp mai scurt datorită unor cunoștințe și a unui plan concretizat numai cu ajutorul unui trainer specializat în acest domeniu. Chiar și oamenii de succes, ca și brandurile de succes au nevoie de consultanță permanentă, un plan de comunicare și metode de reinventare.

Există anumite categorii profesionale pentru care un brand personal puternic este vital pentru succes: consultanţi, arhitecţi, medici, avocaţi, terapeuţi, designeri sau brokeri, antreprenori al căror nume este strâns legat de afacerea lor, persoane din mediul politic, artişti şi profesionişti din media şi entertainment, middle managerii din corporaţii care se pregătesc să facă trecerea la poziţii de top management, C level Managers care îşi doresc să îşi fructifice brand-ul personal pentru a creşte vizibilitatea şi rezultatele companiei.

6. Branding-ul Personal NU înseamnă succesul dobândit în urma unei rețete fabricate. E vorba de dezvăluirea avantajelor tale unice și dezvoltarea lor autentică, firească. Înveți fundamentele și drumul către următorul nivel, acela pe care dorești să-l atingi. Să nu uităm că, lfel ca orice brand, şi brand-ul personal evoluează permanent, aşa cum evoluează şi persoana. Vei fi însă mult mai conștient de poziția și reputația ta și vei dobândi instrumentele ce-ți asigură stabilitatea unei cariere independente pe termen lung într-un mediu în continuă schimbare – pe scurt, armonizarea și difuzarea eficientă a brandului tău personal.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed