De ce e important să mizezi pe alb în decorul de acasă?

Dintotdeauna albul a existat în casele românilor, dar acum a încetat să mai fie perceput ca “prea simplu”, pentru că, de fapt, albul îți deschide mult mai multe posibilități de decorare. Vorbim, așadar, despre acea simplitate sofisticată, care așteaptă să fie personalizată de texturi și accente.

Unde mai pui că spațiile noastre, de cele mai multe ori traduse doar în câteva zeci de metri pătrați, cer acest fundal neutru, luminos, pe care să poți desfășura mai multe funcțiuni și să le poți demarca fără a sufoca decorul.

Anda-Roman-apartament_designist-full-copyright-rights_02Un living deschis, eminamente alb, îmbogățit de jocul texturilor, desprins dintr-un apartament din București amenajat de Anda Roman.

Am observat cum mulți dintre noi, deși contextul geografic e atât de diferit, suntem foarte atrași de amenajările nordice, unde albul e o coordonată esențială în decor. Cu siguranță ceea ce ne atrage sunt lumina și simplitatea atât organizată, dar și personalizată a decorului.

Am surprins multe amenajări din București și din țară care s-au lăsat ghidate de aceleași principii, iar rezultatul chiar este un punct de plecare în conturarea unui cămin designish, aerisit, indiferent de stil și suprafața de care dispui.

Apartament-luminos-Bucuresti-Designist-5Bucătărie deschisă spre living într-un apartament ce are aproximativ 40 mp, din București.

De ce să folosești alb?

Pentru că un astfel de fundal îți permite să organizezi într-un spațiu relativ mic mai multe funcțiuni. Iar decorul rămâne aerisit și luminos.

Apartament-luminos-Bucuresti-Designist-4Zona de zi a acestui apartament, cu fundal alb, a permis amenajarea mai multor zone – living, birou, dining, bucătărie – într-un cadru fresh, care respiră. Iar pentru a nu aglomera vizual decorul, piesele împrumută și ele (non)culoarea pereților. Demarcarea se face doar la nivelul texturilor, accentelor, decorațiunilor.

Albul îți asigură un decor versatil, în continuă transformare, în care operezi ușor modificările. Nevoile unui spațiu evoluează în timp și e bine să-ți lași “fundaluri” și zone de manevră, pentru viitoare ajustări. Spre exemplu, de ce să aplici tapet sau alte finisaje ce necesită o investiție mai mare de timp și resurse, când poți păstra pereții albi și personaliza (temporar)? Cu un șablon decorativ, cu un sticker sau cu o pictură etc.

Cat-te-costa-sa-amenajezi-un-apartamet-de-doua-camere-intr-o-garsoniera-de-37-mp_22 În garsoniera de 37 metri pătrați, pe care noi am amenajat-o, am preferat ca peretele de la intrare, ce se continuă spre bucătărie, să rămână alb și să fie personalizat cu un șablon decorativ cool. Povestea și making of-ul aici. 🙂 O intervenție ingenioasă, low cost, care poate fi ușor “deturnată” pe viitor.

Cat-te-costa-sa-amenajezi-un-apartamet-de-doua-camere-intr-o-garsoniera-de-37-mp_24-2În loc de tăblie, pentru că spațiul era foarte restrâns, în aceeai garsonieră de 37 mp, am folosit un autocolant. “Montarea” lui a luat foarte puțin timp, iar dacă decorul va fi virat spre alte coordonate, autocolantul poate fi ușor înlocuit.Cel-mai-tonic-apartament-din-Bucuresti-designist-12O bucătărie pop-up, dintr-un apartament din București, amenajat de Agnes Lukacs, imprimă atmosferă prin pictura murală pe fundal alb. Inutil să mai explicăm că nota pop-up a amenajării se va pierde prin acoperire. 

Există câteva spații prin apartamentele și casele noastre care, în “inerția” compartimentărilor generale, nu se bucură de prea mult spațiu. “Cenușăresele” identificate de noi ar fi: holul, balconul și baia (de cele mai multe ori fără geam sau iluminare naturală). Am adăugat aici și zona destinată biroului, de care cu toții avem nevoie acasă, și pe care tot încercăm să o strecurăm confortabil în peisaj.

Cele mai faine și practice soluții de amenajare ale acestor spații, descoperite de noi, au ținut toate cont de… alb!

16Apartament-Laboratorul-de-Arhitectura-DesignistHolul unui apartament din București, deschis cu piese și pereți albi, încălzit de textura lemnului și animat de jocul pattern-urilor și corpurile de iluminat. Întregul apartament, despre care citești pe larg aici, a distribuit albul ca element predominant în decor.

17Apartament-Laboratorul-de-Arhitectura-Designist Ochisoru-13-Designist-15Un perete alb, un blat de lucru din lemn, câteva polițe cu obiecte și utile, și decorative. Sau în loc de polițe, printuri grafice ce individualizează colțul de lucru. Și gata biroul desprins din scenariile deco la care visăm. Despre casa din București de unde am “decupat” biroul aici Spatiu-mic-din-Bucuresti-Designist-23Balconul, în cele mai multe cazuri lung și îngust, e musai să fie tratat cu mult alb, ca lumina să pătrundă “fără bariere” în casă. Despre amenajarea apartamentului de 49 de metri pătrați din București citești aici.
Spatiu-mic-din-Bucuresti-Designist-25

image descriptionAceasta este baia unei mansarde de 44 de metri pătrați din București. Spațiul mic, în supantă, avea nevoie de multă lumină. De aceea jocul plăcuțelor ceramice nu a intervenit decât acolo unde era strict necesar (în zona lavoarului). În rest, pereții, plafonul și podeaua sunt albe.

Acestea sunt doar câteva dintre motivele și exemplele care ne fac să alegem alb. Dacă te-am convins, trebuie să mai ai grijă la un aspect: ce vopsea folosești. Ca decorul să rămână fresh și alb mult timp, chiar îți recomandăm să mergi pe o vopsea de calitate.

Pe lista noutăților de vară, am pus vopseaua Spor Max One de la Policolor: este ultralavabilă, rezistă la minimum 1.000 de cicluri de spălare, este elastică, adică se aplică ușor pe perete, iar cu un litru acoperi între 12 și 14 metri pătrați. Timpul de uscare, de o jumătate de oră, și super rezistența la murdărire ne-au făcut să o luăm în calcul pentru viitoare proiecte & recomandări.

Apartament-Bucuresti-Designist-4Un apartament din București, foarte scenografic, unde albul este fundalul pe care piesele conturează “tablouri deco”.

Cum e vremea redecorărilor, Keep it simple & white. Îți vei simplifica și interiorul, și munca. 🙂 Iar posibilitățile de (re)decorare rămân deschise.

Fotografii: Alex Boghian/Designist.ro; Cosmin Dragomir/Laboratorul de Arhitectură;  Ideogram Studio

3 Comments

  1. Roxana Florescu

    Buna ziua,
    Imi puteti spune va rog de unde se poate cumpara plafoniera din prima poza (amenajare Anda Roman).
    Multumesc mult,
    Roxana Florescu

  2. Bună, Roxana,

    O găsești la Atelier Anda Roman. 🙂 http://designist.ro/arhitectura-design-interior/atelier-anda-roman-oare-frumusetea-va-salva-lumea/

    Mulțumim!

  3. corina adronache

    Stiam eu ca exista un motiv intemeiat pentru care ador albul, mai ales in casa. Este foarte frumos si se poate asorta cu orice. Cel mai mult imi place totusi cum este amenajata acea bucutarie de Agnes Lukacs. Trebuie sa imi cumpar un nou frigider pentru casa din cosmopolis dar nu am gasit nici unu care sa imi placa asa de mult cum imi place acesta. Cineva poate sa imi spuna unde pot sa il gasesc sau macar unde pot sa gasesc ceva aseamanator?Your message

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed