Ilustrația iese în stradă la Iași – programul WINK & The City transformă orașul într-o galerie de artă

Mai sunt două luni și un pic până când vom reveni la Iași, la o nouă ediție a Cursului de Design Interior, dar știm deja că ne dorim să ajungem, printre altele, în stațiile de autobuz din oraș. Nu te așteptai la asta, nu? 🙂 Avem o explicație: începând cu luna martie, șase refugii pentru călători din Iași au fost decorate cu ilustraţii și peste 200 de ecrane digitale au devenit suporturi pentru afișarea lucrărilor semnate de graphic designeri. Responsabil este programul WINK & The City, despre care îți povestim mai jos.

IasiLansat de WINK Public Multimedia, WINK & The City adună proiecte și inițiative ale tinerilor artiști ieșeni și le oferă spațiu media, transformând orașul într-o galerie publică de artă. Conceput ca un program de expoziţie care își propune activarea spaţiului public prin intervenţii temporare, WINK & The City merge pe ideea că arta merită să devină accesibilă într-un oraș cultural și să devină parte din expresia lui vie.

Iasi

WINK Public Multimedia dorește să arate că OOH-ul (Out-Of-Home media) nu este rezervat doar pentru comunicarea venită de la advertiseri sau branduri, ci poate fi folosit cu succes în informare, în orientare, în amenajare urbană și în exprimare artistică. Programul implică instalaţii, arhitectură, fotografie și ilustraţii realizate de ieșeni și afișate prin stațiile personalizate și rețeaua de ecrane digitale WINK Public Multimedia.

Iasi

Ediţia din luna martie a fost dedicată femeilor care fac design în Iași și este un proiect colaborativ realizat de WINK împreună cu Ladies, Wine & Design Iași (LDW) – un concept de eveniment destinat femeilor care lucrează în industriile creative, de la graphic design și ilustrație, la organizarea de evenimente sau account management în agenții. 

“Feminitatea nu are o reţetă scrisă și aplicabilă tuturor, ea este adaptată contextului personal al fiecăruia și reprezintă esenţa noastră ca femei, iar frumuseţea ei stă tocmai în diversitate. Pentru că proiectul a început în luna martie, pe care o știm de cȃnd eram copii ca luna dedicată mamei și, în general, tuturor femeilor din viaţa noastră, ne-am gândit ca tema primei ediții să fie despre noi și toate formele în care ne putem prezenta”, spune Alina Ioana Petrea, co-organizator LWD.

Iasi

Lidia Macov – Paparuda: “Un ritual vechi de aducere a ploii și belșugului invocat de femei și fete tinere prin dans, bătăi din palme, tobe și stropirea cu apă, adresat zeiței Paparuda.”

IasiIasi

Feminin – Alexandra Gheorghiu: “Făptură sensibilă și jucăușă asemeni naturii însăși. Parte vibrantă și vie a acesteia, în forma ei cea mai pură și neîmblânzită; uneori un fruct dulce ce poate fi atât de ușor de mâncat, alteori o căprioară sperioasă, ascunsă vederii, o pradă ce trebuie vânată. Eternul feminin în multiplele sale forme: fata visătoare și inconștientă, alteori femeia crudă și impasibilă. Însă mai mult decât toate la un loc, femeia feminină și boemă!”

Iasi

Mama Natură – Amalia Vornicu: ”Ideea de feminitate din ilustrația mea osciliează în jurul conceptului de “mamă natură” și mitul grecesc al Persephonei, vestitoare a primăverii. Ritmicitatea redată prin utilizarea liniilor curbe întreține ideea de ciclicitate în natură.”

Iasi

Starea de jucăușenie – Ioana Cașcaval: ”Feminitatea îşi găseşte expresia în calităţile tale de a putea iubi, în spiritualitatea ta, în delicateţea, strălucirea, sensibilitatea, jucăușenia, creativitatea, farmecul tău, graţia, bunătatea, demnitatea şi tăria ta interioară.”Iasi

Izvorul Gaiei – Ilinca Roman: ”Lucrarea are la bază un personaj primordial din mitologia greacă. Gaia (Gaea) este personificarea Pământului, creatoare a vieții și a tot ceea ce există. În sine, e prima Mamă natură și un simbol al puterii femeii de a inspira creație. Feminitatea e energia de a crea senzații, trăiri și viață, până la urmă. 

Fotografii: WINK Public Multimedia

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed