În luna mai, SoNoRo Conac este “À la française”.

Anul acesta, concertele SoNoRo Conac VII, parte din Sezonul România-Franța, vor aduce mai aproape de publicul din România cultura franceză, atât prin programul interpretat, cât și prin selecția palatelor și castelelor regale și nobiliare în care vor fi organizate concertele de muzică de cameră. Programul ediției “À la française” va cuprinde piese ale compozitorilor francezi Gabriel Fauré, Marin Marais, Camille Saint-Saëns, alături de lucrări de George Enescu și Zoltán Kodaly, în interpretarea muzicienilor Anna-Liisa Bezrodny, vioară, Răzvan Popovici, violă, Jan-Erik Gustaffson, violoncel, Miruna Nagy, harpă.

SoNoRo Conac

Turneul va cuprinde șase concerte și se va desfășura după următorul program:

8 mai 2019 – Palatul Comunal din Buzău, jud. Buzău
9 mai 2019 – Castelul Arcuș, jud. Covasna
10 mai 2019 – Castelul Haller, Ogra, jud. Mureș
11 mai 2019 – Castelul Apafi, Dumbrăveni, jud. Sibiu
12 mai 2019 – Palatul Peleș, jud. Prahova
30 mai 2019 – Palatul Regal din București

SoNoRo Conac

Castelul Szentkereszthy din Arcuș

Primul concert al lunii are loc pe 8 mai și aduce muzica clasică la Palatul Comunal din Buzău, una dintre clădirile simbol ale orașului, construite în stil neoromânesc și inaugurat în 1903. Următoarea oprire unde va răsuna muzica de cameră este pe 9 mai în Castelul Szentkereszthy din Arcuș, care se află într-unul dintre cele mai bine conservate parcuri istorice rezidențiale transilvănene. Castelul a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și îmbină stilurile neorenascentist și neobaroc.

SoNoRo Conac

Castelul Haller din Ogra

Turneul continuă pe 10 mai în județul Covasna într-unul dintre cel mai bine restaurate castelele din zonă, la Castelul Haller din Ogra. Castelul cu o istorie de patru secole, era în trecut era o adevărată perlă a reședințelor artistocratice din principate, iar astăzi a revenit la farmecul vremurilor de altă dată. Pe 11 mai itinerariul muzical deschide porțile Castelului Apafi din Dumbrăveni, ridicat în secolul al XVI-lea în stil renascentist.

SoNoRo Conac

Castelului Apafi din Dumbrăveni

SoNoRo Conac “À la française” va ajunge în luna mai și în două dintre cele mai vizitate palate din țară, Palatul Peleș (12 mai) și Palatul Regal (30 mai), clădiri preferate de regalitatea din țară. Castelul Peleș a fost reședința favorită de vară a regilor României, iar Palatul Regal a găzduit numeroase evenimente istorice importante din timpul regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai I.

SoNoRo Conac

Emblematicul Palatul Peleș atrage peste 300.000 de vizitatori anual prin arhitectura sa unică cu aspect de chalet elveţian și decorată la exterior în stil german, iar Palatul Regal din București este o clădire simbol pentru regalitatea românească și fascinează vizitatorii prin elementele renascentiste și sălile grandioase.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: rezervari@sonoro.ro sau 0741.190.470.
Programul complet al seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro.

Fotografii: prin SoNoRo Conac

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed