Interface: povestea unei companii care a înlocuit petrochimia cu sustenabilitatea în producția mochetei modulare eco & designish

Fiecare industrie are antreprenorul ei vizionar, a cărui amprentă ajunge să schimbe paradigma unui întreg context. Așa cum Steve Jobs a creat Apple și a influențat revoluția digitală a începutului de mileniu, numele de care vei mai auzi în ce privește revoluționarea industriei mochetei este Ray Anderson, fondatorul Interface.

De ce industria mochetei? Pentru că, surpriză, este una dintre cele mai poluante industrii, baza ei fiind compușii petrochimici. De ce Ray Anderson? Pentru că, în 1994, Ray a lansat Mission Zero: programul care urmărește ca, până în 2020, producția companiei Interface să aibă impact Zero asupra mediului înconjurător. Vorbim aici de tot ce este produs în fabricile Interface, până la transportul produselor și reciclarea lor integrală după folosire.

13Interface - COS - DesignistMochetă modulată Net Effect, colecție lansată în 2011. Firul mochetei include materiale reciclate din năvoadele abandonate în apele și pe plajele din Filipine, la care se adaugă alte materiale plastice reciclate de Interface și partenerii lor global. Plăcile de mochetă redau tabloul mării care-și lasă spuma pe țărm…

Vă spunem din start că nu știam mai nimic despre proprietățile mochetei modulare, ce implică producția și care e impactul ei asupra spațiului în care lucrăm și asupra mediului în care respirăm. Pregătiți-vă pentru mai multe “Știați că-uri” care vă vor schimba perspectiva asupra finisajelor biroului, în special, și ale casei, în general.

18Interface - COS - Designist copyMochetă modulară din colecția Urban Retreat, un design biofilic ce imită culorile și texturile naturii ce, pe porțiuni, ia în stăpânire orașul. Plăcile de mochetă ale aceluiași model îmbină texturi, culori și densități diferite – inovații marca Interface.

“One day people like me will go to jail” – Ray Anderson, fondatorul primei companii ce urmareste sa devina 100% sustenabilă la început de mileniu

Așa suna declarația lui Ray Anderson de dinainte de a lansa Mission Zero, programul care practic demasca politica “industriașilor” contemporani de a inova produsul ținând cont doar de noile funcțiuni ale acestuia, nu și de impactul social, economic și de mediu pe care orice produs îl are asupra naturii în care urmează să trăiască și generațiile viitoare.

Provocarea pe care el o lansa industriei era una radicală: “Dacă Interface, ca industrie petrochimică, poate reduce până la zero impactul negativ asupra mediului, înseamnă că și celelalte industrii pot face asta”.

Ray Anderson - InterfaceRay Anderson este vizionarul industriei mochetei, iar Interface continuă misiunea lansată de el.

Suntem în 2015, iar cifrele recente Interface arată clar că Mission Zero nu e doar o poveste de marketizat, ci programul ale cărui date concrete contribuie la salvarea planetei.
Pe scurt:

  • producția mochetei modulare Interface consumă cu mai puțin de 81% apă proaspătă
  • electricitatea pentru fabricile din Europa vine 100% din surse verzi
  • pierderile și reziduurile care înainte ajungeau la depozitele de deșeuri au scăzut cu 91%
  • procentul materialelor ce poate fi reciclat dintr-o mochetă a ajuns la 71,4 % (cel mai mare procent pentru o mochetă produsă în Europa)


7Interface - COS - Designist
Mochetă modulară din colecția Human Nature: designul ei imită contrastul dintre texturile naturii, în culorile unei plimbări în parc: pietriș, nisip, o alee ruginie… Mocheta din biroul tău poate îmbina plăci din mai multe modele Interface: indiferent de densitate și modele, toate plăcile de mochetă se îmbină perfect, asemenea unui puzzle, datorită sistemului inovator de montare.

21Interface - COS - DesignistMochetă din colecția Urban Retreat

Designing appearance versus experience: ce alegi, de fapt, când alegi o mochetă modulară Interface.

Cu toții suntem preocupați de calitatea vieții și cercetăm cu atenție eticheta produselor pe care le cumpărăm. Știai că fiecare mochetă modulară Interface vine cu toate informațiile despre impactul pe care îl are asupra mediului: cât la sută poate fi reciclat, în ce proporție au fost folosite materiale “verzi” sau regenerabile? Și că vei fi consiliat de specialiștii Interface pentru a alege cel mai eco produs pentru nevoile tale?

5Interface - COS - DesignistCulorile oceanului, pe care colecția Net Effect îl onorează atât ca estetică, cât și ca mediu ce trebuie protejat. În compoziţia ei sunt incluse năvoadele abandonate în apele oceanului.

14Interface - COS - Designist

Eco, natural, sustenabil – cum să nu fie doar “etichete” sau “povești” de marketizat

Care e modelul de business care a făcut posibilă această schimbare radicală? În puține cuvinte, iată cum arată sustenabilitatea în toate aspectele business-ului, în 6 pași, de la materia primă, la resurse, design și transport:

1. Pentru că materia are cel mai mare impact asupra resurselor naturale, Interface a înlocuit firul sintetic, produs din compuși petrochimici, cu firul din materiale reciclate 100%. Este cazul colecției NetEffect, lansată în 2011, a cărei compoziţie conţine năvoade reciclate de pescuit, abandonate în apele și pe plajele din Filipine, plus alte materiale plastice, reciclate în cadrul programelor derulate de Interface și partenerii lui global.
În același timp, suportul (partea din spate) a mochetei este acum produsă din Graphex – un material nou, patentat Interface, care, conform studiilor, are cel mai mic impact asupra mediului.

2. O mochetă modulară (din plăci ce vin în mai multe dimensiuni) înseamnă montare rapidă, fără pierderi, plus depozitare și transport mai facile. La care se adaugă faptul că plăcile sunt din ce în ce mai slim, cu aceleași performanțe în utilizare. Mai puțin timp, efort și mai puține costuri implicate. Inovația care stă la baza modularității este sistemul de montare – random: poți asambla plăci din modele diferite și nu într-o ordine/direcție anume. Plăcile de mochetă funcționează ca un puzzle, ale cărui elemente se vor îmbina întotdeauna perfect, coordonatorul fiind creativitatea ta!

19Interface - COS - DesignistMochetă din colecția Urban Retreat

3. Întreținerea sau redecorarea sunt mult mai rapide, în timp ce costurile scad: vor fi înlocuite doar anumite plăci ce se deteriorează în timp sau, pentru un update de look, doar anumite porțiuni ale mochetei din birou. O altă inovație sănătoasă ce salvează timp, bani și efort e sistemul de prindere de podea fără adevizi – TacTiles glue-free installation system.

4. 100% din electricitatea de care e nevoie pentru producția din Europa vine din surse verzi, regenerabile. Gazul încă nu este 100% natural și regenerabil, deși, pentru fabrica din Scherpenzeel (Olanda) au creat un compus asemănător, ce vine de la 35 de kilometri de fabrică, obținut din reziduuri – printre care și reziduurile industriei ciocolatei (!).

11Interface - COS - DesignistColecția Human Nature. Cum spuneam, coordonatorul patternului mochetei este creativitatea ta.

5. Apropo de resurse regenerabile, folosesc tehnologii avansate de reciclare a componentelor mochetei produse: noile tehnologii permit separarea componentelor unei plăci de mochetă, reciclarea și reutilizarea lor ca materiale primare pentru produse noi. Până și tăierea plăcilor de mochetă folosește o tehnologie marca NASA, inițial destinată industriei aeronautice, astfel încât să rezulte pierderi minime, spre zero, într-un timp de lucru mai scurt.

6. Interface încurajează şi foloseşte transportul cu barje şi trenuri. Se asigură că, atunci când folosesc camioane, niciun vechicul nu pleacă semiîncărcat. Au iniţiat un program de împărţire a încărcăturii unui camion cu alte companii, pentru a eficientiza costurile şi a avea un impact negativ cât mai mic legat de emisia de CO2.
Produc local: 99% din produsele vândute în Europa sunt produse în Europa.

10Interface - COS - Designist

Tehnologie cu efectul “Fericire”: cum schimbi, la propriu și la figurat, aerul biroului cu o mochetă Interface.

Pardoseala reprezintă cea mai mare dintre suprafețele de finisat ale biroului, iar materialul și textura pe care le alegi vor avea multe de spus în starea ta la birou: cât de confortabil, relaxat sau inspirat te simți.

Este deja demonstrat că starea noastră se îmbunătățește instant atunci când suntem în contact cu natura. Designul biofilic, ce imită culorile, liniile și texturile naturii (linii curbe, densități diferite pe aceeași plăcuță de mochetă) ale colecțiilor Human Nature și Urban Retreat vin să ne inducă indoor starea de relaxarea și destindere pe care le avem atunci când pășim dincolo de ferestrele și ușile închise.

16Interface - COS - DesignistColecția Human Nature

Mocheta absoarbe foarte mult din zgomotul de fond al spațiului (de la mișcatul scaunelor, la zgomotul pașilor, conversații etc.), mult mai mult decât orice alt finisaj pentru podea. Iar un nivel ridicat de zgomot în spațiul în care lucrezi înseamnă un mic haos mental cu care pleci acasă și care în niciun caz nu te ajută să te concentrezi. La Interface, primești consultanță în alegerea mochetei pentru nivelul acustic optim pe care ți-l dorești în birou.

12Interface - COS - DesignistColecția Human Nature

Știai că petreci 90% din timp indoor, și cea mai mare parte din acesta la birou? Aerul pe care-l respirăm la birou trebuie să fie curat. Iar ce poate nu știai până acum este că mochetele din materiale sintetice și adezivii cu care sunt lipite de podea degajă în aerul pe care-l respiri compuși volatili, ca formaldehidele și benzenul, pe care îi inspiri și care sunt foarte departe de a fi sănătoși pentru organism. Interface elimină acești compuși atât prin materialele eco, reciclate ale mochetelor, cât și prin eliminarea aproape totală a adezivilor.

22Interface - COS - DesignistMochetă modulară din colecția Urban Retreat

Praful, mai ales când vorbim de praful din orașul în care trăim, e o provocare. Mocheta face ca praful din birou să se depună într-un singur loc, de unde poate fi eficient îndepărtat. Iar mochetele Interface au fost, de curând, folosite și în recepții ale spitalelor, datorită calității fibrei care stochează praful și alergenii, ce sunt apoi îndepărtați curățând eficient cea mai mare suprafață care-i “colectează”.

4Interface - COS - DesignistMocheta Net Effect

În România, produsele Interface sunt disponibile prin COS, la rândul lor specialiști în amenajarea biroului. Nu numai că reprezentanții COS te vor ajuta în amenajarea biroului tău, dar îți pot prezenta și recomanda mochetele modulare în funcție de nevoile spațiului de lucru. Iar o vizită, cu programare, la biroul lor te va convinge că povestea noastră despre calitățile impecabile Interface e atât de reală. Așteaptă să pășești doar pe una dintre mochetele lor. 🙂

Nu mai zicem de responsabilitatea în sine a alegerii. Cine nu ar vrea ca investiția lui să însemne mai multă responsabilitate față de mediu, față de problemele sociale și economice. Pentru că, e demonstrat: ecologia combate sărăcia. În lume.

Și, că tot am spus la începutul articolului de schimbarea persectivei asupra finisajelor de casă, mochetele Interface nu sunt doar pentru birou, funcționează la fel de sănătos & designish în dormitor sau în living.

1Interface - COS - DesignistMochetă modulară din colecția Urban Retreat

Fotografii: prin Interface

One Comment

  1. Irina Radu - Donighevici

    Wow, nu m-am gandit niciodata ca mocheta amortizeaza din zgomotul de fond. Super! Ca sa nu mai zic de design, de culori 🙂

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed