Despre caleidoscoape, despre a face bine și chiar despre minuni, cu Veronica Soare

Veronica Soare meșteșugește caleidoscoape, care te ajută să descoperi lumea prin forme, lumini și nuanțe și îi învață și pe alții cum să le născocească. Veronica organizează evenimente, o adoră pe Lola, cățelușa ei adoptată de pe stradă și mascota petrecerilor pe care le dă, și îi face pe oameni să vadă frumusețea din jurul lor. Veronica este o fată simplă cu plăceri simple (așa cum spune chiar ea), dar uneori, de multe ori, vede și povestește minuni pe site-ul său, minuni.ro. Veronica este influencer pe facebook, este fundraiser și realizator de emisiuni la Smart FM. Este pelerin pe Camino de Santiago. Veronica are o multitudine de fațete, dar în fiecare dintre ele radiază și polarizează energii bune, împrăștie zâmbete și o avalanșă de exclamații energizante.

Veronica s-a dat jos de pe o rază de soare când a sosit în vizită la noi la birou. 🙂 Fix în momentul în care a apăsat butonul soneriei, o rază de soare a străpuns norii și a pus încăperea în care ne aflam sub reflector.

Veronica Soare

De Veronica Soare am auzit pentru prima oară acum vreo doi ani, când o prietenă mi-a povestit foarte încântată despre un atelier de caleidoscoape la care tocmai participase. “E organizat de o fată care te vrăjește din prima, parcă te mângâie pe cap atunci când vorbește și face din toate o poezie!”, mi-a spus ea. Am început imediat să o urmăresc pe Veronica pe facebook și încet-încet am descoperit câți oameni adună în jurul ei prin poveștile despre care scrie și pe câți îi încurajează să facă mai multe lucruri bune pentru ceilalți. Iar anul trecut, când a făcut fundraising pentru organizația Inima copiilor parcurgând Camino de Santiago, traseul de pelerinaj din Spania, și postând constant pe site-ul ei, m-am convins că trebuie să o cunosc. S-a întâmplat recent, când am băut o cafea în cafeneaua ei preferată, și mi-a povestit despre caleidoscoape, despre Camino și despre designul unei vieți frumoase.

Veronica SoareVeronica Soare pe Camino de Santiago.            

Zilele trecute ai scris o postare pe Facebook despre cât este de frumoasă ușurința cu care se deschid lalelele, cum le este suficientă doar un pic de lumină, și ai încheiat-o cu “Sunt o lalea, deci exist”. Ce te face pe tine să te deschizi? 🙂 

Cel mai mult și mai mult, mă simt o lalea atunci când întâlnesc generozitate. Uite, acesta (cafeneaua Orygyns) e un loc în care eu mă simt foarte lalea, e ca și cum imediat ce ajung aici, totul devine foarte simplu. E mai mult decât un loc în care vii și bei o cafea, e un loc în care oamenii sunt calzi și zâmbitori și în care poți să te deschizi. Above all, cred că despre asta e vorba. I like shiny happy people și știu că nu suntem tot timpul toți așa, dar mai cred că unii dintre noi se adâncesc prea mult în suferință rusească. E o alegere să fii vesel și să pui mai mult accent pe frumos, de oriunde l-ai scoate. În final, cred că, independent de fundraising și de toate poveștile minunate, care sunt pretexte, asta e misiunea mea: să îi fac pe oameni să înțeleagă că nu avem decât ziua asta și că trebuie să ne bucurăm de ea mereu.

Veronica Soare

Caleidoscoapele sunt obiecte frumoase, hipnotizante, iar utilitatea lor ține doar de bucuria celor care le privesc. Cum ți-a venit ideea să le creezi și ce te inspiră să le faci? 

Când eram copil, îmi plăceau trei lucruri: caleidoscoapele, cutiuțele muzicale și caruselele. Așa că, în 2015, când am lansat minuni.ro și m-am întrebat ce vreau să fie proiectul ăsta, mi-am dat seama repede că vreau ca oamenii să vadă numai povești despre bine aici, în lumea minuni.ro să fie numai bine și frumos, așa cum se vede printr-un caleidoscop. Sloganul site-ului a apărut imediat: caleidoscop de fapte bune. Prin urmare, nu întamplător fac caleidoscoape și sunt superentuziasmată că, în aproape doi ani de zile de când organizez atelierele, nu a existat vreo persoană dezamăgită. Mereu când mă întreabă cineva cum a fost la atelier răspund că it’s always nice because it just is, caleidoscoapele sunt prin definiție niște obiecte foarte frumoase, iar când le faci cu mâna ta, devin aproape magice.

Veronica Soare

Cât despre procesul de creație, e un algoritm destul de simplu: lipim capetele caleidoscopului și avem grijă să aducem bucățile de oglindă într-o anumită formă. La final, obținem aceste obiecte fascinante, de 19 cm lungime și 5 cm diametru.

Caleidoscoapele au apărut acum 200 ani, când un optician scoțian a adus laolaltă trei bucăți de oglindă într-o formă specială și a observat că se creează un efect interesant, pe care l-a numit caleidoscop. De-asta, este nevoie de ceva minuțiozitate ca să obții forma aceea. Și un trick: toată lumea crede că mărgelele, cu ajutorul cărora se obțin culorile, se pun între oglinzi, dar nu-i așa. Se așază într-un spațiu pe care îl delimităm împreună. Sună misterios, dar este fezabil în două ore, cât durează un atelier obișnuit.

Veronica Soare

Eu cred foarte mult că trebuie să spunem atunci când facem sau vedem făcându-se lucruri frumoase. Nu e despre “am făcut asta și mă laud”, ci e despre “se poate face asta, fă și tu”. Și mi s-a întâmplat de multe ori să mi se spună că poveștile mele despre gesturi mici au folosit ca sursă de inspirație.

Călătorești mult și prin țară, și prin străinătate, ba chiar ai locuit o vreme în China. Unde ai văzut cele mai frumoase piese de design sau locații cu design memorabil? 

Tocmai m-am întors de la Timișoara și Cluj și da, am locuit un an în Shanghai – universul mi-a dat acest cadou, nu era în plan, eu doar l-am acceptat. La Timișoara am susținut un atelier de caleidoscoape în cea mai frumoasă librărie în care am fost vreodată – La două bufnițe. N-a trebuit să fac decât un pas ca să înțeleg de ce toată lumea mi-a zis că atelierul trebuie să aibă loc acolo. Te simți ca acasă! Mi-au plăcut mai ales canapelele – una dintre ele e un ditamai patul, unde poți să citești sau să zăbovești un pic. Îmi plac foarte mult spațiile albe și neutre și cred că doar oamenii ar trebui să coloreze spațiul și să-l umple.

Manufaktura by Doncafe din Promenada Mall este un alt loc care mi-a plăcut mult, totul are sens în ceea ce privește designul de aici. Piua Book Bar este un alt loc drag – îmi plac spațiile care mă fac să simt că sunt acasă, că tot ce trebuie să fac este să-mi iau laptopul și să mă apuc să scriu, să stau de vorbă cu cineva, e cosyness-ul acela.

Vara trecută, ne-ai povestit zilnic despre minuni pe Camino, toate experiențele pe care le-ai avut mergând pe drumul sfântului Santiago de Compostella. Cum a început povestea asta?     

Drumul meu pe Camino a început în 2011 cu o fotografie, una banală, dar aceea a fost singura care mi-a vorbit: doi pelerini în lumina răsaritului, o fotografie arsă, în care se văd doar siluetele. Așa am început să-mi doresc să ajung acolo. Adevăratul trigger, însă, a fost momentul când mi-a venit ideea hashtagului #minunipecamino și a întregului mecanism: ma duc acolo, merg pe Camino, spun povești și strâng fonduri.

Camino este o energie incredibilă și nu este doar despre mersul pe jos, chiar dacă mergi enorm, zeci de kilometri, vreme de mai bine de o lună. Dar pentru că jobul tău acolo este doar să mergi, nu ai alte lucruri de făcut, ajungi să ți se așeze în alt fel toate gândurile. Sigur, dacă îți lași ferestrele deschise.

A existat vreo casă sau vreun albergue (n.r. pensiune pentru pelerini) de care să te îndrăgostești la prima vedere pe Camino?

Oh, au existat mai multe, dar acum, principalul loc de care îmi amintesc este o casă/galerie de artă din mijlocul unui câmp, la care am ajuns pentru că am ales o rută mai scurtă, contrar părerii tuturor, aceea că doar traseul mai lung îți aduce bucurii 🙂 . Era cea mai frumoasă odaie în care am intrat eu vreodată: un pat mare, un afiș cu Beatles deasupra, un șemineu, ferestruici mici pe doi dintre pereți, o canapea pe care era o chitară, o măsuță de scris cu fotografii. Atât de simplu și de cald.

Veronica Soare

Și în timp ce mă gândeam “I wanna move here, I wanna be here forever”, apare un tip care îmi spune “Well hello, my name is Arthur”. Am început să vorbim și el mi-a povestit că a fost pe Camino în urmă cu câțiva ani, cât se bucură că a luat ruta asta pentru că a găsit locul ăsta de care s-a legat subit. Un an mai târziu era al lui: a reușit să găsească fermierul care deținea locul și l-a cumpărat după ce și-a dat demisia și a decis să se mute acolo și să înceapă să picteze. Reușise să o transforme, după toate renovările, într-o casă foarte interesantă: sub covorul din odaia asta, dormitorul, era un geam prin care se vedeau camerele de dedesubt – o baie și o bucătărie. Foarte cool! 🙂

Veronica Soare

După ce am plecat de la Arthur superfericită, mă grăbeam – pe Camino nu-s multe reguli, dar una dintre ele este ca femeile să nu meargă după ora 15 și eu întârziasem. Am încetinit, însă, când mi-am amintit de citatul lui Rumi: “Umblă-ncetișor, nu fugi, doar spre tine însuți ai de mers”. Nu a mai durat mult și am ajuns într-un loc fabulos, care nu e un albergue, e pur și simplu un punct de popas. Este al unor foști pelerini care l-au cumpărat, unde nu au apă curentă, dar unde au organizat un spațiu de forma unei șuri, cu scaune și canapele, un loc de repaus unde poți să iei o gustare în schimbul unei donații modice. Surpriza a apărut când m-am așezat pe o canapea și pe masa de alături am găsit tocmai un volum de Rumi, la care mă gândisem cu puțin timp în urmă 🙂 . Nimic nu e întâmplător.

Știu că greutatea bagajului pe care îl duci pe Camino este foarte importantă, dar știu și că ai o adevărată pasiune pentru rochii, pentru parfumuri, pentru pantofi. Între noi fie vorba, ce minunății de design ai luat cu tine? 🙂

Cu siguranță trebuie să-ți povestesc despre rochia Adrian Oianu pe care am luat-o cu mine. Mă făcea să mă simt răvășitoare după ce mergeam câte 30 km pe zi 🙂 . Și efectul asupra celorlalți era garantat. De exemplu, eram în Pamplona prima oară când m-am plâns unei pelerine americance “Oh my God, my feet hurt!”. Și ea mi-a răspuns “Nevermind, you look like a goddess!”.

Veronica Soare

Veronica pe Camino, îmbrăcată în rochia Adrian Oianu

Fiecare dintre emisiunile tale de la radio se încheie cu sloganul “La minuni înainte!”. Ce minuni urmează pentru tine?

O să mă întorc pe Camino, asta e sigur, chiar și doar o săptămână, anul acesta . În plus, îmi doresc să continuu evenimentele pe care le-am început deja – petrecerile Lolei și aniversările imaginare, un concept care mi se pare foarte simpatic pentru că ziua mea este iarna și mereu am suferit că nu puteam avea o aniversare văratică. Fiecare dintre ele are și rol de fundraising, deci devin cu atât mai importante.

Și încă o propunere pe care abia aștept să o văd gata: mie îmi place foarte mult poezia, așa că mi-a venit ideea să fac niște evenimente care să se numească “Să respirăm puțină poezie”, să adun oameni faini care să își petreacă niște seri ascultând poezie citită de un actor, de exemplu. Pur și simplu, să ne bucurăm unii de alții, cu poezie și pian 🙂 .

Fotografii: Vanilla Roads, prin Veronica Soare

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog