Despre cursul de Social Media, susținut de Andrei Roșca: “Social Media trebuie văzută ca o investiție, nu ca un cost suplimentar pe care nu îl poți evita”

Pe 13 iunie, la școala Creative Learning începe Cursul de Social Media, susținut de Andrei Roșca, general manager Spada. Am inițiat acest curs pentru că, antreprenori fiind, conștientizăm importanța unei strategii coerente pe canalele de Social Media. Această strategie nu poate veni intuitiv și nu înseamnă doar conturarea firului roșu al unei povești.

Cu siguranță și brandul tău sau compania pentru care lucrezi au o poveste, iar pentru a o comunica eficient în Social Media, e nevoie să cunoști instrumentele canalelor și să-ți stabilești corect scopurile. Pentru că, în prezent, comunicarea pe rețelele de socializare face parte din viața oricărei afaceri. De aceea, cursul intensiv de Social Media va urmări prin structura sa mai multe etape: de la storytelling la indicatori de performanță și măsurarea vânzărilor.

Cursul este structurat în trei workshop-uri de weekend, de câte 5 ore fiecare. Înscrie-te la curs până pe data de 31 ianuarie 2015, și primești o reducere de 10%.

Găsești toate informațiile despre programă, desfășurare, costuri, aici

Te înscrii la: contact@creativelearning.ro
Tel.: 0721 98 44 67
www.creativelearning.ro

Facebook Creative Learning
Numărul locurilor este limitat.

Vizual Curs Social Media

Am stat de vorbă cu Andrei Roșca, general manager Spada, despre importanța Social Media în viața unei afaceri și de ce, chiar dacă nu ești tu cel care va implementa strategia, este foarte bine să cunoști instrumentele, să diferențiezi canalele și să fii informat asupra comportamentelor de business și a strategiilor posibile.

Andrei Rosca - Designist

Designist: Lucrezi de ani buni cu multe companii de pe piaţă pentru consultanţă şi servicii de Social Media. Cum percepi tu evoluţia acestui domeniu (serviciile de Social Media) reflectată şi în investiţiile lor? Sunt clienţii voştri (sau companiile în general) din ce în ce mai conştienţi de importanţa acestei investiţii?

Andrei Roșca: Da, cred că în ultimii 2 ani majoritatea clienţilor cu care lucrăm au devenit mult mai conştienţi de faptul că nu este în interesul lor să ignore social media. Cred însă că următorul nivel este ca şi mai mulţi dintre ei să înceapă să vadă Social Media ca pe o investiţie, nu ca pe un cost suplimentar pe care nu îl pot evita. Sigur, aici apare şi rolul nostru, de consultanţi sau agenţii, de a-i convinge că pot corela activitatea din social media cu indicatori de business. Şi pentru noi este clar că se poate!

Designist: Investesc ei şi în training-ul în Social Media al oamenilor din propriile companii? 

Andrei Roșca: Oamenii de marketing din companii munceau mult şi înainte să apară Facebook, Youtube sau Instagram şi sunt atât de multe de făcut încât e greu să ţină pasul cu toate schimbările din Social Media, oricât de deschişi ar fi şi oricât ar înţelege importanţa acestor canale. Am decis că este în interesul tuturor să le dăm o mână de ajutor, prin astfel de cursuri și training-uri interne, construite pe nevoile lor.

Designist: Se vorbeşte mult despre aplicaţii pe canalele de Social Media. E adevărat că fără ele nu poţi construi o strategie? Dar şi că dacă nu cunoşti instrumentele acestor canale nu poţi contura o direcţie pentru dezvoltarea business-ului tău?

Andrei Roșca: Aplicaţiile sunt importante, însă sunt doar o parte dintr-un mix integrat pe care trebuie să ştii să îl creionezi în faza de strategie, apoi să îl implementezi. Cu câteva excepţii, nu prea există o tactică sau un canal minune, care să arunce în aer un business, tendinţa este către a construi o strategie de marketing integrată care, din ce în ce mai mult, are în centru mediul digital. Iar de digital fără Social Media nu prea mai putem vorbi în acest moment.

Designist: Există anumite comportamente în Social Media cu care nu eşti de acord sau pe care nu le recomanzi? Ne poţi da câteva exemple?

Andrei Roșca: Sunt multe comportamente discutabile în Social Media, aşa cum sunt de altfel în orice alt mediu. Însă cele mai nocive sunt acelea care se concentrează prea mult pe cantitate şi prea puţin pe calitate. Cel mai frecvent exemplu este goana după Like-uri pe Facebook. Sigur că e important să ai o comunitate cât mai mare, dar este cel puţin la fel de important ca ea să fie construită corect, sănătos, nu aruncând cu premii, nu atrăgând concursomani şi, în special, gândindu-te la ce vei face cu acei fani odată ce i-ai adus pe pagina companiei tale.

Like-urile pe Facebook ar trebui să fie doar începutul, doar prima parte a unei strategii mai lungi, în care ceea ce contează este să muţi consumatorii într-un canal pe care îl deţii (owned media): un site, un blog, o bază de date, un newsletter etc. Dacă numărul de fani e tot ce contează, ai de-a face cu un Vanity KPI, nu un KPI (Key Performance Indicator) de business. Nu e neapărat ceva rău în asta, doar că ar trebui să ne setăm corect aşteptările.

Designist: În ce priveşte business-urile sau antreprenorii mici, comportamentul lor în Social Media pare să fie cel mult “intuitiv”, din aproape în aproape. Ce le recomanzi pentru a-şi creşte afacerea? Care ar fi argumentul cel mai puternic de a lua în considerare training-ul şi investiţia în Social Media?

Andrei Roșca: Cu cât business-ul este mai mic, cu atât creşterea poate fi mai spectaculoasă. Oricât de bun ar fi un om de marketing (sau o agenţie), o campanie de marketing reuşită pentru o companie multinaţională nu va putea genera creşteri de zeci de procente, însă se întâmplă frecvent ca online-ul să producă astfel de efecte pentru un business aflat la început. Ce ştim cu siguranţă este că orice companie mare a fost la un moment dat mică, şi a ajuns unde este acum în urma unor decizii de marketing inspirate. Ceea ce ne dorim cu toţii.

Designist: Sunt mulţi care se tem că investiţia într-o strategie nu garantează un rezultat palpabil, tocmai pentru că nu sunt familiarizaţi cu aceste canale, cu modurile în care îşi pot optimiza & analiza campaniile. Cum le combaţi temerile la o primă discuţie?

Andrei Roșca: Teama de expunere la lucruri şi experienţe noi este foarte comună în lumea de business. Este motivul pentru care multe afaceri mici nu reuşesc să crească şi, în acelaşi timp, este prezentă şi în companiile mari, unde există deja un istoric şi un set de proceduri care normează foarte clar “ce se face” şi “ce nu se face”. În acest context, este evident că riscurile percepute există. Însă ele pot fi puternic diminuate prin informare.

Un consultant sau o agenţie bună pot să diminueze puternic aceste riscuri, însă şi mai bine ar fi ca oamenii de decizie din companii să acumuleze ei suficient know-how astfel încât, chiar dacă nu implementează ei, să ştie ce să ceară, cum să măsoare şi cum să integreze Social Media într-o abordare de marketing holistică.

Vizual Curs Social Media

Înscrie-te la curs până pe data de 31 ianuarie 2015, și primești o reducere de 10%. Găsești toate informațiile despre programă, desfășurare, costuri, aici.

Te înscrii la: contact@creativelearning.ro
Tel.: 0721 98 44 67
www.creativelearning.ro

Facebook Creative Learning
Numărul locurilor este limitat.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog