Două scaune ilustrate de Raluca Băraru vorbesc artistic despre vicii

Am cunoscut-o pe Raluca acum un an și, dacă atunci scriam că apartamentul ei este cel mai dichisit spațiu mic pe care l-am vizitat în București, rămânem și acum la aceeași concluzie. Ceea ce nu v-am spus atunci este că Raluca e un foarte talentat art director, cu veleități de ilustrator: poți vedea lucrările ei aici și câteva ilustrații și la Atelierul de Print.

Raluca Bararu - Nicaieri - Designist (1)De curând, a primit două scaune vechi. S-a apucat să le recondiționeze, iar tapițeria lor este un canvas printat cu una dintre ilustrațiile ei recente: ANATOMIE.

Raluca Bararu - Nicaieri - Designist (3) Cuplul Defetist & CinicRaluca Bararu - Nicaieri - Designist (6)

“Ilustraţia este despre cruzimea anumitor vicii. M-am gândit că dacă stau în casă şi te aşezi pe ele sunt mai greu de ignorat.”, spune Raluca.

Raluca Bararu - Nicaieri - Designist (4)Scaunele sunt de vânzare, iar prețul îl afli printr-un mesaj privat pe pagina Nicăieri. Sunt clar două piese cu greutate, ca un parfum puternic, pe care nu toți pot să-l poarte, dar care tocmai prin asta emană personalitate. Ne place stilul Ralucăi și încurajăm astfel de inițiative.

Dacă în Franța, de exemplu, brandul AK – LH (ți-am povestit despre el aici) reunește ilsutratori și imprimă creațiile lor pe tot felul pe piese și accesorii pentru casă – de la fotolii la lenjerii – la noi astfel de demersuri lipsesc.

Raluca Bararu - Nicaieri - Designist (5)

Așadar, dacă vă plac scaunele ce denunță artistic viciile, le găsiți pe pagina Nicăieri.

Fotografii: Raluca Băraru

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog