“Mansarda T.” și “Casa T.”, două povești de design interior cu ton, cu tact, cu tic-tac

În dicționarul designist, la litera “T”, se află două povești grozave – “Mansarda T.” și “Casa T.”. Cele două amenajări sunt proiecte distincte, dar au în comun următoarele: echipa de arhitecți – arh. Eliza Yokina și arh. Andrada Tărău, nominalizarea la Anuala de Arhitectură 2018 și, firește, “T”-ul din inițiala numelui proprietarilor, care nu sunt aceiași și nu se cunosc între ei. 🙂

Sunt amenajări care dau un ton unitar, duse la capăt cu talent, măsură și tact, ambele finalizate într-un timp foarte scurt – de aici tic-tac-ul din titlu. 😉

mansarda t_anuala de arhitectura_2018

“Am fost norocoase în ambele cazuri. Am parcurs drumul de la început până la sfârșit împreună cu beneficiarii, iar preferințele estetice au fost, din start, în aceeași direcție. Cred că a contat și încrederea lor în noi, astfel încât nu a fost nevoie să ne justificăm toate recomandările și preferințele, însă am ținut cont de ale lor atunci când acestea au existat”, ne face introducerea arh. Eliza Yokina.

Acestea fiind zise, haide să mergem mai întâi în cartierul bucureștean Domenii, în vizită în luminoasa și primitoarea mansardă T. Sunt 125 de mp de fericire și culori zen, iar oriunde privești, vezi obiecte de design (inclusiv #madeinro): pendantul Bell de la Normann Copenhagen, lampadarul Light Tale de la Ubikubi (design by 201 Design Studio) sau măsuțele Around de la Muuto. Un SMEG elegant de culoarea înghețatei cu mentă, ghivece cu plante verzi suspendate și… un husky relaxat tolănit pe podeaua din living (urmează să primim fotografia și îți vom face cunoștință și cu el). Nu, n-am greșit deloc când l-am pus în enumerare și pe patrupedul inimos al familiei. Câinele nordic (care, de fapt, provine din Siberia) face parte din sursele de inspirație pentru decorul cu aer scandinav al casei.

“Am ales o paletă de culori deschise, pastelate, în armonie cu lemnul existent (în structura mansardei), folosit echilibrat în amenajarea spațiului. Alegerea finisajelor deschise, culorile și designul obiectelor de mobilier, împreună cu lumina naturală și cea artificială – compusă de corpurile de iluminat, creează un spațiu dinamic, dar primitor și relaxant în același timp”, adaugă Eliza.

mansarda t_anuala de arhitectura_2018Rămânem la capitolul relaxare și pășim în bucătăria deschisă, care pare scoasă direct dintr-un loft și e perfect utilată. Stăm cocoțați pe scaunele albe de bar, preț de o cafea și, apoi, ieșim la aer pe terasa generoasă. O măsurăm din ochi și ne imaginăm cum ar arăta aici un brunch văratic sau o cină prelungită până târziu în noapte sau un început de primăvară când se plantează mușcatele în glastre. Nu avem fotografii cu terasa, dar ni se promit cateva, la primăvară, când totul va prinde contur. 🙂

“Un spațiu important al mansardei este terasa, tratată ca o extensie a livingului, dar și zonă de experimente la capitolul grădinărit”, completează Eliza.

mansarda t_living_anuala de arhitectura_2018Întreaga amenajare curat-minimalistă a durat trei luni de zile, iar provocarea pentru echipa de constructori a fost montarea gresiei și faianței. Dar când vezi cum arată baia, cu pereți bej- fagure, uiți peripețiile de pe șantier.

mansarda t_baia_anuala de arhitectura_2018

Stai aici, nu pleca – rămânem în București, dar ne mutăm într-unul dintre primele ansambluri rezidențiale din Capitală, pentru că aici urmează să punctăm câteva detalii ale  “Casei T.”, despre care ți-am povestim aici pe larg. E o locuință aflată în proprietatea unei familii cu trei fete, așa că reamenajarea s-a întâmplat într-o vacanță, când copiii s-au mutat, cel mai probabil, într-o tabără. N-ar fi avut loc de constructori, oricum.casa t_anuala de arhitectura_2018

“Cea mai mare provocare a fost montajul tâmplăriei de oțel în bovindoul din dining, care a necesitat o atenție deosebită și detalii adaptate pentru o tâmplărie care permite luft de montaj aproape de zero”, își amintește Eliza.

Dacă în cazul “Mansardei T.”, proprietara avea pregătit deja un moodboard de culori pastel, la “Casa T.” s-a mers pe contraste, așa cum ți-am mai povestit și aici. În dormitoarele renovate cu mai mult timp în urmă predomina albul, iar în zona de zi arhitectele au simțit nevoia să creeze o atmosferă mai liniștită, și-au combinat cu succes mai multe nuanțe de gri. Tot gri este și print-ul desenului ilustratoarei malaeziene relocată în România, Tuan Nini (care mai trece ocazional pe la noi pe la birou), pus cu ceva emoții pe faianța din bucătărie: “A fost o provocare să potrivim suportul și tipul de print, rezistența lui”, adaugă Eliza.casa t_print_anuala de arhitectura_2018Pentru ca decorul să fie cum au visat stăpânii “Casei T.”, a mai fost nevoie de o masă din tablă, potrivită pentru spațiul redus și scaunele Menu, masă ce nu se găsea în portofoliul lor de brand. De asemenea, masca șemineului din tablă s-a lăsat așteptată. Dar, până la urmă, totul e bine când amenajarea se termină cu bine!

Anuala de Arhitectură București este un festival organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala București (OAR-B), care premiază și promovează fie proiecte arhitecturale din București, fie proiecte realizate de arhitecți și birouri de arhitectură localizate în capitală și în diaspora. Intenția organizatorilor pentru ediția anului 2018 a fost de a identifica coeficientul de plus-valoare pe care arhitectul și arhitectura le aduc vieții urbane contemporane, iar tema a fost “de utilitate publică”. Citește aici interviul cu noul președinte OAR-B, dr. arh. Emil Ivănescu.

Poți vedea și alte proiecte înscrise în categoria “Arhitectura locuinței” din cadrul Anualei de Arhitectură București 2018 aici. Stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro pentru următoarele povești.

Fotografii: Andrei Mărgulescu

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed