De fapt, titlul complet ar fi: “Matei Arnăutu şi lămpile recuperate, cu fior nostalgic, reciclator”. Pentru că Matei nu şi-a propus neapărat un exerciţiu de reciclare, ci mai degrabă unul de recuperare a unor lucruri personale, amintiri. Aceste lămpi, îmi spune el, “sunt cea mai formală latură a activităţii mele”.

Matei este artist vizual şi dacă s-a întâmplat să te întâlneşti până acum cu el, cel mai probabil a fost la una dintre expoziţiile sale cu instalaţii de obiecte (de la Galeria MORA, Atelier în Tranziţie, Anaid Art Gallery etc.). Ce face Matei? Pune lucrurile în ecuaţii noi, le cercetează mecanismele pentru a le recontextualiza într-o instalaţie cu mecanism propriu.

L-am cunoscut pe Matei Arnăutu la Anaid Art Gallery, cu ocazia expoziţiei Lost & Found. Era pentru prima oară când vedeam într-o galerie de artă contemporană lămpi reciclate dintr-o cutie poştală, componente de calculatoare şi, cum aveam să aflu mai târziu, un coş de pisică (cu ocazia aceleiaşi expoziţii am cunoscut-o şi pe Raluca Arnăutu, soţia lui, despre care tocmai ţi-am povestit pe Designist).

Am mai vorbit de piese de calculator recuperate şi puse în contextul unor obiecte noi şi aici. 

Latura formală de care îmi vorbea el s-ar traduce prin funcţionalitate: de data asta instalaţiile concretizate nu propun doar un concept într-un spaţiu, ci se agaţă pe perete şi se aprind. Şi, pentru a mă face să înţeleg mai bine cum e cu experimentele, virtualul şi funcţionalul, mi-a vorbit despre o idee:

Mircea Cărtarescu spunea un mare adevăr. Anume că suntem ființe-amfibie, ne trăim viața în două medii: cel real și cel virtual (computer, internet). Din păcate plătesc un tribut consistent mediului virtual – petrec cel putin 8 ore pe zi în fața calculatorului. Revanșa mi-o iau asamblând aceste obiecte. Probabil într-o încercare inconștientă de a echilibra cele două lumi, simt nevoia să lucrez cu instrumente brute, nesofisticate, cu lipici, sârmă, cleşte, flacără etc. Nu că asta ar fi „motorul” creaţiei mele, dar e cu siguranţă un resort.

Unele din texturile şi elemente lămpilor sale recuperate se regăsesc imprimate şi pe pernuţele Ralucăi. 

Totul a început de la cutia poştală găsită în pod, care a aparţinut bunicului său. Sus se mai poate citi scrijelit pe metal, cu litere mari: A R N Ă U T U. Nu putea să renunţe pur şi simplu la ea, a perforat-o, i-a pus bec şi a stat o vreme în camera lor pe perete. Cum de la bunicul care a şi mers pe front mai păstra o fotografie, aceasta a devenit interfaţa lămpii, identitatea ei.

De mic era pasionat să cerceteze mecanismele ascunse ale lucrurilor, să le întoarcă pe toate părţile şi să le desfacă. Curiozitatea a rămas şi acum, iar în atelier, pe lângă instalaţii şi concepte artistice, a continuat să pună în ecuaţie fragmente de obiecte care s-au completat în lămpi. Unele dezvăluie reţele şi lentile, dar altele au chip, un pieptăn ca o mustaţă şi o pedală care vrea să spună ceva. Am fost tentată să o învârt crezând că aşa se face lumină, dar lampa se aprinde mult mai simplu de atât (se pune în priză :).

Dintr-un coş vechi de pisică a ieşit o lampă 🙂

Lămpile lui sunt un statement al creativităţii reciclatoare care mixează lucruri personale, familiare, amintiri. Sunt până la urmă un exerciţiu de imaginaţie cu care trăieşti, alături de obiecte şi gânduri lost & found.

Fotografii de Alex Boghian

Toate drepturile asupra fotografiilor și textului aparțin designist.ro.
Orice reproducere sau preluare nu poate fi făcută decât cu acordul nostru.
All rights reserved.