MATER, prima bibliotecă de materiale din România și Europa de Sud-Est, se pregătește să își deschidă porțile

Despre MATER ți-am mai povestit acum câteva luni, când era încă în stadiul de proiect. De atunci, multe s-au schimbat, așa că revenim cu informații: în săptămâna 13-22 octombrie, MATER își va deschide porțile cu un program de seminarii și conferințe pe tema inovației prin materiale, iar vineri, 20 octombrie, va avea loc petrecerea de deschidere oficială a bibliotecii.

MATERCa reminder, îți mai spunem că MATER este primul spațiu din România și regiune în care vor fi expuse mii de mostre de materiale din toată lumea. În 1000 de metri pătrați, profesioniști din arhitectură, design, construcții, arte sau producție publicitară vor putea atinge și consulta diferite materiale. Acest concept există în marile orașe din lume de câțiva ani și și-a dovedit utilitatea pentru comunitatea industriilor creative.

„Spațiul de la MATER este unul extrem de creativ: poți veni aici să consulți sute de texturi și materiale cu proprietăți speciale. La orice proiect ai lucra – fie că este o lucrare de amenajare sau construcții, designul unui obiect, al unei bijuterii sau piese vestimentare – la MATER poți găsi inspirația de care ai nevoie”, declară Sabina Baciu, project manager MATER.

Vineri, 13 octombrie
17:30 – 19:00 – Trend-uri privind materiale pentru 2018 – Alex Horisberger, Senior Design Consultant BASF

Luni, 16 octombrie
17:30 – 18:15 – Materiale inovative în construcții – Daniel Ramba, Account Manager Sales Eastern Europe Performance Materials Europe BASF și Cosmin Ionescu, Sales Manager BASF Construction Systems
18:25 – 19:15 – Eficiența energetică în construcții – Ing. Ionuț Hurmuzachi și Ing. Valentin Smochină, consultanți tehnici Wienerberger
19:30 – 20:30 – Materiale inovative din portofoliul Geplast

MATERMarți, 17 octombrie
18:30 – 21:30 – Just print your imagination.. on paper & more – noutăți despre creative paper, precum și despre o zonă mai puțin cunoscută din portofoliul Antalis, dar foarte interesantă pentru industriile creative: materialele pentru design interior –  tapet, folii decorative pentru orice suprafețe, placaje etc.

Miercuri, 18 octombrie
17:00 – 18:00 – Soluții concrete pentru construcții mai bune – Ramona Costas, R&D Manager Holcim și Ștefan Zghibarcea, Manager Promotions and Implementations of Products & Services Holcim
18:30 – 19:30 – Soluțiile Graniti Fiandre pentru arhitectura din România – Matteo Sghedoni, Area Manager Graniti Fiandre

Joi, 19 octombrie
17:30 -18:30 – seminar despre amenajarea proiectului rezidențial de pe Strada Londra (premiat la Anuala de Arhitectură), arh. Carmen Petre, biroul de arhitectură ADN
19:00 – 20:00 – dezvoltarea proiectului arhitectural MATER, echipa biroului de arhitectură Wolfhouse Productions

MATERVineri, 20 octombrie

20:00 – Petrecere de deschidere MATER – biblioteca de materiale. Eveniment organizat în parteneriat cu asociația Zeppelin

Sâmbătă, 21 octombrie, Duminică, 22 octombrieEntrepreneurs Caffe – eveniment organizat de asociația Zeppelin cu sprijinul Ambasadei Olandei și Eurodite

Toate informațiile despre program și spațiul MATER sunt disponibile pe pagina de facebook MATER Library și pe pagina evenimentului.
Toate evenimentele vor avea loc la spațiul MATER, de pe Splaiul Unirii 160, în complexul Industria Bumbacului.

Fotografii: prin Nod Makerspace

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed