A doua ediție a târgului de design contemporan în piele MATERIA are loc weekend-ul acesta

40 de designeri care semnează creații din piele își dau întâlnire la cea de-a doua ediție a târgului de design contemporan în piele MATERIA pe 4 și 5 martie, la Grand Hotel du Boulevard (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 5, București).

“Prima ediție MATERIA a confirmat o idee pe care am dospit-o doi ani: comunitatea creativilor în piele are nevoie de un târg concept, specializat, menit să susțină designul si producția românească. Coagularea lor pentru două zile în același spațiu și expunerea la un public numeros, curios și dornic să cumpere produse de calitate realizate local a validat MATERIA ca eveniment necesar, excelent primit de publicul nostru. Ne propunem în continuare o creștere organică, pe principii de selectivitate creativă,” declară Dan Pierşinaru, organizatorul evenimentului.

Imagine de la ediția din 2016 

În premieră la această ediție MATERIA evenimentul va inaugura premiul ELLE – Best Leather Designer, acordat de editorii revistei ELLE pentru cea mai inovatoare colecție, care constă în promovare în mediile online ELLE; Department Store by ELLE – Best Brand este un alt premiu proaspăt inițiat, care constă în listarea brandului și a creațiilor sale pe DepartmentStore.ro, în cadrul selecției curatoriate de editorii ELLE.

O altă noutate este inițierea secțiunii Selected by… realizată, la această ediție, în parteneriat cu Molecule F; alegerea va merge către cei mai bussiness oriented designers, iar unul dintre acestia va fi, pentru o lună, parte din brandurile prezente în magazinul Molecule-F din București.

Diana Enciu & Alina Tănasă – Fabulous Muses, un nume bine-cunoscut în lumea influencerilor din online, vin la MATERIA sâmbătă, pe 4 martie, să-și aleagă preferații, care vor fi astfel incluși în deja cunoscuta categorie “Recomandat de…”.

Iată care sunt designerii cu care te întâlnești la MATERIA: Alexandra Abraham, Ancolette, Anna Fellini, Atelier 437, Siameza Atelier, Atribut, DaDa, Bogdan Deliu, Edita Lupea, Fandacsia, Giuka, Lady Magpie, Laura Olaru, Le DOT, Lemnia, Letiția Pintilie, Essentials by Lia, Lucienne, Luwa, Lyria , Millisimo, DBOL – Design by Oana Lupaș, DST Leather, Otilia Flonta, Rena, Roncea Sebastian Design, Simina Filat, Snob., Verogia, Wild Inga, YVY, Zuriell.

Fotografii: prin MATERIA

3 Comments

  1. Oana

    Buna! Ar fi de mare ajutor daca viitoarele articole de genul ar include link-urile catre paginile expozantilor.
    Pe unii nu i-am gasit in online si cu link-ul deja disponibil in articol ar avea si artistii/expozantii o sansa de viitoare achizitii si printre cei ce nu viziteaza targul!

  2. Designist

    Buna, Oana! Nu aceasta este menirea acestui material. Noi zicem că facem deja mare lucru că ținem comunitatea informată în legătură cu evenimentele de profil. Scopul articolului este să promoveze târgul sau să genereze căutări, dacă te interesează ceva anume. Desigur, acolo unde și există pagini de facebook sau site-uri ale creatorilor care te interesează. Mulțumim pentru interes!

  3. laura

    buna, asteptam si un update… cu poze 🙂

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed