Competiția de înot Swimathon atrage fonduri și spectatori la Lia Manoliu

Swimathon București, competiţia de înot destinată strângerii de fonduri, are loc sâmbătă, 6 iulie, la Bazinul Olimpic din Complexul Sportiv Lia Manoliu, între orele 10-13. Evenimentul este organizat de Fundaţia Comunitară Bucureşti şi Asociaţia pentru Relaţii Comunitare. Swimathon aliniază la start 19 cauze comunitare și un caz umanitar: viața unui băiețel de 6 luni. 30 de echipe şi peste 120 de înotători – persoane publice, angajați din companii  sau oameni cu spirit civic – se adună la Swimathon și înoată pentru cauzele în care cred.

Swimathon 2

La competiţie participă organizaţii care derulează proiecte în domenii diferite din Bucureşti: Fundaţia Inocenţi, filiala Bucureşti, pentru un program de prevenire a eşecului şcolar; Asociaţia pentru Proiecte Sociale Sustenabile, pentru platforma de crowdfunding www.potsieu.ro; Incubator 107, pentru Iurta călătoare; Centrul de Resurse pentru Participare Publică, pentru programul „Oraşul nostru, nu moşia lor”; Asociaţia Învingem Autismul, pentru programul „Îmi place să înot”; Asociaţia pentru Dravet şi alte epilepsii rare, pentru Centrul de zi „Există speranţă”; Asociaţia „Bună dimineaţa, Bucureşti”, pentru tipărirea a 60.000 de exemplare a ziarului propriu; Fundaţia PACT, pentru programul de finanţare „PACT pentru comunitate”; Fundaţia Principesa Margareta a României, pentru Centrul Generaţii; Salvaţi Copiii, pentru un incubator pentru copii prematuri; Asociaţia Christophori Internaţional, pentru Şcoala Liberă Waldorf; Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare, pentru Clinica de Alăptare; Habitat for Humanity România, pentru Casa Mihail; Asociaţia Headsome Communication pentru Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti; Asociaţia ALIAT pentru un program de terapie prin artă pentru persoanele cu un consum problematic de alcool; Centrul Social Casa Noastră al DGASPC sector 2; Mai Mult Verde, pentru Bariera de copaci de lângă Ploieşti. Cazul umanitar este al copilului Vlăduţ Boţanu, care, la şase luni, are nevoie de un transplant de ficat.

De asemenea, Fundaţia Comunitară Bucureşti strânge fonduri pentru a acoperi costurile de organizare a Swimathon, iar Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, pentru programul YouthBank.

Swimathon-designist-01

Persoanele publice care înoată sunt: actrița Ioana Ginghină pentru Asociația Învingem Autismul, vedeta TV Roxana Iliescu pentru cazul umanitar,  fotbalistul Miodrag Belodedici pentru Salvați Copiii,  scriitorul Vasile Ernu  pentru Festivalul Internațional de Literatură de la  București, actorul Vladimir Drăghia, pentru Mai Mult Verde. Actrița Andreea Ibacka este gazda evenimentului de la Bazinul Olimpic Lia Manoliu.

La Swimathon s-au înscris și echipe de înotători din companii. Astfel, echipa Porsche România înoată pentru Vlăduț, echipa companiei Romanian Software înoată pentru Fundația Inocenți, Provident România susține proiectul Casa Mihail și proiectul Casa Noastră, iar echipele BRD GSG şi Raiffeisen Bank înoată pentru YouthBank.

Swimathon

Intrarea la eveniment este liberă pentru oricine vrea să susţină la faţa locului unul dintre proiecte. Încurajăm participarea familiilor cu copii prin programe distractive pentru aceştia. Cei care vor să susţină unul din proiectele înscrise în Swimathon pot dona în timpul evenimentului sau online, la www.swimathonbucuresti.ro/doneaza.

Swimathon este întâlnirea plină de energie între oameni care cer ajutorul şi oameni care sar în apă să-i ajute. Este un mecanism prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante. Organizaţiile sau grupurile de iniţiativă înscriu cauze din comunitatea locală, companiile şi înotătorii aleg pentru ce se implică, iar susţinătorii donează pentru fiecare lungime de bazin înotată de favoriţii lor.

One Comment

  1. Foarte bine organizat evenimentul.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed