Despre autenticitate în designul contemporan, o dezbatere necesară

Am fost aseară la dezbaterea despre autenticitate în designul contemporan, organizată de Intro în cadrul expoziţiei retrospective Eames by Vitra, la The Ark. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să testăm Eames Lounge Chair-ul original şi o replică a sa (găsită şi adusă aici), puse unul lângă altul pe “scena” conferinţei – deşi era o copie destul de bună, cum bine spunea arh. Corvin Cristian, aura lipsea, aşa că originalul nu era chiar imposibil de detectat. Apoi am salutat vorbitorii: Alexe Popescu (designer), Călin Mailat (antreprenor), Carla Szabo (designer), Corvin Cristian (arhitect), Ileana Răducanu (redactor șef Elle Deco), Kim Attila (arhitect), Robert Marin (arhitect). Şi discuţia, foarte bine moderată de Mihai Gurei (owner Intro), a început.

Despre premisele organizării acestei dezbateri poţi citi aici.

Cele două direcţii în care s-au înscris discursurile invitaţilor au fost, pe de o parte, perspectiva lor asupra autenticităţii în contextul actual al designului (unde adesea fake-urile defilează drept icon-uri) şi, pe de altă parte, experienţa lor personală cu tot ce ţine de autenticitate, originalitate în creaţie. A început arh. Robert Marin, despre ale cărui lucrări originale, ieşite din tipare, ţi-am vorbit deja. În afara cadrului creativ, inovator pe care îl presupune arhitectura de interior, Robert Marin a insistat pe experienţa sa ca designer care s-a prezentat cu un prototip la Salone Satellite, de la Milano, punctul de start al celor mai mulţi tineri designeri, şi eventuala relaţie cu un producător.

De la stânga la dreapta: arh. Corvin Cristian, arh. Kim Attila, designerul Carla Szabo, arh. Robert Marin, antreprenorul Călin Mailat, designerul Alexe Popescu şi Ileana Răducanu, redactor-şef Elle Decoration.

În centru, arh. Robert Marin şi arh. Corvin Cristian (dreapta) într-o discuţie pe scaunele Eames, la The Ark.

Din capitolul “aşteptărilor” pentru un tânăr designer care ajunge cu prototipul la Salone Satellite, Robert Marin a punctat senzaţia posibilă de a te simţi “venit cu un briceag la o luptă de pistoale”, rezultat al decajului firesc al şcolii noastre de design faţă de cea europeană, dar şi faptul că acest prim pas este doar unul dintr-o serie de mulţi până la a fi remarcat de un producător: marketarea unui prototip durează în jurul unui an de zile şi chiar dacă în acest timp s-a găsit un producător interesant, produsul poate să nu intre niciodată pe piaţă, să nu ajungă la consumatorul final – a fost şi cazul său, cu un design pe care un producător italian intenţiona să-l introducă pe piaţa din Georgia: din cauza problemelor din zonă, planul a fost însă amânat.

Restaurantul Phill, un proiect semnat arh. Robert Marin

Clubul Embryo, design interior arh. Robert Marin

Familia de taburete sau măsuţe create de Robert, foarte simpatice

Procesul necesar al trecerii de la idee la obiectul final a fost punctul central al intervenţiilor designerului Carla Szabo şi Alexe Popescu. “O idee nu valorează nimic dacă nu e pusă în practică”, a spus Carla, sfătuindu-i pe tinerii designerii să creeze având clar în minte şi procesul tehnologic necesar până la prototip, apel făcut şi de arh. Robert Marin şi continuat de Alexe Popescu: trebuie să ţii seama de tehnologiile la îndemână din contextul în care activezi, a întărit Alexe.

Carla Szabo şi Alexe Popescu, cu portofelul P-1, creat de Alexe – pe care şi noi îl purtăm 🙂

Punctul de vedere comun al designerilor Alexe Popescu, Carla Szabo şi arh. Robert Marin este că un produs prezentat de un tânăr designer nu este atât de expus copierii, în general marii imitatorii sunt interesaţi de produsele deja consacrate, produse care dau un statut celui care le deţine. Alexe Popescu a povestit chiar despre experienţa sa de a produce o serie de produse de bagagerie în China, contrabalansând prejudecata că tot ce e “made in China” înseamnă ieftin, de proastă calitate: există în China fabrici foarte bine specializate care pot crea produse de foarte bună calitate, iar asta se întâmplă deja.

Graphica Chair, semnat Alexe Popescu,  pe care am stat tot timpul conferinţei. Am putut lua notiţe foarte confortabil 🙂 Mai multe despre creaţiile sale poţi citi aici.

Portofelele P-1, din hârtie plastifiată asamblată manual, fără cusături sau lipituri, pe model origami.

Rucsac din seria de bagagerie care a fost produsă în China

În completarea celor spuse de arh. Robert Marin şi Alexe Popescu, Carla Szabo a confirmat că nu e deloc uşor să intri pe piaţa internaţională, e nevoie de prezenţe constante la marile târguri internaţionale ani la rând pentru a putea fi observat şi că în faţa copierii conceptelor pe care le expune, un tânăr designer nu poate răspunde prea ferm: e nevoie de mulţi bani pentru a patenta fiecare prototip, ceea ce un tânăr antreprenor nu îşi poate permite. Dar că s-ar putea simţi măcar flatat dacă vede că o idee a lui a prins şi e dată mai departe fără copyright. 🙂

Bijuterii semnate Carla Szabo, din colecţia I AM, expusă la Berlin Fashion Week 2012.

Vizavi de patente şi copyright în contextul designului actual, ar trebui amintite datele actuale legale ale problemei: în multe dintre țările Uniunii Europene o creație de design industrial este protejată legal timp de 25 de ani, spre deosebire de creațiile artistice (muzicale, cinematografice, literare) care nu pot fi copiate mai devreme de 70 de ani de la decesul autorului. În UK, Estonia şi România,un produs industrial este protejat 3 ani de la prima apariţie, dacă nu a fost înregistrat, şi 25 de ani dacă este înregistrat.

În prezent, în UK, revista Elle Deco din Marea Britanie a lansat campania “Equal Rights for Design” prin care se face presiune pentru modificarea legislației în Regatul Unit: şi anume pentru protejarea copyright-ului obiectelor de design pe o perioadă egală cu cea a tuturor produselor culturale, artistice. Argumentul a fost protejarea eforturilor designerului, care uneori poate sacrifica aproape un deceniu din viață pentru a perfecționa un obiect înainte de a-l pune în producție. Despre campania din Marea Britanie a vorbit Ileana Răducanu, redactor-şef Elle Deco România.

Imagini din expoziţia Get Real, organizată de Elle Decoration UK în magazinul Conran Shop, cu scopul de a denunţa fake-urile. Mai multe despre campanie aici.

De multe ori consumatorul trebuie să-și facă singur temele și să decidă dacă investește într-un obiect autentic sau nu. Însă fiind vorba de obiecte iconice, mulți cumpărători cad în capcana propriei lor ignoranțe și investesc în replici de calitate îndoielnică. O poziţie cultural ancorată în context a fost cea a arhitectului Corvin Cristian. Motivaţia sa personală în a alege piesele autentice este nevoia de a se exprima prin povestea cu care ele vin: nevoia de autentic nu vine de la obiectele contemporane, ci mai degrabă de la obiectele care au deja o poveste a lor, “care te ajută să o spui pe a ta”.

Atelier Mecanic, poate cel mai celebru proiect al lui Corvin Cristian

Corvin Cristian a vorbit despre justul balans care ar trebui găsit pentru a nu pica în extremele deja consemnate de istorie: de pe o parte “extrema dreaptă”, cea a unui control agresiv pe tot ce înseamnă copyright; pe de altă parte “extrema stângă”, reprezentată de designerii avangardişti ai vremii, printre care şi Le Corbusier, al căror vis de a crea piese de design care să ajungă în casele tuturor oamenilor s-a transformat de fapt în piese iconice, la care foarte puţini au acces. Autenticul, pentru Corvin, nu înseamnă iconic, ci mai degrabă o valoare inefabilă a unui obiect (fie el şi anonim), care atunci când rezonează cu structura ta, căutările tale, ajunge să fie o alegere autentică, să completeze sincer o poveste.

Imagini din restaurantul Lacrimi şi Sfinţi, amenajat de Corvin Cristian, pe care ţi l-am prezentat şi noi pe Designist.

Autenticitatea este înţeleasă de arhitectul Kim Attila în sensul unui proiect adaptat unui spaţiu dat, care ghiceşte necesităţile acelui spaţiu şi nu poate avea aceeaşi valoare adaptat unui alt context: “nu un spaţiu creat în jurul unor obiecte, ci un spaţiu care naşte obiecte”. Iar în ceea ce priveşte importanţa autenticităţii unui spaţiu, antreprenorul Călin Mailat confirmă valoarea obiectului original pe care clientul o simte, indiferent de cât de evidentă este, şi care creează un mesaj puternic şi conferă o identitate locului respectiv.

 Librăria Cărtureşti, amenajată de Kim Attila la parterul Institutului Francez

Care a fost concluzia serii? Îi dăm cuvântul lui Corvin Cristian şi lui Jim Jarmusch, al cărui citat calmează creativ spiritele, dar nu uităm nici de îndemnul lui Mihai Gurei: alegerea unui obiect iconic autentic este o chestiune de alegere personală și cel mai important este să apreciem şi să alegem produse de design contemporan, nu neapărat piese iconice, ci obiecte care respectă creativitatea tinerilor designeri contemporani, bineînţeles, nu fake-uri.

Ar mai trebui spus că sala a fost plină şi discuţiile nuanţate.

Şi frumosul citat al lui Jim Jarmusch, care ne-a plăcut:

Nothing is original. Steal from anywhere that resonates with inspiration or fuels your imagination. […] Select only things to steal from that speak directly to your soul. If you do this, your work will be authentic.[…] It’s not where you take things form – it’s where you take them to”.

Iar pentru conformitate cu autenticitatea, confirmăm că ultima propoziţie din citat are copyright-ul Godard :). Altfel, sperăm ca dezbaterea de aseară să dea curs unei serii mai ample de discuţii, pe teme şi mai nişate pe care le presupun autenticitatea şi copyright-ul unui produs azi.

One Comment

  1. Vlad C.

    Am fost acolo. Foarte interesanta discutia. De voi am auzit prima oara acolo. Noroc ca v-a mentionat tipa cu grupul de designeri de pe facebook. Imi place ce faceti. Excelent! 🙂

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog