Maraton estival de graphic design și ilustrație

În mijlocul verii, Visual Playground transformă Bucureștiul în punctul de întâlnire a celor mai apreciați graphic designeri și ilustratori din lume, printr-un maraton de evenimente dedicate: școala-concept de graphic design și ilustrație Visual Playground 2017 și conferințele Visual Playground Open Nights.
Visual Playground

SPEAKERII INVITAȚI

Ediția Visual Playground de anul acesta este cea mai ambițioasă de până acum, transformând workshop-urile într-o școală de vară cu festival vibes.

Vor vorbi pentru prima dată în fața publicului local:

  • Malika Favre (graphic designer, UK) – malikafavre.com
  • Debbie Millman (artist, writer, host of Design Matters, USA) – debbiemillman.com
  • Yukai Du (ilustrator & animator, UK) – yukaidu.com
  • Mattias Adolfsson (ilustrator, Suedia) – mattiasadolfsson.com
  • Hedof (ilustrator, Olanda) – hedof.com
  • Tobias Hall (ilustrator, letterer, designer, UK) – tobias-hall.co.uk
  • Steve Simpson (ilustrator, letterer, UK) – stevesimpson.com
  • Henrique Barone (animator, Canada) – henriquebarone.com
  • David Carson (graphic design legend, USA) – davidcarsondesign.com
  • Fabrik (studio, tipografie, shop, România) – fabrik.ro

ÎNSCRIERI ȘI EVALUARE VISUAL PLAYGROUND 2017

Visual Playground dă startul înscrierilor la workshop-urile pe care le vor susține în București 10 speakeri de renume internațional care scriu istoria actuală a graphic designului, ilustrației, lettering-ului și animației. Procesul de selecție a participanților se va baza pe evaluarea răspunsurilor din formularul de înscriere și a calității portofoliilor trimise (care trebuie să conțină minimum 5 lucrări grafice personale reprezentative): http://visualplayground.ro/

Înscrierile s-au desfășurat în perioada 21 iunie – 10 iulie și, în urma evaluării aplicațiilor de către organizatorii școlii alături de un curator independent, au fost admiși 24 de studenți. Aceștia vor avea astfel oportunitatea să aprofundeze noțiuni de limbaj vizual prin discuții creative, networking și exerciții practice sub bagheta artiștilor-tutori.

Sesiunea de workshop-uri va începe pe 26 iulie și se va încheia duminică, pe 6 august. Activitățile programate se vor desfășura zilnic între orele 10:00 – 19:00, în incinta Deschis Gastrobar din București.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/362516977496976/

CONFERINȚE

Spre deosebire de workshop-urile Visual Playground, care presupun un proces complex de admitere, fiind dedicate exclusiv comunității celor care activează în graphic design și ilustrație în România, conferințele Visual Playground Open Nights sunt adresate oricărui pasionat de arte vizuale, design, storytelling sau advertising, din țară sau din afară.
Accesul la conferințe se va face pe baza achiziționării de bilete online, prin rețeaua Eventbook. Biletele nu vor fi disponibile la intrare, în ziua evenimentelor.
Facebook event: https://www.facebook.com/events/847859695361586/

 

Visual Playground 2017 și Visual Playground Open Nights sunt proiecte culturale co-finanțate de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) și Unicredit Bank.

Asociația Visual Playground reunește și împrietenește tineri designeri aspiranți și profesioniști prin workshop-uri intensive de design, conferințe tematice și sesiuni educativ-distractive de feedback, schimb de know-how și voie bună. Cu experiența celor 4 ediții anterioare (din 2010, 2013, 2014 și 2016) și sprijinul celor mai apreciați supraoameni din domeniu, Visual Playground contribuie activ la ridicarea nivelului educației vizuale din România.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog