Noua campanie Canon – Come and see te provoacă să descoperi locuri frumoase și oameni cu pasiuni speciale

Acum câteva săptămâni am acceptat provocarea Canon de a descoperi și împărtăși povestea unui loc special din România, în contextul noii campanii Come and see. Este vorba despre Hanul Balaban, din satul Șimon, Bran – un han autentic construit în vârf de deal, după planurile unei case tradiționale de 100 de ani. Împreună cu echipa Canon România, am plecat în expediție, iar povestea, filmul și fotografiile realizate în călătoria noastră au fost deja împărtășite aici.

Come-and-see-Canon-Designist-7

Cum a fost pentru noi experiența acestei campanii? Am descoperit un loc minunat, am stat de vorbă cu un om minunat (domnul Gabi Moja – administratorul Hanului Balaban) și am lucrat împreună cu echipa Canon pentru realizarea unui reportaj și a unui film care-ți pot schimba perspectiva asupra României.

La schimbarea de perspectivă contribuie și poveștile despre oameni și locuri senzaționale din țară descoperite de alți jurnaliști provocați de campania Canon – Come and see să spună o poveste. Ne referim aici la reportajul lui Vlad Petreanu despre Flavius Cernescu – omul care învinge spaima, cățărându-se neasigurat pe structuri și la înălțimi tulburătoare; dar și la cel realizat de Doru Panaitescu  despre Octogon, un loc altfel, retras și special din România. Le vezi aici.

Prin acest nou concept implementat la nivel global, Canon te provoacă și pe tine să descoperi locuri senzaționale și oameni cu pasiuni excepționale şi să le redai prin fotografii sau film. Iar în acest sens Canon nu oferă doar instrumentele de care ai nevoie, ci și inspiraţia pentru a surprinde momente şi experienţe unice. Campania a fost lansată, în mod oficial, pe 5 decembrie, în cadrul unui eveniment în care vizualul a jucat un rol esențial, la Galateca.

Și, pentru că am vorbit de inspirație, Canon România a mers mai departe prin lansarea campaniei locale Ştiu o poveste, ce vorbește despre locuri sau oameni speciali, care pot să spună o poveste interesantă pentru cei din jur. A fost creată o nouă aplicație prin care ești invitat să-ți împărtășești experiențele sub forma unui text, foto sau video – aici. Și intri automat în cursa pentru premiu: noul Canon PowerShot G7 X poate fi al tău!

https://www.facebook.com/MihneaRattePhotography

Campania Come and see a fost inspirată, la nivel global, de poveştile cu gladiatorii Calcio Storico din Florenţa, locul în care “fotbalul antic” prinde viaţă în fiecare an.

La evenimentul de pe 5 decembrie, de la Galateca, au fost proiectate atât filmul inspirat de povestea gladiatorilor din Florența, dar și două dintre filmele realizate în cadrul Campaniei din România: filmul de la Hanul Balaban, la care am participat și noi, DESIGNIST; și filmul lui Vlad Petreanu, ce-l are protagonist pe Flaviu Cernescu, slackliner român şi învingător de spaime. Am fost impresionați de dinamica filmului în care Flaviu Cernescu se plimbă literalmente cu bicicleta pe grinda metalică a unei fabrici părăsite, la zeci de metri de sol.

Găsești filmele și reportajele în aplicația Știu o poveste.

https://www.facebook.com/MihneaRattePhotography

Set-up-ul evenimentului a fost unul cu totul special. Canon și-a dorit să marcheze prin elementele spațiului trecerea de la modul detașat de a privi fotografia, din exterior, către modul implicat de a înțelege fotografia, din interior. În spațiul alb, imaculat din Galateca intrai printr-o structură fotografică, de neon, proiectată asemenea unei camere obscure.

Ideea de cameră obscură, în care imaginile se creează upside down, a fost sugerată și prin scenografia în care piesele de mobilier și elementele decorative (specifice unei camere) au fost agățate de tavan.

https://www.facebook.com/MihneaRattePhotography

Prin intermediul evenimentului de lansare a campaniei, am pășit din lumea descoperirilor exterioare, într-o lume a vizualului și am devenit părtași la procesul fotografic în sine, la crearea unei imagini sub ochii noștri. Seara s-a deschis cu un moment artistic, primul performance Canon într-o cameră obscură, și a fost compus dintr-o coregrafie la sol care parcă sfida legea gravitației.

Mișcările la sol are celor doi dansatori, al căror dans simboliza descoperirea unei noi lumi, dintr-o altă perspectivă, erau proiectate în timp real pe ecran. Iar experiența de a-i percepe parcă suspendați în spațiu a accentuat și mai mult ideea camerei obscure.

https://www.facebook.com/MihneaRattePhotography

Vine vacanța, vin Sărbătorile, nu uita să surprinzi experiențele, locurile și oamenii frumoși pe care îi vei descoperi prin foto, film sau text, în aplicația Știu o poveste, de pe pagina Canon România. Și vei vedea lumea într-o altă perspectivă, prin ochii noului Canon PowerShot G7 X.

Fotografii: Canon România

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed