Tricourile ce au un IMPACT asupra comunității. Sunt semnate de 5 artiști vizuali români.

5 artiști vizuali români susţin programul de voluntariat IMPACT, printr-o serie specială de tricouri. Ce este IMPACT? Un program prin care elevi şi profesori rezolvă într-un mod creativ problemele de care se lovesc în comunităţile lor.

Tricourile au fost create cu sprijinul Printoteca, despre care ți-am mai povestit pe Designist, iar profitul realizat în urma vânzării tricourilor este donat în totalitate programului IMPACT, creat de Fundaţia Noi Orizonturi.

Tricourile-cu-IMPACT

„Să ajuţi un prieten e o onoare, să lucrezi cu prieteni e o plăcere, iar împreună să ajutaţi pe altcineva nu poate fi decât un lucru fain. Cam despre asta e vorba în proiectele voluntarilor IMPACT şi mă bucur că am putut să mă implic în susţinerea lor!”, spune Andrei Ogradă – unul dintre artiştii implicaţi în proiect.

În România, aproape 3.000 de tineri învaţă experimentând în cadrul IMPACT al Fundaţiei Noi Orizonturi. Alături de cei peste 300 de profesori voluntari implicaţi în program, elevii formează, în şcolile sau liceele lor, Cluburi de iniţiativă comunitară IMPACT. Aici învaţă cum să rezolve probleme pe care le văd în jurul lor: experimentează civismul şi gândirea antreprenorială şi creează proiecte prin care ajută copii şi bătrâni bolnavi sau renovează săli de spitale. Nu puţine au fost proiectele prin care copiii au reuşit să influenţeze deciziile autorităţilor locale. O parte dintre proiectele lor cu IMPACT sunt prezentate aici.

Pentru a crea cele 5 tricouri cu IMPACT, artiştii s-au inspirat din proiectele voluntarilor, dar au primit şi o provocare: să creeze pornind de la cuvintele „Fac Bine!”, „implicare”, „IMPACT”, „ajut”, „tânăr”. Rezultatul e demn de a fi purtat cu mândrie și responsabilitate.

Ioana Şopov – 27 de ani, ilustrator care expune încă din perioada liceului, cunoscută mai ales pentru designul de personaje.
1-Tricou-IMPACT---Ioana-Sopov

Andrei Ogradă – art director şi designer grafic, co-fondatorul „The Type Collective”, primul grup de artişti români dedicaţi desenului de literă.

2-Tricou-IMPACT---Andrei-Ograda

KITRĂ (Nicu Duţă) – a absolvit masterul de Arte Vizuale al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, iar creaţiile lui merg de la ilustraţie şi design de jucării urbane, până la design grafic şi street art.

Ți-am vorbit deja de colaborările lui Kitră cu designerii de produs: fotoliile Atelier Mustață sunt personalizate cu printuri după desenele lui; iar la ediția de decembrie a Made in RO, motivele sale grafice au ajuns pe farfuriile zburătoare ale designerului Dragoș Motica (brand Ubikubi).

3-Tricou-IMPACT---KITRA

Radu Popescu (Pose) – art director şi designer grafic care foloseşte cu iscusime ilustraţia, fotografia şi creaţia 3D.

4-Tricou-IMPACT---Radu-Pose

Tea Tomescu – designer grafic pasionat de tot ce înseamnă arte vizuale, cunoscută mai ales pentru logourile create de ea pentru cartierele din Bucureşti. Pe unele dintre ele ți le-am prezentat deja aici.

5-Tricou-IMPACT---Tea-Tomescu

Preţul unui tricou ce poate fi comandat de pe www.printoteca.ro/impact este de 70,00 lei. Jumătate din sumă va merge către Cluburile de voluntariat IMPACT, cealaltă jumătate reprezentând costul de producție.

Anual au loc peste 200 de proiecte prin care tinerii IMPACT îşi ajută comunitatea. Iar datorită rezultatelor sale, programul IMPACT, dezvoltat în România, a fost preluat la nivel internaţional în peste alte 10 ţări, printre care SUA, Republica Dominicană, Armenia.

„IMPACTUL înseamnă pentru mine oportunitatea de a cunoaşte oameni diverşi, de a-mi exprima liber opinia şi de a fi ascultată. Îmi oferă şansa să schimb în bine comunitatea, mă ajută să mă dezvolt.” Bianca, 15 ani, membră a unui Club de voluntariat IMPACT.

Fotografii: prin Fundația Noi Orizonturi

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed