O discuție despre consecvență în design și emoțiile care dau armonie amenajării, cu fondatoarele TheEdit.ro, Irina Pogonaru și Magda Staicu.

Care e primul obiect pe care îl vezi dimineața, când deschizi ochii (și după ce oprești alarma)? Ce ai lângă tine când dai drumul serialului ăluia pentru care ai făcut o pasiune? Care a fost accesoriul nr. 1 pe care l-ai cumpărat pentru camera copilului, pentru noul vostru dormitor împreună, pentru livingul plin de flori în fiecare primăvară? Credem că orice casă devine acasă doar când o populezi cu emoții și atașezi amintiri obiectelor din jurul tău, piese dintr-un puzzle pe care l-ai compus prin reglaje fine. Așa că un fir roșu consecvent e esențial într-o amenajare unde accesoriile pe care le-ai ales se înțeleg bine și se ajută reciproc. 🙂

The Edit

Irina Pogonaru (stânga) a studiat la Instituto Marangoni din Milano și KLC School of Design din Londra și a lucrat în studio-ul londonez al designer-ului de interior Natalia Miyar. Magda Staicu (dreapta) a lansat și consolidat o selecție de produse premium de succes, iar dimensiunea estetică a devenit în timp o valoare personală. 

Noul magazin online TheEdit.ro, creat de Irina Pogonaru și Magda Staicu, este o selecție de obiecte creată pentru a celebra “legătura delicată și intimă care se stabilește între oameni și interioarele lor”, așa cum ne-au spus. Despre Irina și estetica ei simplă, dar senzorială, ți-am povestit acum câțiva ani, când semna proiectele Photoliu. Magda, expert în marketing și vânzări, vine cu o vastă experiență de management comercial internațional și consideră că, dincolo de rațiune și strategie, deciziile inspirate sunt influențate de povești și emoții. Am discutat cu ele despre armonie, eleganță și alegeri atent calibrate în design și despre cum obiectele cu care ne înconjurăm trebuie să ne spună o poveste ca să ni se potrivească. Aceeași poveste 🙂 . Welcome to TheEdit.ro!

The EditSculpturi de birou Kristina Dam Studio

TheEdit.ro este o poveste care se desfășoară de doar câteva luni. Cum ați ajuns la ea?

Irina&Magda: Ne-am cunoscut în 2012, atunci când am lucrat împreună la amenajarea locuinței Magdei din București. Magda s-a îndrăgostit de un fotoliu creat de Irina, un fotoliu care este și acum piesa iconică a casei ei. Am descoperit imediat că apreciem același stil estetic și că ne plac în mod special obiectele simple, dar sofisticate, catifeaua și detaliile metalice. De atunci, cu o consecvență pe care am realizat-o mult mai târziu, ne-am trimis una alteia imagini care ne inspirau, am împărtășit idei și impresii. Șapte ani mai târziu, am decis să pornim împreună într-o aventură antreprenorială care să exprime universul nostru vizual comun.

The Edit

Vază Cooee Ball

Dar numele? De ce The Edit? 

Irina&Magda: Amândouă suntem îndrăgostite de colecția noastră selectată cu multă atenție și pasiune. Așa s-a născut și numele proiectului nostru: The Edit, selecția. Alegem numai piese pe care, fără excepție, le-am pune și în casele noastre. De altfel, întreaga colecție este o expresie a lucrurilor pe care le prețuim cel mai mult: designul sofisticat, calitatea extraordinară și eleganța mereu actuală.

The EditSelecție de obiecte The Edit

Procesul de selecție a pieselor The Edit este o călătorie lungă, în care căutăm, întrebăm, dezbatem, alegem și revenim asupra alegerilor. E ca un proces de rafinare, pentru ca la final să rămână doar obiectele pe care le iubim cu adevărat. Ne dorim să includem în selecția “The Edit” obiecte frumoase, care se integrează armonios cu celelalte piese.

De asemenea, lucrăm, cu multă atenție la detalii, o linie proprie de accesorii și mic mobilier în ateliere mici din țară. Propunem, astfel, o selecție unitară, sofisticată, pentru oamenii care apreciază designul de calitate, combinațiile stand out, dar mai ales caută o notă personală pentru interioarele în care trăiesc.

The Edit

Masa Speculum & Oglinda Angui

Care este dinamica proiectului vostru joint-venture? Ce roluri vă asumați induvidual?

Irina&Magda: Proiectul The Edit a avut un parcurs foarte firesc. A fost un match made in heaven. Suntem două prietene care iubesc același stil estetic, dar au competențe de business complementare. Irina și-a construit universul profesional la intersecția dintre design și antreprenoriat, iar Magda are o experiență de peste 10 ani în Retail, Marketing & Vânzări, cu roluri de leading executive în companii multinaționale de top. Asta ne-a facilitat un spațiu creativ comun, în care am adus și multă gândire strategică, am împărtășit idei, le-am testat, am luat decizii și am revenit asupra lor, într-o atmosferă familiară și confortabilă.

Vază Cooee Ball

La ce trebuie să se aștepte cineva care intră pentru prima dată pe TheEdit.ro? Ce va descoperi acolo?

Irina&Magda: Ne dorim ca atunci când intri prima dată pe TheEdit.ro să fii cucerit de estetica shopului. Este un site simplu, dar sofisticat, o primă carte de vizită a identității noastre de stil. Colecția pe care am creat-o pe TheEdit.ro este un interplay de materiale fine, culori prețioase, contraste surprinzătoare și proporții armonioase. The Edit aduce acasă piese de la târguri de design, dar și obiecte speciale create de designeri mai puțin cunoscuți, acele hidden gems.

Ne dorim să oferim inspirație clienților noștri și posibilitatea de a alege piese frumoase, mereu actuale, rare ca design, dar accesibile financiar. Ne adresăm celor care apreciază designul de calitate și care doresc să își transforme interiorul casei într-o extensie a personalității lor.

Banchetă Angui & Perne The Edit

Aveți întotdeauna în agendă evenimentele-cheie ale designului internațional – de exemplu, acum o lună ați explorat Salone del Mobile de la Milano. Ce ați descoperit acolo și ce ați adus (sau urmează să aduceți) acasă? 🙂

Irina&Magda: Salone del Mobile este o tornadă de frumusețe. Ai nevoie de câteva zile să te lași sedus și amețit. Ai nevoie de câteva nopți lungi să decantezi și să simplifici, să selectezi lucid, punând întotdeauna în centrul alegerilor firul roșu care trebuie să păstreze universul de The Edit unitar și relevant. Am ales câteva piese spectaculoase, din categorii care nu erau încă reprezentate în shop, care ne vor completa colecția și cu siguranță îi vor da acel aer de dimensiune robustă, care te incită și te invită să aștepți curios alte și alte piese noi.

The EditCorpuri de iluminat Atelier Areti

The End

Corp de iluminat Disc and Sphere Atelier Areti

În descrierea magazinului The Edit, spuneați că împărtășiți “pasiunea pentru legătura delicată și intimă care se stabilește între oameni și interioarele lor”, iar emoțiile par a fi laitmotivele selecției de piese de pe site. Care sunt acele obiecte decorative cu care ați creat o legătură delicată acasă fiecare dintre voi?

Magda: Mie îmi place să studiez îndelung o piesă de design. Chiar dacă prima întâlnire vizuală e năucitoare, prefer să aștept și să revin asupra obiectului respectiv, iar și iar. Mi-l imaginez integrat în viața mea, în colțurile casei noastre, îmi place să vizualizez obiectul acolo, până când, într-un final, încep să simt că ne leagă o emoție, că obiectul acela trebuie să continue să își spună povestea la noi acasă.

The EditOglinda Circum

Unul dintre obiectele mele preferate este oglinda Circum. Îmi place că, deși are o formă clasică, rama extrem de fina și sticla colorată îi dau un aer modern și sofisticat, dar mai ales surprinzător pentru că sticla dă spațiului o nouă personalitate. Este o piesă care poate schimba fundamental un interior.

The EditTăvi AYTM

Îmi plac foarte mult tăvile mix&match pentru că sunt interesante și versatile. Le poți combina ușor în diverse feluri sau forme, pentru un aer mereu nou și în tendințe.

The Edit

Pernele Round – The Edit line

Am acasă pernele din linia The Edit pentru că sunt lucrate din materialele mele preferate – catifeaua și inul, cu foarte multă atenție la detalii. Sunt, în același timp, elemente funcționale într-un interior, dar și elemente decorative, care te invită să fii creativ și să mixezi culori, materiale, texturi într-un joc care să te definească.

The Edit

Scaun & Oglinzi Angui

Irina: Am gândit The Edit ca o extensie a esteticii pe care o abordez în proiectele mele. Asta și din rațiuni practice: nu găseam nicăieri în România piesele pe care le visam în amenajări! Eu iubesc toate obiectele alese de noi pe The Edit, pentru că le-am selectat cu pasiune și cu zero compromis în ceea ce privește design-ul. Le visez în atâtea și atâtea amenajări, sunt extrem de versatile – de altfel, pe pagina noastra de Instagram le puteți vedea într-o varietate de combinații și amenajări.

The EditSelecție de obiecte AYTM

Îmi e greu să îmi aleg preferatele, dar în momentul acesta sunt topită după pernele Round din catifea moale și plănuiesc ca săptămâna aceasta să mă organizez puțin și să îmi așez ceasul și bijuteriile în cutia Gutta Rose, cu oglindă încorporată.

The Edit

Oglinda Sculpture Kristina Dam Studio

Ce sfat le-ați da celor care plănuiesc să iși amenajeze acum locuința – dincolo de stilul pe care îl aleg? Care considerați că este regula de pornire a unui plan de design interior?

Irina: În primul rând, i-aș sfătui să creeze un moodboard asupra căruia să revină chiar și de mai multe ori și să își aloce timpul necesar pentru a-și da seama, pe de-o parte, ce le definește cu adevărat stilul și, pe de alta, ce e doar o modă și poate fi eliminat. Cred că cel mai important într-o amenajare este existența unui fir roșu, a unei povești – chiar dacă poate să nu îmi placă personal, pot aprecia o amenajare unitară, care să transmită un mesaj consecvent.

The Edit

Poufuri The Edit Line

Irina, dintre voi două, tu ești singura care ai deja o experiență formală bogată în design. Haide să facem câțiva pași în spate: cum a început totul? 

Întamplător (sau nu!), datorită Magdei a început incursiunea mea în lumea designului de interior. După ce am creat împreună un fotoliu pentru living-ul ei, mi-a cerut sfatul și cu privire la alte piese din casa ei. Au urmat perne decorative, draperii, tapet, camerele copiilor ei, reamenajarea băii…practic, am ajuns să lucrăm împreună la amenajarea casei ei. Mi-am dat seama că mă atrage zona aceasta și am început să caut cursuri de design, apoi am amenajat casele sau birourile unor prieteni și încet-încet mi- am creat un portofoliu. Am avut noroc cu Magda, dar și ochii deschiși. Îmi doresc să trăiesc “intentionally”, nu să las ca lucrurile “să mi se întâmple”, ci să am un rol participativ!

The Edit

Banchetă Angui

Cum te-a ajutat formarea ca designer interior în activitatea de la The Edit?

Am făcut mai multe cursuri de design, fiecare având un rol în ceea ce a însemnat dezvoltarea mea ca designer de interior. Școala britanică (KLC Design School) mi-a dat structură și reguli clare de urmat (sau de încălcat în mod asumat, uneori!), pe când Instituto Marangoni mi-a deschis ochii către importanța materialelor și valoarea meșteșugului și a tehnologiei în producția de mobilier. Bineînțeles, ambele mi-au servit spre o decantare a stilului și ca percepție a unor detalii care, până atunci, poate că-mi scăpaseră.

The Edit

Scaune Angui

Ca designer de interior, ce servicii oferi clienților? Unde te pot găsi cei interesați?

Ofer soluții de design interior integrate, de la compartimentare la alegerea finisajelor, proiectarea mobilierului la comandă, mobilare și accesorizare, iar în cazul în care clientul solicită, echipa mea gestionează și partea de project management, urmărirea șantierului și soluții la cheie. Site-ul meu, pentru care pregătesc o versiune nouă și actualizată, este irinapogonaru.com.

The Edit

Vază Varia

Am discutat mult despre consecvență în design, detalii și legături emoționale care se creează între oameni și amenajările în care trăiesc. Dar care sunt stilurile voastre preferate? 

Magda: Îmi place să cred că stilul casei mele este o prelungire estetică a valorilor mele interioare. Stilul casei mele are un suflet al lui, care a crescut în timp și în ritm cu mine. Casa mea este acum aerisită și elegantă, un mix de materiale naturale precum lemnul sau inul, cu detalii prețioase și sofisticate. Iubesc catifeaua, alăturările de texturi și detaliile metalice. Îmi place cromatica de fond liniștită, punctată de accente de culoare. Cred că trebuie să ne înconjurăm de obiecte ca și cum ar fi oameni. Să trecem de bariera exclusivă a funcționalității și să fim atenți la ce emoții și valori ne pot comunica.

The EditPerne The Edit pe Bancheta Angui

Irina: Stilul meu este unul simplu, feminin, asumat și consolidat în timp. E rezultatul expunerii la sute de reviste și câteva zeci de ediții ale târgurilor preferate de design. Cel mai mult mă atrage stilul danez al ultimilor ani, Danish New Modern, dar am o veche pasiune pentru estetica simplă, dar atât de sofisticată a lui Joseph Dirand. Mă inspiră în continuare texturile și țesăturile interesante, combinațiile surprinzătoare de culori, marmură în diverse culori și cu o venatură complexă, catifeaua și detaliile metalice.

The EditVază Globe

Ce urmează pentru voi și The Edit?

Magda&Irina: Ne dorim ca selecția The Edit să evolueze în permanență. Să fie un manifest pentru legătura care se stabilește între oameni și interioarele lor. Și pentru că oamenii evoluează în permanență, noi trebuie să fim mereu atente să ne completăm colecția și să le oferim piese cu care să rezoneze în orice moment al vieții lor și al călătoriei lor estetice.

Obiectivul nostru este ca în 5 ani The Edit să fie un brand consacrat, apreciat pentru identitatea sa de stil, un brand care se va regăsi în din ce în ce mai multe case frumoase și interioare sofisticate, demne de a fi publicate și apreciate de industria de profil.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed