Programul “De-a arhitectura în școala mea” așteaptă înscrieri

Despre cât de mult contează estetica spațiului în care ne petrecem timpul am discutat de  multe ori, dar cel mai mult ne bucurăm când vedem că în fiecare an se adună noi și noi adepți ai acestei convingeri – De-a arhitectura este una dintre asociațiile care și-a propus să o popularizeze și în rândul celor mai tineri dintre noi. Ca urmare, până pe 31 martie, programul “De-a arhitectura în școala mea” invită profesorii din ciclul gimnazial şi liceal să se înscrie pentru a primi asistenţă în derularea unui curs extracurricular de explorare a mediul construit al școlii și reimaginare a spațiului fizic de învățare în anul școlar 2020-2021.

Toţi cei interesaţi sunt invitaţi să consulte şi să se înscrie pe pagina web dedicată:  şi să contacteze asociaţia pentru alte detalii la: office@de-a-arhitectura.ro.

Designul școlii sau al sălii de clasă contribuie la ușurarea sau îngreunarea predării și a modului în care copiii percep procesul educațional. Spațiul fizic contribuie la coeziune unui grup, promovând socializarea și apartenența, influențând starea de bine a comunității de elevi și profesori. „De-a arhitectura în școala mea” este programul educațional care dă posibilitatea elevilor de 12-18 ani (clasele a VI-a – a XI-a), timp de un an școlar, să descopere şi să îşi dezvolte un mod de gândire şi abordare a problemelor specific arhitecţilor şi designer-ilor („design thinking”) pentru a imagina și a implementa propuneri concrete de îmbunătăţire a şcolii/liceului lor.

Alături de un profesor coordonator și un arhitect, ei vor fi implicaţi într-un proces de învăţare activă, în care îşi vor folosi simţul practic şi creativitatea, precum și cunoștințe de la diverse materii, pentru a schimba în bine școala/liceul – un spațiu pe care îl cunosc foarte bine și pe care îl utilizează zi de zi.

Intervențiile pe care le vor propune vor fi bazate pe un proces de investigație, documentare și analiză. Comunitatea școlii/liceului va fi apoi invitată să discute selecția intervențiilor care se vor implementa (și care se încadrează în criteriile de selecție), iar echipa de proiect se va strădui să identifice și alte surse de sprijin pe lângă cele asigurate de Asociația De-a Arhitectura. Echipa de proiect (elevii, profesorul cu rol de coordonare și arhitectul) se va implica și în realizarea efectivă a intervențiilor.

Programul îşi propune să devină pentru şcoli o unealtă de design participativ pentru refacerea sau construirea de noi spaţii şcolare sub îndrumarea arhitecţilor De-a arhitectura şi care să stimuleze, prin rezultatele sale, o campanie de promovare pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale în România la standardele secolului XXI.

Pentru anul şcolar 2020-2021 Asociaţia De-a Arhitectura oferă asistenţă și finanțare parțială (maximum 12.000 lei per școală/liceu) pentru implementarea intervențiilor de îmbunătățire a unui număr de 5 școli/licee din următoarele orașe (și zonele rurale limitrofe acestora): București, Cluj, Iași,  Râmnicu-Vâlcea, Timișoara, alese în urma unui proces de selecție.

Înscrierile pentru asistenţa Asociaţiei De-a Arhitectura se fac de către profesorul care doreşte să conducă cursul „De-a arhitectura în școala mea” sau de către dirigintele clasei, cu acordul conducerii unităţii de învăţământ şi al părinţilor elevilor. În program poate participa o clasă întreagă sau un grup de maximum 25 elevi (de mai multe vârste) din clase diferite, sub coordonarea unui profesor.

Calendar „De-a arhitectura în școala mea”:

  • Înscriere clase: 5 februarie – 31 martie 2020
  • Evaluarea aplicațiilor și vizitele la școli/licee preselectate: 1 aprilie – 30 aprilie 2020
  • Comunicarea rezultatelor selecției și semnarea acordului de parteneriat cu școlile/liceele selectate: 4 – 30 mai 2020
  • Atelier gratuit cu toți profesorii din școlile/liceele selectate pentru anul școlar 2020 – 2021 și cu arhitecții cu care aceștia vor face echipă: începutul lunii septembrie 2020
  • „De-a arhitectura în școala mea”: septembrie 2020 – mai 2021
    Implementare soluții finanțate: iunie – octombrie 2021

Criteriile de alegere a intervențiilor care se pot implementa în programul „De-a arhitectura în școala mea” sunt:

  • impact mare în viața socială a școlii;
  • foarte mulți utilizatori vor beneficia de proiect;
  • costul redus care se poate încadra cel mai bine în sponsorizarea primită;
  • efort de implementare redus;
  • capacitatea de a deveni un exemplu de urmat și pentru alte școli;
  • capacitatea de a implica elevii în realizarea lui;
  • calitatea arhitecturală a proiectului obținut;
  • nu necesită autorizare de construire.

Dacă proiectul propus nu se încadrează în aceste criterii, Asociaţia De-a Arhitectura își rezervă dreptul de a nu acorda finanțarea.

„În ultimii 20 de ani demersurile internaționale despre clasele și școlile viitorului au generat inițiative în sensul implicării elevilor în adaptarea spațiului școlii, pentru a deveni el însuși un instrument de educare. Programul educațional «De-a arhitectura în școala mea» se numără printre puținele acțiuni de acest fel din România, unde 80% dintre școli sunt construite înainte de 1970 și doar 2% după 1990. Elevii, utilizatorii de zi cu zi ai acestor școli, sunt cei mai în măsură să ne informeze despre cum și-ar dori să fie școala care să-i pregătească pentru viață”, spune arh. Mina Sava, președinte al Asociației De-a Arhitectura și coordonator al programului.

„Prin programul național «De-a arhitectura în școala mea» și parcurgând etapele unei gândiri de tip «design thinking», vedem cum acest proces poate genera soluții diferite în contextul fiecărei școli și cum prin acest proces școala se deschide către comunitatea învecinată a cartierului oferind spații de interacțiune socială nu doar elevilor de diverse vârste, dar și profesorilor, părinților și diverselor categorii sociale aflate în vecinătatea școlii, și asta nu doar în perioadele de campanii electorale”, spune arh. drd. Brîndușa Havași, coordonator local De-a Arhitectura Vest, asistent de cercetare la Universitatea Politehnică din Timişoara şi îndrumătorul proiectului pilot „De-a arhitectura în școala mea! Clasa mea de vis!” de la Liceul de Arte Plastice din Timişoara din 2015-2016.

Toate proiectele implementate în cadrul programului educațional vor fi publicate pe site ul ȘCOALA MEA, platforma de design participativ pe care Asociația De-a Arhitectura a creat o în martie 2018 pentru ca și alți elevi, profesori și arhitecți să beneficieze de experiența acumulată în acest program.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed