La Ciclaton, cicliștii pun roțile educației în mișcare. Poți contribui și tu, chiar dacă nu pedalezi.

Înainte de weekend am aflat de un eveniment altfel, Ciclaton – care începe mâine, pe 2 septembrie, în Transilvania.  Este vorba despre ediția a doua a evenimentului, iar timp de 5 zile, participanţii vor străbate pe bicicletă un traseu de 660 de kilometri şi vor trece prin 11 oraşe, pentru a susţine una dintre cele 5 cauze educaţionale înscrise: „Dă-ţi pasiunea mai departe!”, parte din programul educaţional ”Ajungem Mari” al Asociaţiei Lindenfeld, “De-a Arhitectura”, “GROW”, parte a programului Şcoala de Valori, “IMPACT”, program al Fundaţiei Noi Orizonturi şi “Zburd” al Asociatiei ROI.

PrintCiclaton a început în 2014, la iniţiativa a doi voluntari care şi-au dorit să unească pasiunea pentru sport şi implicarea în viaţa comunităţii într-un eveniment la care fiecare dintre noi să poată contribui. Pentru fiecare dintre cele 5 cauze pedalează atât ciclişti de anduranţă (selectaţi pentru a parcurge traseul integral), cât și temerari (cei care aleg diverse segmente de traseu pe care să pedaleze). La această ediție s-au alăturat 30 de ciclişti de anduranţă, un număr dublu faţă de cel de la ediţia din 2014. Cicliştii temerari care vor participa au alocate până la 30 de locuri disponibile, pentru fiecare segment.

Circuitul complet al Ciclaton 2015 va începe și se va încheia în Sibiu și va trece prin 11 orașe, printre care Mediaş, Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Deva şi Alba Iulia. Festivitatea de final va avea loc în Parcul Sub Arini din Sibiu.

3Ciclaton - Designist

Cum am aflat de Ciclaton? Identitatea grafică a fost semnată de 441 Design Studio, cu care v-am făcut deja cunoștință pe Designist. Iar colegul lor, Octavian, care este arhitect, este unul dintre cicliștii de segment. Octavian este un arhitect cu două bascute de ciclist, o cască, o bicicletă, trei petice, un far şi două rânduri de cauciucuri pentru el (Da! bicicletă lui este un el şi i se spune Roț). Se implică în acest proiect minunat cu şi despre oameni care doresc să schimbe în bine viitorul micilor români. Va pedala cu drag pentru ei 129 km pe segmentul Cluj-Napoca – Albac în data de 4 septembrie.

2Ciclaton - Designist

Cauzele evenimentului pot fi susținute de fiecare dintre noi, prin contribuții raportate la numărul bătăilor inimii ciclatoniștilor de anduranță, prin donații fixe către ciclatoniștii temerari, cât şi prin donaţii directe către cauze. Înscrieri și mai multe detalii despre proiect și cum poți contribui pe www.ciclaton.ro.

4Ciclaton - Designist

 Traseul pe care-l va parcurge Octavian, arhitectul din echipa 441 Design Studio

5Ciclaton - Designist

 

Cicliştii care vor strânge cele mai multe fonduri pentru cauzele pe care şi le-au ales vor fi premiaţi cu câte un telefon din partea HTC, sponsor strategic. Cel mai bun fundraiser va primi un HTC One M9, iar al doilea cel mai bun fundraiser – un HTC Desire 820.

Sponsori și susținători Ciclaton 2015: Orange, HTC, Active Life Therapy, 441 Design Studio, Urgent Cargus, Eximtur Business, HelpNet, High5, Himalaya, foto4ever.ro, Ambulanta de Biciclete, FabLab.

Parteneri media: Freerider.ro, Radio Romania Targu Mures, BikeFM, Biciclistul.ro, Designist.ro, Zmeu Bucuresti, RADOR.

Ciclaton este un eveniment organizat de Fundația ADEPT.

One Comment

  1. Le doresc multa bafta concurentilor pentru ca este o cauza nobila, iar implicarea lor nu poate fi recompensata in niciun fel la adevarata valoare!! Mai mult decat atat trebuie sa ne implicam fiecare dintre noi in acest eveniment, pe cat posibil.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed