Raven’s Nest – satul care te ascunde de zarva orașului și te cufundă în tradiții și obiceiuri aduse în prezent

Când avem niște clipe de respiro, după zile agitate, după articole predate și postate, noi ne relaxăm visând la vacanțe 🙂 . Bine, nu doar visând la ele, ci și organizându-le. Care prin orașe pline și calde, care la plajă, care pe la vreun concert, care în vârf de munte, ascuns de zarvă. Și când spunem “ascuns de zarvă”, nu exagerăm. Chiar ascuns.

Uite, de exemplu, la Raven’s Nest – The Hidden Village din Munții Apuseni, unul dintre locurile în care am merge într-o vacanță designist. Pentru că nu e vorba doar de un loc extraordinar de pitoresc, în care apuci să te asculți și să te liniștești, ci și de case de oaspeți care au restaurat tot ce e mai frumos din arhitectura locului și l-au făcut numai bun pentru cuibărit – că, deh, nu degeaba se numește Raven’s Nest 🙂 .

Locul a fost ales în primul rând datorită peisajului spectaculos, apoi datorită nenumăratelor posibilități de explorare. Sunt multe obiective turistice în zonă, la care poți ajunge pe jos de la Raven’s Nest. De exemplu, Rezervația Vânătorile Ponorului, Peștera Huda lui Papară din Munții Trascău, Cascada Șipote și Poarta Zmeilor.

Echipa Raven’s Nest ne-a spus cum a decurs procesul de reabilitare și recondiționare a caselor, șurilor și grajdurilor vechi de pe platoul unde se află astăzi “Raven’s Nest – The Hidden Village”. Iar noi am fost surprinși să aflăm că nu a fost totul așa de dificil cum ne-am fi așteptat și asta pentru că au putut să folosească pereții exteriori ai șurilor din zonă, peste care au adăugat doar acoperișul. Totuși, timpul a lăsat urme și aici – cea mai veche dintre construcții a fost ridicată în 1896! – și doar una dintre structuri a putut fi reabilitată în întregime, cu tot cu acoperișul de paie. Celelalte au primit acoperișuri de draniță (țigle din lemn), specifice acestei părți a Transilvaniei.

Ah, și dacă te întrebi de unde vine numele locului, explicația e foarte simplă 🙂 .

“A venit natural, fiindcă în momentul în care am găsit acest platou, am văzut doi corbi plimbându-se pe cer deasupra noastră”, ne-au povestit cei de la Raven’s Nest.

Casele de oaspeți “Raven’s Nest – The Hidden Village” înseamnă 24 de locuri de cazare împărțite în trei structuri din lemn a câte 3 sau 4 camere. Locația are circuit închis, așa că este o mică lume autosuficientă – poți descoperi întreaga zonă și poți lua masa la restaurantul “Vatra Zmeilor” fără să fie nevoie să te îndepărtezi prea mult de satul secret 🙂 . 

Pentru interior, echipa “Cuibului” a apelat la resurse din folclorul românesc și a folosit covoare, cergi și ilustrații inspirate de basme românești, iar pereții au fost ridicați din tencuială de var cu câlți de cânepă, cât să păstreze interiorul răcoros vara și călduros iarna. De altfel, ne-au mărturisit că au făcut un exercițiu de imaginație: cum ar fi arătat azi o amenajare tradițională dacă nu ar fi existat magazinele de bricolaj și ar fi fost obligați să folosească doar ce le-ar fi oferit natura? 🙂 Au rezultat piese pentru care au fost ajutați de meșterii din zonă sau din Maramureș, iar majoritatea lucrărilor a fost dusă la bun sfârșit de tineri din Cluj care au petrecut câteva veri în munți, studiind, cercetând și construind.

Raven's NestO parte dintre corpurile de mobilier vin cu o moștenire puternică în spate pentru că au fost recuperate din casele transilvănene, de la localnici. Ba mai mult, pentru că, de-a lungul zecilor de ani, fuseseră acoperite cu mai multe straturi de vopsea de ulei, au fost mai apoi restaurate și readuse la aspectul lor original. Țesăturile sunt neaoșe, create de un artizan din Săpânța: cuverturile de pat (cergile), covoarele maramureșene cu figuri geometrice, perdele albe, fără modele. Toate, piese ale unui puzzle cât mai aerisit și simplu, care să dubleze atmosfera senină de afară.

Îți spuneam mai sus despre restaurantul “Vatra Zmeilor”, care îi primește doar pe oaspeții cazați în casele “Cuibului” și păstrează circuitul închis. Cum ne cunoști, dincolo de bunătăți, ne-a atras mai ales arhitectura locului și povestea lui:

“Este un octogon făcut din bucăți de case vechi, cu un stâlp în mijloc, care susține tavanul și este decorat cu simboluri arhaice românești. Am ales această formă pentru sala de mese pentru că forma octogonală simbolizează ideea de întâlnire, de socializare. Așa că restaurantul are acum o masă comună tocmai din acest motiv, ca să încurajeze socializarea și împărtășirea de idei”, ne-au povestit cei de la Raven’s Nest.

Rețetele restaurantului sunt “găselnițe vechi și sofisticate descoperite în România”, dar reinterpretate și adaptate realităților de azi – la fel ca în cazul designului interior.

Ți-am tot spus despre liniștea și seninătatea locului și asta ține nu doar de designul interior, cât mai ales de orele petrecute în aer liber și de mersul pe jos. Ne știi, nu suntem foarte montaniarzi, însă ne-a plăcut mult că echipa Raven’s Nest a reușit să găsească variante designist ochioase până și petru activitățile outdoor – bine, la ce panoramă avem la dispoziție, trebuie că nu le-a fost foarte greu 🙂 .

Ciubărul din lemn și sauna uscată amplasate pe o stâncă vin ca locul de relaxare și detoxifiere perfecte după urcușurile și coborâșurile de peste zi. 

Ideea cinematografului în aer liber a venit când echipa a descoperit un colț de pădure care aducea cu un amfiteatru, ca înclinare și rezonanță. Prin urmare, au curățat zona, au aruncat câteva perne impermeabile pe jos, au instalat ecranul și au montat niște hamace. Vizionare plăcută! 🙂

Nu știm de voi, dar planurile noastre de vacanță în natură sunt deja destul de bine puse la punct. Mai rămâne doar să vină primăvara – satul ascuns este închis până ce vremea bună își intră în drepturi, pe 27 aprilie 2018 🙂 . Ne vedem în “Cuib”!

Fotografii: prin Raven’s Nest

2 Comments

  1. Silvian MINDIRIGIU

    םImi pute ti Trimite mai multe detalii cum putem ajunge si preturi. Multumesc

  2. Designist

    Te rugăm să îi contactezi pe cei de la Raven’s Nest pentru aceste informații. Iată aici site-ul, pentru a afla aceste detalii:
    http://ravensnest.eu/

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed