Cauți un cadou? Să fie atunci made în România!

A trecut ceva timp de când am hotărât să susțin producția locală de cam… orice, așa că în proporție de 80-90% tot ce cumpăr de la supermarket e făcut în România. De ce să nu continui tradiția și cu cadourile de Crăciun? Și uite așa a ieșit lista de mai jos, cu obiecte pe care le-ai mai zărit poate pe net, dar nu știai că sunt făcute (toate!) de designeri și artiști români.

Rainbow Beauty Sleep de la Care?Cutare e atât de frumoasă că te face să dormi cu ochii deschiși. Costă 32 de euro și o poți cumpăra de aici.

Purrrrrrr îți va șopti catifelat la ureche Leopard Cat. Perna este design Care?Cutare, costă 39 de euro și o cumperi de aici.

Fox Terrier-ul aka Kid te privește blând seara, cu ochi devotați. Creatoarea lor este Anca Fetcu. Lămpile sunt din plexiglas satinat și se fac la comandă pe dimensiunile și culoarea dorite. Costă 320 lei/buc. și le găsești la Cărturești, în București.

Ea vrea pisică, dar ție îți plac câinii de talie înaltă și în apartament nu-i loc. Uite soluția de mijloc: lămpile metalice cu forme de animăluțe stilizate, cu capete luminate. 350 lei una, de la YaU.

Silly Fish e un ceas pentru oameni diferiți, care încearcă să înoate împotriva curentului. Frații lui mai mari parcă-l ignoră, fără să-și dea seama că a fi ludic și un pic nonconformist e de bine. Design: No Time, preț: 165 euro + TVA.

Pentru nostalgicii de vinil și pentru cei care au crescut pe poveștile Electrecord, două ceasuri de la Ceasuri muzicale. Model Jane Eyre – 90 lei, model Rahmaninov – 5o lei.

Silviei Cornea îi place să meargă la vânătoare de ceasuri. 🙂 O creație-statement care ar trebui să-i pună pe gânduri pe vânători. Păi asta-i sport? Uite aici 4 ceasuri- trofee de vânătoare, ludice, ce alcătuiesc colecția In za woods. Costă 150 lei (cele în formă de vulpe și urs) și 220 lei (formele de iepure și cerb). Dă-ne un semn dacă vrei să cumperi, iar noi îți spunem cum o contactezi pe Silvia.

Claudia Marta este creatoarea acestor perne decorative, lucrate manual prin suprapuneri de materiale brodate pe catifea crem. Cuplul ușor morocănos, dar haios costă 320 lei împreună și 175 lei separat. Toate modelele se fac la comandă și pot fi personalizate. Dă-ne un semn dacă vrei și tu, iar noi îți dăm datele de contact ale Claudiei. 😉

Probabil că porțelanurile pictate de Ana Wagner nu mai au nevoie de nicio prezentare. Poveștile cu zăpadă din cea mai recentă colecție Wagner, Winter of GentiliTEA, sunt pictate cu grație pe clopoței (200 lei/218 lei),  globuri (171 lei) sau letiere (141/154 lei). Află cum comanzi aici.

Înapoi în lumea apelor, imaginată de Care?Cutare. Koy Fish Beanbag costă 450 de euro și este din lână, catifea și bumbac. Vezi toata colecția de pufuri aici.

Cu așa un design, s-ar putea să-ți placă mai mult hăinuța laptopului decât laptopul însuși. 🙂 Ne deturnează tot creativii de la Care?Cutare. Costă 65 de euro și o cumperi de aici.

Set de cafea din porțelan, pictat manual, pentru oameni și scenarii boeme. Costă 150 de lei, îl comanzi aici.

Ceainic Green Tea, făcut manual și decorat cu 12% metal prețios. Costă 150 lei și îl comanzi aici. De la handmademylove.

Ideea zicătorilor caligrafiate pe porțelan ne place la nebunie. Poate se cam așezase praful pe moștenirile noastre folclorice, așa că ni se pare grozav că Ana Wagner le aduce artistic și cu multă finețe în actualitate. Ceainic – 354 lei, farfurie – 210 lei. Află cum comanzi aici.

10 Comments

  1. Alin

    Misto portelanurile cu zicale

  2. Elis Popescu

    Intra pe site-ul lor si gasesti mai multe 🙂

  3. Pingback: Lista noastră de cadouri de la Marché de Noël sau cu ce am fi plecat acasă! | Designist

  4. Deosebite produsele, frumos articolul!

  5. Elis Popescu

    Mulțumim, Maria! Felicitări pentru site și lucrări! 🙂 Ne inspiră…

  6. Ati ales lucruri deosebite. Ana Wagner are o mana de aur , ii recunosti creatiile din prima . Felicitari

  7. Mădălina Georgescu

    Multumim frumos 🙂 Si noua ne plac foarte mult creatiile ei, mai ales noile lampi 🙂

  8. Pingback: Ce mansardă refreshing în București! | Designist

  9. Pingback: Feelin’ de vinil: cum transformi discuri în obiecte deco « Buburuza colectionara

  10. andreea bagita

    Aveti cumva un contactul Silviei Cornea? As dori sa fac cadou un ceas cerb. Multumesc

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog