Cristina Mocan, creatoarea Arcasha, își aduce lămpile din Cluj la Made in RO

Cristina Mocan se joacă cu diferite materiale pentru a oferi casei tale exact lumina de care are nevoie. Mai nou, inspirată de pânza de păianjen, Cristina creează obiecte de iluminat țesute din fire colorate, ce dau o lumină feerică.

Arcasha - Designist 4Lămpile Arcasha vin din Cluj la Made in RO – târg de design românesc, pe 21 și 22 decembrie, la Impact Hub Bucharest, unul dintre cele mai creative spații din București, aflat chiar în Piața Unirii, pe Splai, la doi pași de Hanul lui Manuc, pe str. Halelor nr. 5 (etajul 2 & etajul 3).

Vizual final Made in RO III variantaVizualul este un concept semnat de Alexandru Nimurad (www.behance.net/Nimurad)

Care sunt noutăţile pe care le pregăteşti pentru Made in RO?

O colecție de obiecte decorative pentru iluminat care îmbină meșteșugul țesătoriei cu materialele moderne, cum e în cazul de față plexiglasul. Adică, obiecte de filtrat lumina, asemenea unei pânze de păianjen.

Întotdeauna m-a fascinat tenacitatea cu care aceștia își țes pânza, prin care, în final, lumina e filtrată în nuanțe fine. Și asta am făcut și eu, am țesut pânza ca să pot prinde lumina. 🙂

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am văzut că foloseşti materiale eco-friendly. Consideri că este unul dintre lucrurile pe care clienţii tăi le caută la astfel de obiecte?

În general mă inspiră orice este natural, pentru vibrația pe care o emană și povestea pe care presupun că o are din spate. În final, obiectul își creează propria lui poveste, spusă în “contexte” diferite, în case diferite.

Clienții sunt mai sensibili la ideea utilizării materialelor eco-friendly, pentru că pot stabili un raport personal cu acel obiect. Pentru clienții mei acesta a fost într-adevăr un criteriu important: majoritatea au mers pe ideea decorării căminului într-o ton cu noile tendințe, în care elementele naturale primează.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ce tehnică şi materiale ai folosit pentru noile tale lămpi? De unde a venit inspiraţia?

Inspirația a venit din căutările mele de câțiva ani legate de ceea ce ne definește pe noi ca oameni, de legătura noastră cu natura și cu ceea ce vine din trecut, în special prin credințe, tradiții și obiceiuri. Ideea a pornit în momentul în care am vrut să dezvolt o linie nouă numai din materialele pe care le aveam deja în atelier: inele simple de sârmă de cupru sau fier, plexiglass, hârtie… pentru a “închipui” forme. Apoi acestea a trebuit “îmbrăcate”, și așa am ajuns la această urzeală din fire de bumbac mercerizat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Puţină lume realizează cât de importantă este lumina într-o încăpere. Atunci când te hotărăşti să redecorezi o camera, care crezi că este momentul în care trebuie să te gândeşti şi la obiectele de iluminat?

Zonele de lumină “se gândesc” de obicei atunci când se stabilesc zonele pentru diverse scenarii din interior. Corpurile de iluminat se aleg ulterior, în funcție de stilul mobilierului, de modul în care se dorește a fi filtrată lumina, de utilitate sau pur și simplu din rațiuni decorative.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Majoritatea lămpilor tale sunt custom made? Cum funcţionează de obicei colaborarea cu un client?

Da, majoritatea lămpilor mele sunt custom made, deși am și o linie de obiecte de iluminat unicat.

În orice proiect pe care l-am avut, cel mai important aspect de care am ținut întotdeauna cont a fost legat de așteptările pe care le are clientul, adică modul în care el percepe să experimenteze lumina. Abia apoi mă interesez de elementele din decorul spațiului, utilizarea luminii, celelalte surse de lumină existente, un plan al spațiului, în general aspecte legate de spațiul existent. Contează foarte mult și stilul de viață al beneficiarului, modul în care el va experimenta lumina creată depinde de acest aspect.

În linii mari, cu fiecare client am încercat să stabilesc o punte de comunicare, deschisă și orientată spre nevoile pe care le vrea satisfăcute prin proiectul respectiv.

Din fericire tot mai mulți oameni sesizează rolul important pe care îl are lumina în asigurarea unui confort emoțional, și atunci dialogul devine mult mai ușor.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cât timp îţi trebuie pentru a realiza un obiect din momentul în care ai primit comandă?

Depinde de model, evident… În general am reușit să mă încadrez, dacă trebuie, și în 5 zile, dar în general, să zicem pentru lucrările medii, timpul de execuție este de 10 zile.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La ce preţ putem achiziţiona o creaţie Arcasha?

Între 200 și 600 ron, în funcție de complexitatea lucrării.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Lămpile Arcasha te așteaptă cu luminile lor la Made in RO – târg de design românesc, pe 21 și 22 decembrie, la Impact Hub Bucharest, unul dintre cele mai creative spații din București, aflat chiar în Piața Unirii, pe Splai, la doi pași de Hanul lui Manuc, pe str. Halelor nr. 5 (etajul 2 & etajul 3).

cover foto Made in RO IIISusține designul Made in RO și uploadează acest cover photo pe profilul tău de facebook!

Facebook event aici.

Fotografii: prin Arcasha

One Comment

  1. Cristina

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed